SPECIAL

În Anul Centenarului Marii Uniri, la iniţiativa părintelui Ciprian Frăţilă, comunitatea din Sebiş s-a bucurat de un eveniment unic. Căminul Cultural din localitate, una dintre cele mai frumoase locaţii de cultură din judeţ, a fost plin ochi de oameni ce iubesc cântecul patriotic şi pricesnele. Premergător evenimentului, în biserica străbună, peste 600 de credincioşi s-au rugat pentru ţară alături de părintele paroh şi de invitaţii acestuia.

Într-o atmosferă încărcată de emoție, preotul paroh Aurel Macarie a săvîrșit, în mod oficial, ultima liturghie, încheind astfel o pagină importantă din istoria Bisericii Ortodoxe Șieu.

Sărbătoare azi în Mărişelu, unde comunitatea şi-a arătat recunoştinţa faţă de unul dintre fiii acestor meleaguri, ce a purtat cu cinste credinţa şi istoria peste tot pe unde paşii vieţii l-au purtat.
După Sfânta Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă din centrul comunei, primarul Horea Petruţ a acordat, în numele Consiliului Local, titul de Cetăţean de Onoare părintelui profesor Nicolae Feier. Laudatio a fost facut de părintele protopop Alexandru Vidican, scriitorul Menuţ Maximinian, artista Cornelia Ardelean, prof. Nicolae Gălăţean şi col. ( rez) Ioan Cordovan.

Sărbătoarea tradiţională "De praznic la Şieuţ" are, anul acesta, conotaţii aparte, fiind dedicată sărbătorii Centenarului Marii Uniri. În centrul comunei a avut loc ceremonialul militar-religios dedicat dezvelirii Monumentului Eroilor din cele două Războaie Mondiale. 
Activitatea a debutat cu acordarea onorului militar de către militarii Brigăzii 81 Mecanizată "General GRIGORE BĂLAN", urmat de dezvelirea şi sfințirea monumentului. Au fost depuse coroane de flori din partea autorităților centrale şi locale, precum şi din partea garnizoanei Bistrița.

Ansamblul profesionist Dor Românesc al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud continuă seria turneelor în rândul românilor de peste graniţele ţării în anul dedicat Centenarului Marii Uniri.
Astfel, ansamblul artistic bistriţean, coordonat de Matilda Pascal Cojocăriţa, se va afla săptămâna viitoare, la invitaţia Institutului Cultural Român din Tel Aviv (vicepreşedinte bistriţeanca Cleopatra Lorinţiu), în Israel.

Doi dintre artiştii îndrăgiţi ai scenei româneşti – Tania Popa (prezenţă constantă la show-urile de televiziune) şi Octavian Strunilă, care se află acum la Antena 1, unde prezintă, din Madagascar, emisiunea „Ultimul trib”, alături de colegii lor - vor fi prezenţi la Bistriţa, în perioada 27-30 noiembrie, la Festivalul Internaţional de Teatru şi Literatură „Liviu Rebreanu”.
După cum ne informează directorul festivalului, managerul Palatului Culturii, Dorel Cosma, o serie de surprize ne aşteaptă la final de noiembrie, în pragul aniversării Centenarului Marii Uniri.

Încă o dată s-a dovedit faptul că Bistriţa are una dintre cele mai performante orchestre ale ţării. Pentru a noua oară, „Dor Românesc” a strălucit, la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, sub bagheta maestrului Ştefan Cigu pe scena Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”, în direct, la televiziunea naţională.

Promotor al literaturii din judeţul Bistriţa-Năsăud, având şi un dicţionar dedicat scriitorilor de pe aceste meleaguri, scriitorul Dumitru Munteanu este şi fondatorul Editurii George Coşbuc, care a scos, de-a lungul celor aproape 30 de ani de existenţă, sute de volume.

Suntem alături de vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Puica, în aceste momente grele pricinuite de trecerea la cele veşnice a mamei sale, AURICA PUICA, din Salva.
          Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul drepţilor iar familiei să-i dea mângâiere!
Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud
Preşedinte,
Emil Radu Moldovan
 

Centenarul Marii Uniri este sărbătorit cu mare cinste și în localitatea Sebiș, unde, duminică , oamenii din localitate sunt invitați să participe la un frumos spectacol patriotic, prezentat de către Cenaclul Lumina Lina din Sibiu: După cum ne informează părintele Ciprian Frățilă, coordonatorul evenimentului, va fi prezent fiind și renumitul interpret de pricesne și cântece patriotice, părintele Doru Gheaja din Alba Iulia. Evenimentul este organizat de către Parohia Ortodoxa Sebis, în colaborare cu Primăria Comunei Şieuț.

Abonează-te la SPECIAL