Religie

Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Denia Canonului cel Mare în paraclisul Centrului eparhial din Stockholm și a rostit o cateheză despre pocăință, referindu-se la viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca.

O zi de sfârşit de iarnă m-a găsit în Nimigea de Sus, într-o cercetare etnologică împreună cu profesorul Vasile Filip. O zi de duminică în care soarele topea ultima fărâmă de zăpadă. Grupuri, grupuri, oamenii mergeau spre case de la Sfânta Biserică, cu chipurile luminate şi bucuria întâlnirii cu Sfintele taine. Intrăm şi noi în biserică. Ne primeşte un preot tânăr, bucuros de oaspeţi. Un om dăruit cu har şi dar, despre care, cu siguranţă sunt multe lucruri frumoase de spus. De ce scriu aceste rânduri?

„Fiii Tunetului”

Suntem la cea de-a patra seară duhovnicească din ciclul de conferinţe: Marţea Gândirii Creştine, organizate de către Clubul Internaţional Transilvania şi Protopopiatul Ortodox Român Bistriţa. De data aceasta invitatul care a umplut biserica „Coroana” din Bistriţa a fost Părintele Gavril Horţ, duhovnicul Mânăstirii Piatra Fântânele, iar tema pe care a dezbătut-o: „Pocăinţă şi spovedanie, taină a Bisericii”. Cu un discurs practic, pragmatic şi metodic, monahul din Groşii Ţibleşului a analizat sacramentul spovedaniei, mărturisirii sau al confesiunii.

Praznicul Bunei Vestiri a fost prilej de sărbătoare şi pentru ortodocşii români din Europa de Nord. Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Stavanger, unde, cu ocazia hramului a oficiat Sfânta Liturghie. Preasfinţia Sa a oficiat aici, în ajunul sărbătorii, şi Taina Sfântului Maslu.

Buna Vestire este praznuita de Biserica pe 25 martie. Buna Vestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Buna Vestire), este praznicul in amintirea zilei in care Sfantul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu.

În rânduiala Bisericii noastre duminica a 4-a din Postul Mare este închinată Sf. Ioan Scărarul. Desigur, nu întâmplător este stabilită această pomenire tocmai acum, în perioada Triodului, deoarece – după cum ştim – acest interval al anului bisericesc este cel mai potrivit timp de pregătire pentru creştinul doritor a face un pas mai mult pe calea mântuirii. Iar în fruntea sfătuitorilor, îndrumătorilor şi călăuzitorilor pe îngusta cale a desăvârşirii, străluceşte ca diamantul între pietrele preţioase, sfântul Ioan Scărarul, egumenul Muntelui Sinai.

Arhiepiscopia Râmnicului, Fundaţia Culturală Sfântul „Antim Ivireanul”, Schitul Ostrov – Călimăneşti, Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” şi Facultatea de Litere Râmnicu Vâlcea a Universităţii din Piteşti au realizat cea de a doua ediţe a Memorialului Bartolomeu Valeriu Anania.

Seara duhovnicească de marţea trecută de la biserica „Coroana” din Bistriţa l-a avut ca şi invitat pe Părintele Dumitru Cobzaru, exarhul Mânăstirilor Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, iar tema pe care a abordat-o a fost: Postul, pregătire pentru o viaţă creştină.

Abonează-te la Religie