SPECIAL
Ziua de 15 August când sărbătorim Adormirea Maicii Domnului,este ziua în care mama Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a noastră a tuturor s-a mutat din lumea aceasta pămăntească.
Mari pelerinaje sunt la mănăstirile ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La Nicula, la Rohia sau la Dobric mii de credincioşi îşi plecă genunchii spre mântuire.
Primarul Ovidiu Creţu a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, programul ultimei ediţii a Târgului Mare al Bistriţei, pe care o organizează, de la preluarea funcţiei, din 2008. Potrivit acestuia, în 2008, la ediţia pe care a „gestionat-o doar pe timpul desfăşurării evenimentelor”, a constatat că aceste zile ale Bistriţei se desfăşoară într-o locaţie nepotrivită, pe o durată nepotrivită, „cu foarte multe elemente de disconfort pentru cetăţenii din oraş, nu doar cei care locuiesc în centru”.
Bucurie mare pentru credinicoşii ortodocşi din Malin. Pentru prima dată, a poposit aici ÎPS părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, primit încă de la poarta de intrare în localitate, făcută special pentru acest eveniment, cu ramuri de brad şi icoana Mântuitorului, de către tineri în frumoase costume populare, călare, aşa cum este datina străbună pentru a întâmpina oaspeţii de seamă.
Update: Cei trei tineri au fost arestati preventiv pentru 30 de zile.
La data de 10 august a.c., în jurul orei 15.00, o femeie de 47 de ani, din București a sesizat prin 112 faptul ca fiica ei, în vârsta de 28 ani, este sechestrată într-un hotel din Bistrița.
Tamara Buciuceanu-Botez, una dintre cele mai îndrăgite și apreciate actrițe din România, a împlinit pe 10 august, 90 de ani. Aceasta a fost felicitată de un bistriţean care i-a adus o bucurie imensă în suflet !
'LA MULȚI ANI DOMNEI COMEDIEI ROMÂNEȘTI, TAMARA BUCIUCEANU-BOTEZ!
Marcăm 30 de ani cu primul ziar din viaţa bistriţenilor, cotidianul Răsunetul. Vor fi o serie de evenimente până la finalul anului. Primul, unul de rugăciune şi cântece de strană a avut loc la Biserica Militară din Garnizoana Bistriţa. În concertul "O, Măicuţă Sfântă" cuvintele de suflet ale preoţilor s-au împletit cu pricesne şi rugăciuni cântate de artiştii noştri. Mulţime de credincioşi au participat la evenimentul menit să ne apropie şi mai mult de însemnătatea momentelor în care Fecioara Maria se înalţă la Ceruri, stând de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.
Ministerul Agriculturii a dat dreptul de utilizare a menţiunii de calitate „Produs montan” operatorului economic Marina Magdalena Oprea, cu sediul în Feldru. Primele două etichete „Produs montan” din judeţul nostru sunt pentru caş de vacă şi brânză frământată de vacă şi sunt înregistrate în Registrul Naţional al Produselor Montane cu nr. 154 şi 155.
Cu acest prilej vor fi o serie de evenimente până la finalul anului. Primul, unul de rugăciune şi cântece de strană. Alături de Protopopiatul Ortodox Bistriţa vă aşteptăm joi, 8 august, ora 19.00, la Biserica Militară din Garnizoana Bistriţa, la Concertul de pricesne „O, Măicuţă Sfântă”. Invitaţi: Domnica Dologa, Mărioara Precup, Dorina Oprea, Leontina Pop, Oana Matei, Anuţa Motofelea, Alina Ceuca, Paul Ban. Cuvinte de învăţătură – protopop pr. Alexandru Vidican, pr. militar Cristian Marţian, pr. Vasile Beni. Realizator: Menuţ Maximinian. Concert preluat de AS TV şi Radio Someş.
Oraşul Petina din Italia a găzduit Festivalul Internaţional de Folclor „Serata Antica” în cadrul căruia au participat artişti din Serbia, Argentina, Bolivia, Peru, Ucraina, dar şi din ţara gazdă. Evenimentul, ce se derulează de aproape 50 de ani, prezintă frumuseţile tradiţiilor internaţionale, iar de 10 ani se acordă şi un premiu unei personalităţi.