SPECIAL
Lacrimi şi durere la Păltineasa, acolo unde Angel Giurgiuca este condus pe ultimul drum. Fiul cel mai mic din cei patru copii ai familiei Giurgiuca va fi înmormântat după rânduielile bisericii, dar şi după cele tradiţionale, tinerii necăsătoriţi având şi câteva elemente specifice nunţii, cum ar fi steagul.
Circulaţia a fost paralizată ieri pe drumul european ce traversează Viişoara, şoferii încordându-şi nervii la maxim pe porţiunea de la Gomar Lux până la Pasarela din Bistriţa, făcând peste 30 de minute. Acest lucru a fost pentru că la Vila Laurenţiu, situată în Viişoara, lângă benzinăria Ţiriac, zeci de maşini de lux au blocat drumul, fiind parcate aiurea.
La Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula mii de oameni au venit să se bucure alături de artişti ! A fost timpul tradițiilor, dansului și muzicii populare, prezentate de Virginia Linul şi Menuț Maximinian, etnologi şi promotori ai frumosului din vatra satului tradiţional, care au reuşit să antreneze publicul la voie bună. Teatrul Nescris ”Constantin Iugan” din Șanț a pus într-o dezbatere “serioasă” problemele satului nostru aşa cum doar ei ştiu.
Secretara preşedintelui Consiliului Judeţean s-a căsătorit zilele trecute cu alesul inimii ei. Alături de Cristina şi Vasile au fost pe acest drum părinţii Vasile şi Iuliana Sofroniciu, Grigore şi Maria Berinţan, alături de naşii Anuţa şi Paul Motofelea Aruncutean, Elena şi Gheorghe Nicolae, Alexandru şi Livia Tăut, Ionuţ şi Laura Duca, Irinel şi Raduana Nistor, Alina şi Vlad Zbereanu.
Cununia religioasă a avut loc la Biserica din Leordina, iar evenimentul la Casa Nan din Petrova.
Sâmbătă, 17 august 2019
11:00 – 22:00
Tabăra festivalului:
* Târgul Produs în Bistrița-Năsăud; invitat – Asociația Produs de Cluj
* Activități pentru copii
Picturi cu Shevalet
Jocuri recreative
Ateliere de meșterit și meșteșugit cu Produs în Bistrița-Năsăud
15:30 și 17:00 - Activități de ”împrietenire” cu natura în Pădurea Pedagogică la Tășu
* Activități pentru tineri/ adulți
Stâlpul cu moartea de la pasarelă a făcut o nouă victimă ! Veste tragică a ajuns ca un fulger peste familia şi iubita lui Robert. După ce jandarmul Ioan Bortaș şi-a găsit sfârşitul în acelaşi loc ca tânărul inginer Andrei Pintican, a treia victimă este trecută în acelaşi loc.
Tânăra avocată Lucia-Augusta (fostă componentă a echipei de handbal CSM Bistriţa), fata consilierului judeţean Monica Săsărman, şi-a unit destinele în faţa ofiţerului Stării Civile, cu tânărul teolog Petru-Marian Dobrea. Evenimentul a fost găzduit de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, tinerii alegând să-şi exprime sentimentele în faţa reprezentantului statului român, viceprimarul Cristian Niculae, secondat de primarul din Josenii Bărgăului, Nicolae Vrâncean, în costume populare, arătându-şi astfel dragostea faţă de lada de zestre a străbunilor.
Adormirea Maicii Domnului. Și chiar dacă numele sărbătorii, evenimentul în sine, ne-ar putea cuprinde sufletele de acea firească întristare la vremelnica despărțire de Cineva drag, totuși, fiecare în parte și toți împreună, cântând, prohodind și petrecând-o pe Maica Domnului la întâlnirea cu Fiul Său nu facem altceva decât să încercăm a spune ”bucuria multă” a odihnirii sufletului Maicii în brațele Fiului. Și ce imagine ni se dezvăluie din icoana acestei întâlniri dintre Mamă și Fiu!
Un nou centru terapeutic isi deschide chiar azi portile in mod oficial: Life Essence MDM, situat intr-o locatie in Bistrita strada Horea Nr,10 A.
Intr-un mediu cald, calm si primitor puteti beneficia de servicii terapeutice care si-a dovedit eficienta de-a lungul anilor.
Terapiile practicate aici sunt: Bowen, Reiki. Rejuvance, Consiliere dezvoltare personala.