Sănătate

Directorul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, dr. Annabella Muzsi, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă că instituţia pe care o coordonează a solicitat, la nivel central, deblocarea posturilor, date fiind problemele cu care se confruntă în gestionarea resurselor umane. „Avem nevoie de asistenţi medicali şi de personal auxiliar medical, conducători auto pentru ambulanţe. Stăm foarte prost şi în ceea ce priveşte numărul medicilor. Practic, avem patru medici în teren, dintre care unul este detaşat în prezent la un curs.

S-a dovedit că o persoană sedentară are un risc mai mare de boală cardiovasculară. Exerciţiul fizic efectuat regulat creşte colesterolul bun, ajută la controlul greutăţii, al valorilor glicemiei şi tensiunii arteriale. Ce trebuie să facă un pacient în acest sens? Zilnic este obligatoriu să desfăşoare o activitate fizică, 30-60 de minute. În timpul exerciţiilor, purtaţi încălţăminte şi îmbrăcăminte lejeră. Exerciţiul fizic este bine să-l începeţi la aceeaşi oră ca să devină o obişnuinţă. Este indicat să beţi un pahar cu apă înainte, unul în timpul efortului şi unul după.

De ce trebuie să economiseşti apa? În primul rând pentru că vei economisi bani, vei economisi energia necesară filtrării, îmbutelierii şi distribuirii apei şi vei ajuta la păstrarea unui echilibru în natură lăsînd rezervele de apă să se refacă şi vei ajuta ca apa să se ducă acolo unde este cu adevărat nevoie, în agricultură şi în acele zone din ţară deja afectate de secarea izvoarelor. De altfel conservarea apei a devenit o practică esenţială în toate regiunile, chiar şi în zonele în care ea pare abundentă.

În ediţia de astăzi vom încerca să răspundem la câteva întrebări referitoare la colesterol. Prima se referă la valorile normale ale colesterolului. Pentru adulţi s-au stabilit nişte valori considerate optime ale colesterolului, LDL, HDL şi TG astfel:
Colesterol total < de 200 mg/dl
LDL < 100 mg/dl
HDL > 60 mg/dl
TG < 150 mg/dl
Pentru copiii între 4-19 ani, valorile normale sunt :
Colesterol total < 170 mg/dl
LDL < 110 mg/dl

Scopul acestei zile este de a informa şi de a atrage atenţia societaţii şi autorităţilor asupra acestui sindrom, pentru dezvoltarea toleranţei şi deschiderii faţă de incluziunea socială a persoanelor cu Sindrom Down. De asemenea, se urmăreşte promovarea valorizantă a posibilităţilor persoanelor cu Sindrom Down, punându-se accentul pe faptul că sunt parte a societăţii în condiţiile în care au un mediu adaptat şi că pot practica sportul, dansul, pot realiza obiecte artistice, lucra, aducându-şi astfel în mod constructiv aportul la dezvoltarea societăţii din care fac parte.

Autor: Dr. Mădălina Indrie,
Medic specialist Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice
www.nutritiecluj.ro

În timpul uneia dintre întâlnirile cu discipolii săi, Osho a fost rugat să răspundă la următoarea întrebare:
”De ce este îmbrãţişarea un instrument vindecãtor atât de eficient? Pânã nu demult credeam cã luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza sunt principalele instrumente vindecãtoare, dar ele nu înseamnã nimic prin comparaţie cu îmbrãţişarea.”
Iată câteva dintre răspunsurile sale:

În ediţia de marţi a ziarului am explicat ce este angina pectorală. Acum ne vom referi la un alt aspect al acesteia, şi anume, ce trebuie să facă un pacient ca să treacă această durere. Înainte de aceasta, aş vrea să subliniez că angina pectorală durează de la 2 la 10 minute. Durerile sunt foarte scurte, de câteva secunde, ascuţite, nu sunt de obicei angină pectorală ci dureri de origine musculară care apar fără o boală organică. În cazul unei dureri toracice care durează peste 30 minute, uneori ore în şir, este obligatoriu să vă adresaţi medicului.

Anul trecut, 8 medici bistriţeni au solicitat eliberarea certificatelor profesionale curente pentru a putea lucra în străinătate.
Reprezentanţii Colegiului Medicilor din România (CMR) arată, într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX, că în 2011 au solicitat certificate profesionale curente colegiilor medicilor din întreaga ţară pentru a putea pleca să lucreze în străinătate 2.841 de medici.

La întrebarea adresată de mai mulţi cititori ai cotidianului „Răsunetul”, răspundem următoarele: Angina pectorală este modul în care se exprimă afecţiunea cunoscută sub numele de cardiopatie ischemică şi pe înţelesul tuturor ea reprezintă durerea toracică care apare când o parte din muşchiul inimii nu primeşte suficient oxigen. De cele mai multe ori acest lucru se întâmplă când există îngustări ale vaselor care hrănesc inima, care se numesc artere coronare.

Abonează-te la Sănătate