Sănătate

50 de milioane din cetăţenii Uniunii Europene sunt persoane cu dizabilităţi; aproximativ 700 000 dintre ei sunt români, iar dintre aceştia aproximativ 11 700 sunt în judeţul nostru. Deşi unu din patru europeni are în familie o persoană cu dizabilităţi, la nivel de grup acestea continuă să fie discriminate şi subreprezentate public, sunt izolate şi excluse social, de cele mai multe ori fără posibilitatea de a participa la activităţi culturale, sportive sau de a călători, au acces limitat la educaţie, sănătate şi muncă.

Sistemul de telemedicină pilot, lansat anul trecut, se pare că este de bună practică, deoarece va fi extins în alte 12 judeţe. Din 2009, medicii Spitalul Clinic Judeţean Târgu Mureş acordă asistenţă de urgenţă pentru 40 de spitale din Bistriţa-Năsăud, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş.

Peste 2.200 de bistriţeni au fost diagnosticaţi cu infecţii respiratorii şi pneumonii, în ultima săptămână, potrivit compartimentului de statistică al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud.

Cazurile de îmbolnăvire au fost raportate la DSP, în perioada 15 - 21 noiembrie, de către medicii de familie din judeţ şi medicii specialişti din cadrul secţiilor Pediatrie şi Contagioase.

In fiecare an pe 1 Decembrie, pe langa Ziua Nationala,se sarbatoreste si Ziua .Mondiala Anti-Sida
Actiunile desfasurate in aceasta zi au rolul de a comemora victimele SIDA si de a atrage atentia asupra acestei boli. Fundita rosie e simbolul sperantei, al solidaritatii, e omagiul adus tuturor celor care au fost atinsi de HIV/SIDA. Informandu-te si purtand fundita rosie te alaturi celor care spera ca intr-o zi fundita rosie isi va pierde semnificatia.

Ministerul Sănătăţii are în vedere modificarea Legii 266/2008 a Farmaciei printr-o ordonanţă de urgenţă, proiectul fiind prezentat de ministrul Cseke Attila.

O parte din angajaţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate ar putea rămâne fără loc de muncă, până la sfârşitul acestui an. Mai exact, până la data de 15 decembrie la toate casele de asigurări din ţară vor avea loc restructurări, astfel că aproape 500 de angajaţi din cadrul instituţiilor urmează a fi disponibilizaţi, în săptămânile următoare.

La această dată, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) funcţionează cu 52 de angajaţi.

În fiecare an, în cea de-a treia zi de joi a lunii noiembrie, în România se celebrează Ziua Naţională Fără Tutun. Tema propusă de această dată este „Protejaţi copiii: nu-i lăsaţi să respire fumul dumneavoastră”, ştiut fiind faptul că fumatul părinţilor expune membrii familiei (copiii în special) la o întreagă serie de urmări extrem de periculoase.
Deoarece copiii nu se pot proteja singuri, este de responsabilitatea părinţilor, în primul rând, apoi a profesioniştilor din domeniul sănătăţii de a lua măsurile necesare în vederea păstrării sănătăţii copiilor.

Ministerul Sănătăţii vrea să-i responsabilizeze pe medicii care îi examinează pe conducătorii auto şi care decid dacă o persoană este aptă de a se urca la volan pe drumurile publice.
Din 2011 fiecare medic care îşi pune semnătura şi parafa pe o fişă medicală pentru cei ce vor să devină conducători auto va răspunde pentru ceea ce a semnat.

Legea care permitea verificarea la domiciliu a bolnavilor aflaţi în concediu medical de către poliţişti a fost modificată în cursul săptămânii trecute de către Comisia pentru protecţie socială din Parlament.
Practic, procedura de verificare rămâne în continuare să fie făcută de reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate care vor urmări corectitudinea eliberării de certificate medicale, şi astfel prevederea care permitea verificarea cu poliţişti a prezenţei la domiciliu a persoanelor aflate în concediu medical a fost eliminată.

Casa de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud a scos la iveală o nouă listă cu bistriţeni care deşi au realizat venituri din activităţi independente în perioada 2005-2010, nu şi-au achitat contribuţia la Fondul Unic Naţional al Asigurărilor Sociale de Sănătate. Pe lista publicată pe site-ul instituţiei figurează 178 de persoane, ale căror restanţe însumează 279.116 lei.

Abonează-te la Sănătate