Sănătate

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa organizează concurs pentru ocuparea pe durată determinată de şase luni a nouă posturi de asistent medical debutant, specialitatea medicină generală. La concursul din 25 ianuarie sunt vacante două posturi de asistent medical debutant la Secţia ATI, câte trei posturi la Secţia Medicină internă şi Secţia Neonatologie şi un post la Secţia ORL (Otorinolaringologie).

În prima săptămână a lunii, nu mai puţin de 95 de bistriţeni, de toate vârstele au fost internaţi în unităţile spitaliceşti de pe raza judeţului, cu diferite afecţiuni de sezon. Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, în perioada 2-8 ianuarie, au fost înregistrate patru cazuri de gripă, la persoane între 15 şi 64 ani, impunându-se internarea unui pacient.

Din pricina temperaturilor scăzute, iarna este cunoscută drept cel mai puternic inamic al sănătăţii. În aceast sezon, organismul,mai ales al copiilor,bătrînilor şi al femeilor gravide, este expus la numeroase boli care pot provoca o serie de complicaţii nedorite. Dintre acestea, cele mai frecvent întâlnite sunt: gripa, pneumonia, laringita, infectiile urinare şi degerăturile.

În perioada 24-27 decembrie, Dispeceratul Medical Integrat Județean ISU-SAJ a înregistrat un număr de 357 solicitări, din care 338 solicitări de urgență și 24 solicitări de consultații la domiciliu. 
Cazurile de consultații la domiciliu (24 misiuni) și 254 solicitări de urgență (75,14%) au fost deservite de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, iar 84 de misiuni de urgență (24,86%) au fost alocate spre soluționare echipajelor SMURD.  

“ Printr-un gest minim se poate salva o viață! La ideea colegilor mei Sut Andrei și Dan Rmb astăzi am mers alături de o parte dintre colegii din TSD, Domnul Președinte Radu Moldovan și Viceprimarul Bistriței Cristian Marius Niculae la Centrul de Transfuzii din Bistrița! Știu cât este de greu să ai pe cineva drag pe patul de suferință și viața lui să depindă de o pungă de sânge! Colegii mei, fără această experiență neplăcută, au ajuns să doneze sânge pentru a salva viața unor oameni care probabil nu îi vor cunoaște niciodată! Felicitări dragi prieteni pentru acest gest din suflet!

Asociaţia Clubul Amazoanelor Bistriţene, coordonată de farmacist Livia Moldovan, membră a Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a fost prezentă la Braşov, la cea de-a XIII-a ediţie a evenimentului tradiţional dedicat biruinţei pacienţilor oncologici în lupta cu boala, Ziua Supravieţuitorului de Cancer.

În urma exploziei unei centrale termice produsă joi seara, îm localitatea Șanț, la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, în Unitatea de Primiri Urgențe, a ajuns o femeie in vârsta de 39 ani, cu diagnosticul arsură grad 1 și 2 pe aproximativ 30% suprafață corporală, Traumatism abdominal cu hemoperitoneu, informează dr. Mihaela Mastan, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.
Potrivit cesteia, pacienta a fost operată de urgență și se află în continuare în stare gravă în secția de Anestezie și Terapie Intensivă.
 

De foarte multe ori cei mici întâmpină diferite probleme în ceea ce privește personalitatea lor și modul în care se integrează în societate. Creșterea unui copil nu este tocmai o misiune ușoară, ba din contra poate fi destul de complicat să reușești să-l faci pe cel mic să acorde importanță felului în care se comportă și să îi stimulezi creativitatea. Din acest motiv este recomandat să se apeleze la o echipă de specialiști atunci când personalitatea copilului are de suferit.

Azi, 25 noiembrie 2016 , este celebrată ZIUA INTERNAŢIONALĂ PENTRU ELIMINAREA VIOLENŢEI ÎMPOTRIVA FEMEILOR. Cu această ocazie ne exprimăm sprijinul celor afectaţi de violență și efectele ei. Violenţa înportiva femeilor are numeroase efecte negative, grave, atât pe termen lung cât şi pe termen scurt, directe (asupra victimei) şi indirecte (asupra persoanelor care asistă la actele de violenţă).

Momente de suflet la sediul Asociaţiei Clubul Amazoanelor Bistriţene, unde a avut loc un târg de sărbători, în cadrul căruia au fost expuse obiecte de artizanat confecţionate de membrele clubului. Doamnele au realizat, timp de un an, podoabe din mărgele, care au putut fi achiziţionate la sume modice, iar banii au fost donaţi doamnelor care luptă în prezent cu boala, şi anume cancerul de sân.

Abonează-te la Sănătate