Sănătate

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de decorare a unor medici cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății. Astfel, în semn de apreciere și recunoștință pentru profesionalismul și dăruirea de care au dat dovadă în creșterea calității actului medical, pentru curajul și solidaritatea manifestate în prima linie a luptei împotriva pandemiei de COVID-19 de pe teritoriul țării noastre, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler pentru 32 de medici dintre care doi sunt de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
 

Dr. Tiberiu Tudor, medic primar medicină de urgență, a preluat, începând cu data de 1 aprilie, funcția de medic șef al UPU-SMURD Bistrița din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Acesta a obținut cel mai are punctaj la concursul organizat pentru ocuparea acestei funcții.

Alimentația săracă în grăsimi este benefică pentru organism, ținându-te la distanță de afecțiuni cardiovasculare, surplus de greutate și alte neplăceri cauzate, spre exemplu, de colesterol. Dacă vrei să adopți o dietă cât mai ușoară și sănătoasă, iată ce poți face:
Alege carne slabă în grăsimi

    Igiena orală este vitală pentru sănătatea vârstnicilor şi o responsabilitate fundamentală pentru cei care îl îngijesc. Vârstnicii trebuie încurajaţi şi sprijiniţi să îşi desfăşoare propria îngrijire orală. Cu toate acestea, atunci când persoanele în vârstă nu mai sunt în măsură să facă acest lucru, menţinerea igienei orală este o datorie esenţială de asistenţă medicală, putem spune.

In România numarul celor care, pe langă pasta și periuța de dinți, folosesc și alte produse de igienă cum ar fi ața dentară, apa de gură sau alte produse este foarte mic în condițiile în care pincipala caracteristică a pieței produselor de îngrijire orală este îmbunătățirea continuă a ofertei pe toate segmentele: paste de dinți, periute de dinți, ape de gură, ațe dentare, adezivi pentru proteze etc. Segmentele prioritare și cele mai consecvente sunt pastele de dinți și periuțele, produse care au rezistat în coșul de cumpărături al românilor în pofida crizei economice.

Uleiul esențial de portocală-dulce se obține prin presarea la rece a cojii acestui fruct. Deosebit de îndrăgit pentru aroma sa delicioasă, acest ulei are numeroase utilizări, de la aromă alimentară, la ingredient cosmetic și în produse de îngrijire personală, parfumant de cameră sau rufe, ingredient în produsele de curățenie și până la supliment alimetar. Cu o aromă fructată, dulce, care imprimă optimism, calm, și o stare de bine, portocala-dulce este unul dintre cele mai iubite și versatile note de top în parfumerie și aromaterapie.

Pinul este unul dintre cele mai răspândite specii de conifere de pe continentele European și Asiatic. Acesta are numeroase întrebuințări, fiind util pentru lemnul (folosit in construcții, mobilier, textile) rășina (din care se obțin colofoniu și terebenită) anumite tradiții și pentru uleiul esențial extras din acele sale (și uneori din conuri sau ramurile tinere). Acesta din urmă se obține prin distilare cu aburi și este bogat în: α-pinen, α-terpineol, camfen, β-pinen, mircen, car-3-enă, β- felandren, α-terpinen, borneol, acetat de bornil, β-cariofilen, δ-cadinen sau y-muurolen.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, ec. Gabriel Lazanz, anunţă că toţi cetăţenii ucrainieni refugiaţi pe teritoriul României beneficiază de gratuitate în ceea ce privește serviciile medicale oferite de sistemul public de sănătate.

Coloana vertebrală cuprinde 33 de vertebre (formațiuni osoase) dispuse astfel:

7 vertebre cervicale;

12 vertebre toracice;

5 vertebre lombare;

5 vertebre sacrale;

4 vertebre cogcigiene.

Suntem alături de vecinii noștri din Ucraina.Trecem prin emoții greu de descris, dar, important e să fim uniți, gata de ajutor în orice moment și dispuși să dăm dovadă de compasiune și implicare.
În semn de solidaritate față de #Ucraina, Dorna Medical se implica activ în a-i ajuta pe refugiații pentru care România a devenit a doua casă.
În contextul evenimentelor actuale, în toate centrele noastre din cele patru județe #Suceava, #Botoșani, #BistritaNasaud și #Mureș, oferim cetățenilor refugiați din Ucraina servicii medicale #GRATUITE.

Abonează-te la Sănătate