Sănătate

Începute în august, lucrările de reabilitare generală a Spitalului Orășenesc Beclean vin acum în completarea unor investiții anterioare, pentru a transforma radical principala unitatea medicală din zonă, în sensul îmbunătățirii substanțiale a condițiilor de furnizare a serviciilor de profil.

Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud scoate la concurs două posturi de medic specialist medicină de familie, în Staţia Centrală Bistriţa, anunţă managerul instituţiei, dr. Annabella Muzsi.

Pentru postul pe perioadă nedeterminată, termenul de înscriere este 14 septembrie 2015, în timp ce pentru postul de medic specialist pe perioadă determinată, termenul este 7 septembrie.

Din 1 septembrie, cardul de sănătate a devenit obligatoriu, iar asigurații nu vor putea primi servicii medicale gratuite dacă nu îl au asupra lor. Singurii care fac excepție sunt asiguraţii al căror card de sănătate nu a fost tipărit.

Astfel, după 1 septembrie, serviciile medicale vor fi acordate astfel:

Începând cu 1 septembrie, serviciile medicale în sistemul public de sănătate vor fi acordate asiguraţilor cu vârsta de peste 18 ani în baza cardului naţional de sănătate.

Mă numesc Herdeş George, am 28 de ani, domiciliat în Bistriţa, str. Sucevei, recent operat pe creier – epilepsie focală de lob temporar stâng, operaţie reuşită în Bucureşti la Spitalul Baldazar Arsenie, de nişte medici specialişti, amintesc pe prof.dr. Jean Ciurea şi echipa sa, iar în curând mă voi întoarce la Bucureşti pentru un RMN, la dr. Mândruţă.

Cei 92 de absolvenţi de la Şcoala Postliceală Carol Davila se află în febra examenelor. Viitorii asistenţi medicali au susţinut până acum, timp de două zile proba practică. Astăzi a avut loc proba scrisă, urmând ca luni şi marţi să fie susţinută lucrarea de diplomă. În cei trei ani de şcoală, elevii au avut pe lângă partea teoretică, de la sediul şcolii (Casa de Cultură a Sindicatelor) şi practică, susţinută în Spitalul Judeţean. După primirea diplomei de absolvire, asistenţii medicali vor avea posibilitatea de a lucra pe piaţa europeană.

În acest an, Organizaţia Mondială pentru Promovarea Alimentaţiei la Sân are plăcerea să anunţe sloganul Săptămânii Mondiale a Alimentaţiei la Sân pentru anul 2015: Alăptează şi lucrează: Acum este posibil!

Judeţul nostru este în topul naţional, în ceea ce priveşte numărul adolescentelor depistate gravide în 2014. Potrivit Mediafax, anul trecut au fost înregistrate 13.329 de noi gravide care aveau până în 19 ani, 654 dintre ele cu vârsta sub 15 ani şi 12.675 între 15 şi 19 ani.

Prefectul Ioan Ţintean este îngrijorat de situaţia de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, care mai are doar un singur medic autorizat pentru asistenţă medicală pe ambulanţă. Înaltul funcţionar public a făcut apel la ministerul de resort, la raed Arafat, dar şi în centrele universitare pentru a primi sprijin, dar se pare că medicii nu se înghesuie la Bistriţa.

Românii sunt printre cei mai mari consumatori de alcool din Europa, potrivit ultimelor statistici ALIAT( Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor). Două milioane de români fac abuz de alcool, iar media anuală este de 18,5 litri de alcool pe cap de locuitor, în timp ce media în Uniunea Europeană este de aproximativ 15 litri. 40% din crime, 40% din cazurile de înec şi 70% din cazurile de violenţă în familie sunt comise sub influenţa băuturilor alcoolice.

Abonează-te la Sănătate