Sănătate

Direcţia de Sănătate Publică BN marchează, în perioada 20-25 aprilie, Săptămâna Europeană a Vaccinării. Săptămâna Europeană a Vaccinării este o iniţiativă regională condusă şi coordonată de Biroul Regional pentru Europa al OMS şi implementată de Statele Membre ale Regiunii europene. Săptămâna Europeană a Vaccinării promovează ca mesaj cheie faptul că vaccinarea fiecărui copil este esenţială pentru prevenirea bolilor şi protejarea vieţii. Astfel, în perioada 20-25 aprilie, sub sloganul „Prevenire. Protecţie.

Sărbătoarea Paștelui este Sărbătoarea Învierii, o sărbătoare a re-nașterii. Totul se înnoiește, se primenește. Este sărbătoarea iertării, împăcării cu noi și cu ceilalți trebuie simțită și traită așa cum se cuvine: sănătoși, în pace și armonie.
Pentru cei care au ținut post, trecerea la alimentația « de sărbători » trebuie să se facă progresiv. Persoanele care nu au ținut post, pot - în această săptămână – să renunțe la produsele animale, având în vedere că putem găsi în piețele noastre salate, spanac, ceapă, leurdă, roșii, castraveți și multe alte verdețuri.

În România tuberculoza constituie una din problemele prioritare de sănătate publică, iar Strategia Naţională de Control al Tuberculozei, are la bază direcţiile şi coordonatele stabilite de către Planul Global OMS de stopare a Tuberculozei până în 2015 şi după. Oiectivul major al Programului îl constituie oprirea cât mai rapidă a răspândirii infecţiei şi a bolii în rândul populaţiei, aceasta presupunând diagnosticarea cât mai promptă a tuberculozei la o persoană simptomatică şi tratarea ei până la vindecare.

Intretinerea unei danturi nu consta numai in partea estetica si de periaj zilnic. Poate ca natura, genetica, neglijenta sau un accident nefericit, poate ca toate la un loc sunt motive pentru care dantura are de suferit. Cazurile severe pana la inlocuire de dinti impun nevoia de chirurgie dentara, un segment din aria stomatologica cu mari pretentii.

În perioada 24 martie- 10 aprilie 2015, se va desfăşura campania cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei.
Conform datelor Organizatiei Mondiale a Sănătăţii, în fiecare an 9 milioane de oameni se imbolnăvesc de tuberculoză. Un număr de 1,3 milioane decedează din cauza tuberculozei. Un număr de 3 milioane de persoane bolnave de tuberculoză sau contacţi ai bolnavilor de tuberculoză nu primesc îngrijirile medicale necesare.

Bio-Superfood este un magazin online specializat pe oferirea si distribuirea de produse organice, bio, alimentare si non-alimentare, ce iti vine in ajutor atunci cand te-ai decis sa treci la un stil de viata mai sanatos si mai verde. Este destul de greu sa faci cercetari peste cercetari si sa gasesti exact acele produse alimentare de care ai nevoie atunci cand vrei sa-ti schimbi stilul de viata intr-unul mai natural, dar cu ajutorul magazinului online Bio-Superfood vei descoperi tot ceea ce ai nevoie si tot ceea ce este mai nutritiv si mai natural intr-un singur loc.

FARMACII DE GARDAAPRILIE 201501.04 FARMACIA AZULENA – Str.Avram Iancu nr.7 tel.23674402.04 FARMACIA SENSIBLU – Str.Granicerilor nr.1 tel.21524603.04 FARMACIA ANNA-GALIS – Calea Moldovei nr.32 tel.23074404.04 FARMACIA ELITFARM – Calea Moldovei nr.9 tel.23119905.04 FARMACIA CATENA NR.2 - Calea Moldovei nr.1 tel.21401106.04 FARMACIA POLIFARM- Str.Nasaudului nr.17 tel.23469607.04 FARMACIA SANTOFARM- Str.Florilor nr.1 tel.21222508.04 FARMACIA BIOFARM-Str.Cerbului nr.11 tel.036340149109.04 FARMACIA FLORAFARM-P-ta Petru Rares nr.10 tel.23459010.04 FARMACIA HYGIEIA NR.2-B-dul Decebal nr.48 tel.2181

În fiecare an ar trebui să ne aducem aminte de această zi!De ce? Pentru că în fiecare an, cel puţin o data este indicat să vizităm medicul stomatolog. Numai în acest fel vom putea vorbi despre profilaxia cariei dentare, a îmbolnăvirilor gingivale, despre infecţia de focar. Este important de reţinut că orice boală depistată precoce, poate fi vindecată sau măcar stabilizată.

De cand e lumea si pamantului exista se pare o mare problema in ceea ce priveste ingrijirea dentara. Asta pentru ca suntem plini de mituri, avem tot felul de povesti in care credem si la medic, din pacate, ajungem in cazuri severe.

Abonează-te la Sănătate