SPECIAL

A fost o zi cu soare. De mână cu mama şi cu fratele meu, cu un buchet de flori în braţe cât jumătate din mine, speriat de cea mai mare mulţime de oameni pe care am văzut-o vreodată. În curtea şcolii de la Generală 1, copii la fel de impresionaţi ca mine. După discursuri în care se repeta obsesiv tovarăşi, am păşit în sala de clasă.

Estompat în negura vremurilor, gândul la prima zi de şcoală îmi produce nostalgie şi emoţie.
Îmi amintesc cu drag, la început de an şcolar, câte ceva din sentimentele specifice propriilor începuturi, când am trecut prima dată pragul celei mai vechi şcoli din oraş – actuala “Grigore Silaşi” - şi la catedră era un dascăl deosebit, regretata învăţătoare Cornelia Sferlea.

Ce îmi aduc aminte din acea vreme este o atitudine. Eram la grupa mică la grădiniţă şi plângeam mereu să mă treacă la grupa mare. Am fost mereu fascinat de treptele de deasupra mea şi vroiam să le parcurg cât mai repede. Firesc, abia împlinind şase ani, am vrut să mă duc la şcoală şi părinţii s-au mirat şi bucurat de aşa precocitate. Nu îmi amintesc prima zi de şcoală mare lucru pentru că e greu să ai amintiri de la şase ani.

Copil fiind… acum, la anii deplinei maturităţi, gândul mă duce pe poteca aducerii aminte, la anii copilăriei, pe care îi simt ca pe o reprezentare a raiului ceresc. Zic asta pentru că am avut o copilărie fericită, în condiţiile satului românesc al anului 1955.
Biserica şi şcoala erau două exigenţe ale tatălui meu, care spunea: „Repede şi la biserică, să fii devreme, nu pe când spune popa predica”, iar şcoală „tabla înmulţirii s-o ştii ca pe Tatăl nostru”. Şi nu de puţine ori făcea adevărate exerciţii de voinţă şi memorie…

Nu îmi amintesc exact prima zi de şcoală dar îmi amintesc perfect de ziua premergătoare acesteia. Toată vara am cătat ( îngrijit) câţiva miei ai mătuşii Vica (sora lui tata ) şi ai lui uncheşul George.

Amintirea primelor zile de școală îmi aduce în suflet nostalgia clipelor în care pregătit pentru a-mi cunoaște colegii de clasă, măicuța mea mă însoțea ducându-mă de mână spre școală… Eram îmbrăcat în hăinuțe noi, și-mi amintesc de efortul financiar pe care părinții l-au făcut atunci pentru ca acest moment al primelor zile de școală să fie unul deosebit, de frământările lor pentru ca totul sa fie bine.

Judeţul a căpătat din nou culoare prin zâmbetul miilor de elevi care au animat străzile, fie ele în oraşe sau în cele mai izolate cătune. Cu flori în mână pentru doamna învăţătoare sau pentru doamna dirigintă, cu emoţii pentru noul an şcolar, cu mic cu mare, elevii au păşiu cu încredere în viitor spre clasa care va deveni a doua casă.

36.0pt">Dorim tuturor profesorilor şi elevilor un an şcolar plin de performanţe, iar cititorilor noştri le aducem în dar câteva din gândurile personalităţilor care ne vorbesc, în premieră, despre emoţiile primei zile de şcoală.

 
Judeţul a căpătat din nou culoare prin zâmbetul miilor de elevi care au animat străzile, fie ele în oraşe sau în cele mai izolate cătune. Cu flori în mână pentru doamna învăţătoare sau pentru doamna dirigintă, cu emoţii pentru noul an şcolar, cu mic cu mare, elevii au păşiu cu încredere în viitor spre clasa care va deveni a doua casă.

Dragi prieteni, prin amabilitatea conducerii Auditorium Maximum a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi cu ajutorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Radio Renaşterea, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Companiei de Transport Public Cluj, Primăriei Cluj,Centrul de Cultură Urbană Cluj, domnişoarei Alexandra Vereş, Diana Găucă, Raul Imre, Stef Mihnea, prof.Gabriel Braic şi Orizont TV, pe data de 11 septembrie 2019, ora 18:30, voi organiza un spectacol caritabil de muzică populară intitulat "Tradiţii şi Cultură pentru Viaţ

Judeţul a căpătat din nou culoare prin zâmbetul miilor de elevi care au animat străzile, fie ele în oraşe sau în cele mai izolate cătune. Cu flori în mână pentru doamna învăţătoare sau pentru doamna dirigintă, cu emoţii pentru noul an şcolar, cu mic cu mare, elevii au păşiu cu încredere în viitor spre clasa care va deveni a doua casă.
Dorim tuturor profesorilor şi elevilor un an şcolar plin de performanţe, iar cititorilor noştri le aducem în dar câteva din gândurile personalităţilor care ne vorbesc, în premieră, despre emoţiile primei zile de şcoală.

Abonează-te la SPECIAL