Sănătate

Depresia este o boală care afectează mai mult de 300 de milioane de persoane la nivel mondial. Depresia cronică de intensitate medie sau crescută poate avea o influență negativă majoră asupra persoanei afectate, scăzându-i funcționalitatea atât la locul de muncă sau la școală, cât și în cadrul familiei. În cazurile cele mai severe depresia poate conduce la suicid. La nivel mondial, aproape 800.000 de persoane se sinucid anual, suicidul fiind a doua cauză de deces în rândul persoanelor din grupa de vârstă 15-29 de ani.

Principalele funcţii ale ficatului:

Anul trecut, în Bistriţa-Năsăud, 11.030 pacienţi au beneficiat de tratament în cadrul programelor naţionale de sănătate cu scop curativ, în creştere cu aproape 500 persoane faţă de 2015, potrivit datelor centralizate de Casa de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud.

O nouă lege a vaccinării va apărea în aproximativ o lună. Acest lucru a fost întârziat din cauza lipsei vaccinurilor hexavalent, tertravalent şi de hepatită B. O spune chiar ministrul Sănătăţii, Florian Bodog. El a vorbit vineri şi de faptul că rujeola nu poate fi prevenită decât prin vaccinare: „ Este un adevăr pe care eu îl voi spune ori de câte ori va fi nevoie”.

Ministrul Sănătății, dr. Florian Bodog, a vizitat vineri după-amiază Ambulatoriul, Secțiile de Chirurgie, Obstetrică-Ginecologie și noul Bloc operator centralizat de la Spitalului Județean de Urgență. 
 Ministrul Sănătății a avut discuții punctuale cu președintele Consiliului Județean,  Emil Radu Moldovan, cu prefectul Ovidiu Frenţ, cu managementul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, dar şi cu staff-ul DSP Bistriţa, al CAS BN sau primarul Becleanului, Nicolae Moldovan.

         Casa de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud a finalizat contractarea serviciilor medicale cu furnizorii, a anunţat preşedintele-director general Camelia Ilişuan, în cadrul unei conferinţe de presă.

7.5.6. Constipaţia
Este retenţia conţinutului intestinal în colon sau rect. Cauze: boli digestive, acumulare de toxine, alimentaţie săracă în fibre celulozice, sedentarismul, exces de medicamente sau laxative. Constipaţia poate fi de 3 feluri: habituală, organică şi funcţională.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că Spitalul Judeţean de Urgenţă îşi propune atragerea medicilor neurochirurgi la Bistriţa, în vederea deschiderii unei linii de gardă în domeniu şi obţinerii finanţării pe un program al Ministerului Sănătăţii.
„Am aflat că, în general, chirurgia este total neprofitabilă, cu costuri foarte mari şi care nu se acoperă, neurochirurgia, nu are rost să vă povestesc. Sunt lucruri scumpe, dar viaţa omului are cu mult mai mare preţ decât orice alt tip de cheltuială.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, susţine că iniţiativa înfiinţării unui Centru de Radioterapie la Bistriţa a venit pe fondul unei incidenţe tot mai mari a bolilor de cancer, la nivelul judeţului nostru. Mai mult, astfel de servicii medicale de radioterapie sunt doar la Târgu Mireş şi Cluj Napoca, iar programările au termene foarte mari.

         Femeile cu vârta cuprinsă între 25 şi 64 ani, din peste 20 de localităţi din Bistriţa-Năsăud, au posibilitatea de a-şi face testul Babeş-Papanicolau. Unitatea mobilă a Institutului Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca şi medicul Minodora Bumbu vor ajunge în localitatea lor, în perioada următoare, caravana medicală trecând dehja pe la Tureac, Tiha Bârgăului şi Prundu Bârgăului.

Abonează-te la Sănătate