SPECIAL

Caravana Pup-o, mă! ajunge la Bistrița ! Hai la Centrul Cultural Dacia, pe 6 noiembrie, începând cu orele 17:00, pentru a vedea o super comedie ardelenească!

Vino să te întâlnești cu eroii filmului nostru: Varu Sandel, Alin Panc, regizoarea Camelia Popa și mulți alții și să vezi o comedie cum nu s-a mai făcut!

Asta nu e tot! Pe lângă cele 90 de minute de veselie, mari surprize îi așteaptă pe cei care vor veni la film!

Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, şi secretarul judeţului, Mica Oprea, alături de protopopul Alexandru Vidican, şefii de la cultură-Ioan Pintea, Gavril Ţărmure şi Alexandru Gavrilaş, consilieri judeţeni, artişri sunt prezenţi în Israel, acolo unde a fost semnată între Județul Bistrița-Năsăud din România și Consiliul Regional Brenner din Statul Israel.

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti se pregăteşte de Balul Bobocilor. Evenimentul va avea loc miercuri şi are ca invitat special pe Guess Who.
Printre candidaţii care sunt nominalizaţi la titlul de Mister Popularitate este şi bistriţeanul nostru Mihai Ionel Apăvăloaei. Bobocul de la Poliţie este absolvent al Colegiului Național „Liviu Rebreanu” Bistrița.

Iată cum se descrie Mihai: „ Mă consider o fire open-minded, sensibilă, cu o latură artistică, totuși rațional și correct”.

Haideţi să fim alături de ei susţinându-l cu un like!

Duminică, biserica din Domneşti a îmbrăcat straie de sărbătoare, credincioşii, alături de părintele Lucian Blaga, au avut oaspeţi deosebiţi, starețul Mănăstirii Nicula – arhim. Nicolae Moldovan, preotul militar Cristian Marțian – președintele asociației „Sfântul Atanasie Todoran” din Bistrița, arhid.

La sărbătoarea paramedicilor sângeorzeni a avut loc un moment inedit, fiind premiat cel mai draguţ ...pompier.
"Darius Croitor este nelipsit la evenimentele festive ale pompierilor din Sângeorz Băi! Pentru că este prietenul nostru și suntem siguri că va întări echipa noastră la momentul potrivit, a primit din partea inspectorului sef, col. Constantin Florea, o plachetă onorifică identică cu cea a viitorilor colegi " transmite ISU Bistrița - Năsăud.

Mesaj emoţionant de la preşedintele PNL BN care azi are sărbătoare mare în familie. Alexandru, fiul lui, este la majorat !
"Astăzi Alexandru împlinește 18 ani. Legal este major. Sufletește va fi doar copilul meu, cât vom trăi. La muuulţi ani binecuvântaţi! DOMNUL să te aibă în paza Sa mereu, oriunde te vei afla" este mesajul transmis de Ioan Turc.
Îi urăm lui Alexandru mulţi ani, cu săsătate şi bucurii !

Pășesc ferm pe drumul spre una dintre cele mai nobile meserii.. cea de pompier.

Căutând printre cărțile și dosarele vechi, mai zilele trecute am găsit câteva fotografii . Deloc puține ca număr, ale unor grupuri de elevi ,avându- i în mijloc pe învățătorii lor : Teodora și George Dascăl. Cu zeci de ani , în urmă. Alte chipuri, tinere cândva, dar nu greu de a fi recunoscute. Privirea, zâmbetul…

Dincolo de orarul fix pe care îl avem, ar fi extraordinar dacă fiecare dintre noi ne-am respecta profesia în cazul apariţiei unor momente în care putem fi utili.

Ca o lumină a faptelor bune ar trebui să fie fiecare protopop pentru preoţii şi creştinii asupra cărora, cu binecuvântarea Celui de Sus, îşi revarsă nu doar harul preoţesc, ci şi grija ca bun păstor pentru drumul spre Calea Adevărului.
De multe ori, ne întâlnim cu protopopul la evenimentele importante din viaţa noastră religioasă, de la sfinţiri de biserici la binecuvântări de monumente, la sărbători ale unor comunităţi sau la alte evenimente ale autorităţilor locale şi judeţene.

Abonează-te la SPECIAL