Social
În primele 6 luni ale anului 2020, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud au fost încadrate în muncă 2479 persoane, dintre care 1104 femei. Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 983 au peste 45 de ani, 410 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 559 au între 25 și 35 de ani, iar 527 sunt tineri sub 25 de ani, transmite directorul executiv al AJOFM BN, Otilia Râpan.
La sfârșitul lunii iunie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa – Năsăud erau înregistrați 3307 șomeri (din care 1765 femei), rata șomajului fiind de 2,52 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 2,30 %, în această lună acest indicator a înregistrat o crestere cu 0,22 puncte procentuale, precizează directorul executive Otilia Râpan.
În perioada 13-19 iulie, au fost organizate la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud o serie de acţiuni ale căror obiective au fost depistarea persoanelor care lucrează fără forme legale de angajare şi respectarea unor masuri privind prevenirea contaminării şi combaterea efectelor Covid-19.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud oferă la această dată persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă din judeţul Bistriţa - Năsăud, 312 locuri de muncă vacante în judeţ, dintre care 26 de posturi pentru persoanele cu studii superioare (de lungă şi scurtă durată) şi 286 pentru persoanele cu studii medii şi profesionale, informează directorul executiv Otilia Râpan, prin intermediul unui comunicat de presă.
Concertul de muzică clasică va avea loc în aer liber, în Parcul Spitalului Municipal din Cluj-Napoca și, pentru respectarea distanței sociale, bolnavii și medicii vor putea urmări actul artistic de la geam.
Compania Megatitan din Beclean susține evenimentul caritabil de muzică clasică ce va avea loc vineri, 24 iulie 2020, de la ora 11:00, în Parcul Spitalului Municipal din Cluj-Napoca.
Autoritățile raporteaza decesul cu numărul 64 în contextul pandemiei cauzate de Coronavirus, la nivelul județului Bistrița-Năsăud.
Este borba de un bărbat de 59 ani, internat din 9 iulie la Secția Medicină Internă, confirmat Covid-19, prezentând insuficiență respiratorie acută și pneumonie, transferat in aceeași zi la Secția ATI, decedat azi, 21 iulie.
Acedta suferea si de alte boli cronice, si anume de insuficiență renală severă, diabet zaharat, obezitate morbidă.
(Acest deces va apărea la nivel național în buletinul de presă de mâine, 22 iulie)
Autorităţile din judeţ au raportat astăzi 3 noi cazuri de deces în contextul pandemiei provocate de Covid-19, numărul acestora ajungând la 63 în Bistriţa-Năsăud.
O femeie de 70 ani, internată în 7 iulie în Secția Boli Infecțioase ( cu insuficiență respiratorie acută, pneumonie atipică), a fost transferată în 19 iulie în Secția ATI, unde a decedat în 19 iulie. Drept comorbidități, sunt precizate hipertensiune arterială, diabet zaharat tip II, obezitate.
Autorităţile au raportat cel de la 60-lea deces din județul Bistrița-Năsăud, în contextul pandemiei cauzate de coronavirus. Este vorba despre un bărbat de 45 ani, internat in 27 iunie în Secția Boli Infecțioase, transferat în 30 iunie în Secția ATI, unde a decedat în 15 iulie.
Era cunoscut cu antecedente psihiatrice (schizofrenie, sindrom anxios depresiv) și obezitate.
Firmă producătoare ambalaj din carton ondulat angajează:
- muncitori necalificaţi -salariu minim pe economie. Se oferă bonuri de masă şi prime de producţie. Programul este de 8h/zi, iar formarea se face la locul de muncă.
- agenţi vânzări - salariu minim pe economie + comision din vânzări. Programul este de 8h/zi şi
- şofer de tir, categoriile e+c, salariu avantajos, program flexibil.
Pentru mai multe detalii sunaţi la numărul afişat.
Telefon: 0768.547888/0748.228490.
Autorităţile judeţene au raportat astăzi alte 2 decese în contextul pandemiei cauzate de noul coronavirus. Este vorba despre un bărbat de 70 ani, internat în 6 iulie în Secţia Oncologie medicală-Paliativ, confirmat Covid-19. A decedat în 11 iulie. Era cunoscut cu comorbidităţi, şi anume neoplasm gastric cu metastaze (ganglionare, peritoneale), diabet zaharat tip II.