Sărbătoare

HRISTOS A ÎNVIAT!Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi sănătate. Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet, iar lumina vine din inima fiecăruia!
Sărbători de Paşti pline de tihnă!
 
Primar Ioan Bob şi Consiliul Local Şintereag
 

Sfintele Sărbători de Paşte ne aduc mereu în mijlocul familiei şi ne umplu casa de lumină. Minunea Învierii să dăinuie în inimile noastre şi să ne ajute pe toţi să devenim mai deschişi, mai buni.
Sărbători luminate!
Hristos a Înviat!
Deputat Daniel Suciu

Iisus Hristos, de bunăvoie, și-a dat viața pentru ca noi, oamenii, să înțelegem că ura nu ne face mai buni.
Acum, după un an în care multe dintre legăturile între oameni și suflete au fost rupte, avem speranța unui nou început. De fiecare dintre noi depinde dacă am învățat ceva din această perioadă sau nu.
Care cred că e cea mai importantă lecție: fiecare om are ceva bun în el. Dacă suntem toleranți să vedem acest lucru, vom descoperi că merită să credem în oameni, în noi și în viitor!

Dragi prieteni, Hristos a Înviat!
Lumina şi căldura Paştelui să ne încălzească sufletele, să ne lumineze minţile, să ne deschidă inimile spre iubire, credinţă şi iertare. Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi!

Dragostea și binele să trăiască în inimile voastre, sufletul să vă fie deschis și curat, iar fericirea să o împărțiți cu ceilalți.

Perioada sărbătorilor pascale este corelată pentru noi românii cu tradiția și cultura creștină. Și anul acesta sărbătorim Paștele ortodox în condiții extraordinare.

Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, transmit tuturor locuitorilor judeţului Bistriţa-Năsăud, cele mai alese gânduri şi urări de sănătate, prosperitate şi împlinirea tuturor idealurilor alături de cei dragi!
Fie ca spiritul acestei sărbători să vă aducă linişte şi bucurii şi să vă dea încrederea de a privi cu optimism spre provocările viitoare!
Hristos a Înviat!

prof. Cristina Iurişniţi,
USR PLUS Bistriţa-Năsăud

În aceste momente, avem nevoie mai mult ca oricând de solidaritate. Întoarcerea la viaţa pe care ne-o dorim cu toţii presupune un mic efort din partea fiecăruia. Să avem credinţa că vom reuşi!
Sfânta Lumină a Învierii să vă inunde casa şi sufletele, să vă aducă multă sănătate, pace, armonie şi speranţă.
Hristos a Înviat!
Un Paşte fericit!
Diana Morar,
Deputat PNL

Sărbătorim Învierea Domnului Nostru, Iisus Hristos. E sărbătoarea Renașterii și a Vieții.
Credința în Dumnezeu, speranța, iubirea de semenii noștri și de țară ne vor da tăria de a trece împreună peste aceste greutăți și de a face România mai bună.
Să aveți un Paște binecuvântat, cu sănătate!

Senator Ovidiu Florean

Dragii mei,
Prin puterea credinței, să păstrăm aprinsă lumina speranței, așa cum Domnul nostru Isus Hristos a învins suferința și moartea.
Un Paște în liniște, smerenie și rugăciune, tuturor celor ce azi sărbătoresc Învierea Domnului.
Hristos a Înviat!
Duminică binecuvântată, tuturor!

Abonează-te la Sărbătoare