Religie

În data de 22.03.2015 a fost instalat tânărul absolvent de Teologie de la Faclutatea de teologie din Cluj, în urma unui examen riguros.
Înaltpreasfințitul Andrei, a validat numirea tânărului Ștefan Pralea din Anieș la parohia Șieuț, rămasă vacantă în urma decesului vrednicului de pomenire Zosin Jula la începutul anului 2015.
Într-o zi de mare sărbătoare, într-o biserică neîncăpătoare, P.C Pr. Protopop Alexandru Vidican și un sobor de preoți au oficiat Sfânta Liturghie după care a motivat prezența multor preoți, credincioși și a oficialităților la acest eveniment.

„Seara credinţei străbune”, sub acest generic se derulează în Parohia Mărişelu, Protopopiatul Bistriţa, o serie de activităţi duhovniceşti menite să scoată în evidenţă credinţa străbună de odinioară de unde creştinii de azi învăţând să poată se o lase moştenire generaţiilor ce vor urma. În fiecare din cele şase duminici ale postului mare, după săvârşirea slujbei vecerniei, părintele paroh Aurelian Poptean, le propune enoriaşilor întâlniri cu mari duhovnici de odinioară.

Pentru al treilea an consecutiv, bistrițenii au spus în număr mare STOP! avortului prin participarea la „Marșul pentru Viață” organizat sâmbătăîn peste 60 de orașe din țară. În municipiul Bistrița, evenimentul a debutat la sediul protopopiatului Bistrița, unde participanții s-au rugat împreună și au primit îndemnuri de la părintele protopop Alexandru Vidican. De aici, ei au pornit în marș prin centrul orașului, pe traseul pietonalul Liviu Rebreanu – Piaţa Centrală – str. Gheorghe Şincai – Bd-ul.

Preotul Augustin Partene s-a născut la 2 februarie 1926, în localitatea Maieru (BN) şi a fost hirotonit diacon la 21 ianuarie 1979, în localitatea Dej (CJ), de către PS Ioan Dragomir. Apoi a fost hirotonit preot la 21 ianuarie 1979, în localitatea Dej (CJ), de către PS Ioan Dragomir. Studii medii: Liceul - Năsăud, absolvit cu: bacalaureat. A absolvit și o școală tehnică postliceală devenind agent sanitar.

Biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Feldru, zidită în anul 1784, la al cărei altar slujește de ani buni vrednicul părinte Ioan Iliș, a fost gazda unei seri duhovnicești din ciclul intitulat „Cuvinte pentru suflet”, organizată de Protopopiatul Ortodox Român Năsăud și Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși „Sfinții Martiri Năsăudeni”.

În sala Centrului Misionar Social Cultural „Sf. Ap. Andrei” din Beclean, a avut loc conferința cu tema „Nicolae Steinhardt. Despre viață, credință și cărți”, susținută de scriitorul Ioan Pintea. Conferința a fost organizată de Centrul Județean pentru cultură Bistrița-Năsăud, Societatea scriitorilor din Bistrița-Năsăud în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România filiala Cluj, Inspectoratul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” și Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean.

 
Ce este credința?                
 Ce înțelegem  prin credință ca act intelectual?      
Ce înțelegem  prin credința ca forță personală ?        
  sau concluzionând:-Credința ca forță personală poate să devină făcătoare de minuni

Miercuri,18 marie 2015, Parohia năsăudeană Telcişor a reunit sub cupola bisericii parohiale din localitate preoţi şi credincioşi pentru oficierea Tainei Sf. Maslu. Cu începere de la ora 18:00, preoţii, în număr de şapte, au săvârşit vecernia, după care pr. Zinveliu Gavrilă, din Parohia Bichigiu, nou venit în cercul pastoral Telciu, a ţinut un cuvânt de învăţătură despre perioada liturgică a triodului pe care o traversează biserica, despre post şi rugăciune.

Sfânta Fecioară Maria este venerată de noi oamenii şi ocupă primul loc între sfinţii veneraţi de noi, mai mult, cinstirea Maicii Domnului este supravenerare. Prin Eva păcatul a intrat în lume, prin Fecioara Maria se naşte mântuirea noastră. Fecioara era conştientă de marea misiune de a-L naşte pe Mântuitorul, „Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a dat mie mărire Cel puternic”, Ic 1 48-49.

Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița împreună cu Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși vă invită în data de 23 martie, ora 18:00 la ”Casa cu Lei”, la micro-concertul de muzică clasică și dezbaterea cu tema ”Muzica și frumusețea vieții”, din cadrul proiectului ”Muzica și Lumina”.
În cadrul acestui eveniment vor participa Ieromonahul Maxim - duhovnicul Mănăstirii Salva, Florin Vlad – vioară, Cristian Lepădatu – pian și Vlad Ardelean Ana-Maria - profesor

Abonează-te la Religie