Social
La români, bătăi este încă socotită ca fiind ruptă din rai. Deşi avem o lege privind combaterea violenţei în familie, şi chiar o , victimele violenţei domestice nu sunt ajutate decât cu sfaturi. La nivelul întregii ţări, numărul locurilor în adăposturile special create pentru aceste victime, cu finanţare privată, nu depăşeşte 150, iar listele de aşteptare sunt foarte lungi.
Este declaraţia şocantă a unei mame care locuieşte pe Valea Căstăilor, îngrozită de ideea că, în vecinătatea gospodăriei sale urmează să fie amplasată rampa de transfer a gunoaielor. În aceeaşi situaţie sunt şi familiile din cele aproape 20 de gospodării care locuiesc în zonă.
Parlamentul European oferă stagii remunerate pentru persoanele cu dizabilităţi, în cadrul unui program lansat acum doi ani şi care urmăreşte promovarea egalităţii de şanse şi încurajarea integrării profesionale a acestora.
În perioada iunie – august, doar 180 de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ (şcoli de arte şi meserii, licee, şcoli postliceale, facultăţi) s-au înregistrat la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud pentru a beneficia de subvenţiile şi facilităţile acordate prin Legea 76/2002.
Porţile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud se vor deschide vineri, 29 august, în cadrul unui eveniment iniţiat la nivel naţional. “Îi invităm pe cetăţenii municipiului Bistriţa care doresc să vadă modul în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarii Agenţiei să intre în contact cu funcţionarii instituţiei noastre şi să se informeze despre serviciile privind piaţa muncii”, transmite purtătorul de cuvânt Alina Căpraru.
AJOFM subvenţionează 168 de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ
Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ sunt scutiţi, pe o perioadă de 12 luni, de la plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă acestora.
De asemenea, agenţii economici primesc lunar, pe perioada unui an, un salariu de bază minim brut pe ţară, în vigoare la data încadrării în muncă (500 lei), pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii.
Duminică, începând cu ora 12, în campusul Tăşuleasa Social de la Piatra Fântânele se vor marca şapte ani de proiecte sociale pe care le-a desfăşurat asociaţia condusă de Alin Uhlmann Uşeriu. Cu acest prilej va avea loc o petrecere în aer liber, marca Tăşuleasa Social, cu oameni frumoşi, soare afară, mâncare la grătar şi băuturi răcoritoare, dar şi un concert live al trupei “Nr.13”.
Am făcut o vizită la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, punctul de lucru Rodna, situat în modernul local al Centrului de Afaceri, unde are repartizat două camere cochete, dotate cu calculatoare şi alte obiecte de birou. Aici m-am întreţinut amical cu ing. Dana Jauca, consilier, şefa acestui punct de lucru al AJOFM, de la care am aflat câteva informaţii utile pe care vi le prezentăm.
Sunt în curs de derulare trei cursuri:
Curs de operator calculatoare şi reţele, cu o durată de 14 săptămâni. Sunt 31 de persoane împărţite în două grupe.
La sfârşitul lunii trecute, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud erau 2641 şomeri, dintre care 1527 beneficiau şi de indemnizaţie de şomaj. Potrivit purtătorului de cuvânt Alina Căpraru, rata şomajului în Bistriţa-Năsăud a ajuns la 2,09%.
În urma hotărârii AG a FSI din BCR, coroborat cu nemulţumirile salariaţilor din Federaţia Sindicatelor Independente din BCR, s-a declanşat forma de protest, în perioada 13-15 august 2008, cu posibilitatea prelungirii în raport cu hotărârea membrilor de sindicat din federaţie, motivat de următoarele aspecte:
programele de lucru pentru unităţile teritoriale (retail şi corporate), stabilite fără a se avea în vedere şi pdv al salariaţilor, indiferent de funcţie, reprezentaţi prin intermediul organizaţiei sindicale reprezentative, program de lucru care: