Religie

Sunt oameni predestinaţi peste care Dumnezeul cel Veşnic toarnă din cupa Sa binefăcătoare harul divin, iar alesul Său, Î.P.S. arhiepiscopul şi mitropolitul nostru Bartolomeu Anania l-a sporit până în cele mai adânci şi tainice cămări ale sufletului şi psihicului, pe care apoi şi-a clădit personalitatea printr-o viaţă aspră, severă cu sine, dar şi cu cei din jur pentru apărarea ortodoxiei.
Se spune că toiagul unui ierarh este mângâiere pentru supuşi şi îndreptare pentru neascultători. Un toiag cu o dublă putere, dar cu un singur scop – mântuirea.

În timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei
căi ferate distruse de bombardament. Câţiva soldaţi, deşi se străduiau, nu puteau clinti un stâlp greu, căzut peste şine. Alături, caporalul striga la ei, ocărându-i pentru neputinţa lor. Trecând pe acolo, un om l-a întrebat:
- De ce nu-i ajuţi şi dumneata ?
- Eu sunt caporal, eu supraveghez şi comand. Ei trebuie să muncească!

Bisericile şi mănăstirile noastre creştin-ortodoxe au constitituit şi constituie din totdeauna nu numai aşezăminte de rugăciune, de reculegere şi întremare sufletească, dar şi centre de păstrare, apărare şi promovare a limbii, istoriei, culturii şi spiritualităţii neamului nostru românesc.

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:

Împărăteasa Teodora, alături de împărăteasa Irina, sunt cele care au stabilit în urma sinoadelor cinstirea sfintelor icoane. Biserica noastră o pomeneşte pe Sfânta Teodora la 11 februarie. Teodora, viitoarea împărăteasă a Bizanţului, s-a născut în oraşul Elissa din Paflagonia (o regiune din nordul Asiei Mici), în jurul anilor 810-815, din părinţi străluciţi şi evlavioşi, de origine armeană. Mama Teodorei se numea Teoctista, iar tatăl său Marin şi avea funcţia de amiral în flota imperială.

„Trecerea punţii către o altă existenţă”, cum numea moartea Înalt Preasfinţia Sa Bartolomeu Anania, a îndurerat profund pe toţi credincioşii din Ţara Năsăudului. Toate cele şase biserici ortodoxe şi Protopopiatul din oraş au arborat doliul, clopotele lor bătând în aceste zile în care trupul iubitului ierarhi era depus la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Aşa cum ne spunea preotul Florin Rusu, de la Catedrala Sf.

Timpul trăirii duhovniceşti

În această zi este sărbătorită Înainte-prăznuirea aducerii la templul din Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos la 40 de zile de la naşterea sa.

,,Binecuvântăm pe toţi cei care, cu credinţă, cu frică de Dumnezeu şi evlavie, vor participa la Rugăciunea pentru unitatea creştinilor, cu speranţa că, astfel, Biserica lui Hristos va înainta pe drumul idealului unităţii (cf. Io 17, 21)”- + Florentin Crihălmeanu, Episcop Eparhial de Cluj-Gherla

„Mergând învăţaţi toate neamurile botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh...” Aceasta este porunca pe care au primit-o Sfinţii Apostoli înainte de Înălţarea Domnului la cer. Fiind ucenici vrednici ei au început să propovăduiască şi astfel credinţa creştină s-a răspândit peste tot în lume. Cu timpul Biserica a început, pentru o mai bună organizare, să fie împărţită în Biserici naţionale. Astfel odată cu formarea poporului român s-a organizat şi Biserica Ortodoxă Română pentru călăuzirea acestui popor pe calea desăvârşirii.

Abonează-te la Religie