SPECIAL
12 ofițeri și 80 de agenți de poliție bistrițeni avansați în grad, cu ocazia aniversării celor 195 de ani de existență a Poliției Române.
La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a avut loc ceremonia de avansare în gradul profesional următor a unor ofițeri și agenți de poliție.
În noaptea sâmbătă spre duminică, respectiv 25/26 martie, România trecte la Ora de vară 2017. Ceasurile se vor da înainte cu o oră, iar duminică va fi cea mai scurtă zi din an, cu doar 23 de ore.
Ziua de 26 martie 2017 va avea 23 de ore în loc de 24. Ceasul se dă înainte cu o oră și, astfel ora 3:00 va deveni ora 4:00.
Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
Așa cum i-a fost obiceiul, în decursul vieții sale, de a dărui zâmbete cititorilor, scriitorul Cornel Udrea o face și acum la împlinirea vârstei de 70 de ani. Astfel, în seara zilei de 23 martie a.c. la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, în sala de spectacole “ Dumitru Fărcaș“, în fața unui numeros public, a avut loc un spectacol de gală cu piesa “ Ai promis, te rog să mori !“de Cornel Udrea, jucată de actorii Teatrului de Nord din Satu Mare.
Cu ocazia împlinirii a 195 de ani de la înființarea Poliției Române, doresc să transmit în numele meu și al tuturor locuitorilor județului Bistrița-Năsăud, cele mai calde gânduri de felicitare, tuturor reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Poliția Română este una din instituțiile fundamentale ale Statului Român, fără de care, societatea noastră nu ar fi una atât de sigură. Le mulțumesc pentru eforturile pe care le fac zilnic în sprijinul cetățenilor onești și a celorlalte instituții publice și le doresc să aibă parte numai de realizări.
Janez Jenco –teolog ceh,în cartea,, Maria şi timpul nostru”relatează despre primul preşedinte al S.U.A. George Washington că avea lângă patul său o icoană cu Maica Domnului.Un profesor prieten şi bun creştin,venind în vizită,văzând icoana a exclamat:,,credeam că sunteţi protestant !”Preşedintele a răspuns:Sunt:,,Dar cum poţi să-l iubeşti pe Fiul şi să-L cinsteşti,dacă nu o iubeşti şi pe mama Sa”.Au fost cuvinte rostite de unul dintre marii conducători ai planetei care a fost conştient de importanţa pe care o are Maica Domnului în cultul nostru creştin.Şi în cuvântarea de azi mă
Cu ocazia sărbătoririi „Zilei Poliţiei Române”, avem deosebita onoare de a Vă adresa, în numele administraţiei publice locale, Primăria şi Consiliul Local Năsăud, precum şi în numele întregii comunităţi năsăudene, cele mai calde urări de bine, sănătate şi reuşite pe toate planurile, precum şi mesajul „La mulţi ani!”.
Totodată, Vă felicităm pentru profesionalismul demonstrat și pentru promptitudinea de care ați dat dovadă în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, a căror prim obiectiv îl reprezintă siguranța cetățeanului.
Primarul Oraşului Năsăud,
Mircea Romocea
O zi cu semnificaţie în viaţa poliţiştilor, 25 martie – Ziua Poliţiei Române, a fost un prilej deosebit pentru poliţiştii bistriţeni să fie alături de cetăţeni, elevi, tineri pentru a sărbători cei 195 de ani de la înfiinţarea Poliţiei, printr-o sugestivă, frumoasă şi bine organizată Zi a Porţilor Deschise, la sediul IPJ B-N, care a fost „asaltat cu mic cu mare” de către populaţia municipiului şi nu numai, pentru a afla cât mai multe detalii despre activitatea şi rolul poliţiei şi poliţistului în societate, cât şi aspecte particulare legate de activitatea structurilor operative.
Biblioteca Judeţeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud vă invită la lansarea cărţii de poezii „Strigătul”, de David Dorian, apărută la Editura ,,Charmides”. Poetul bistriţean, angajat al instituţiei gazdă, va fi sărbătorit la aniversarea a 60 de ani. Evenimentul va avea loc luni, 27 martie, la Biblioteca Judeteana, Sala Gavril Scridon, cu incepere de la ora 12.
Compania de dezvoltare imobiliară Element Development a demarat lucrările de construcţie pentru Bistriţa Retail Park. Primul mall va fi deschis pe locul fostei UCTA la Piaţa rușilor, în spatele supermarketului Penny, la doar câteva minute de centrul vechi al oraşului. Oferta galeriei comerciale va fi completată de un hipermarket, investiţia aparţinând Selgros. O investiţie care va însuma, per total, în jur de 15-16 milioane de euro se dorește a fi implementată în Bistriţa.
Aşa cum suntem obişnuiţi, de fiecare dată conducerea Filialei Judeţene A.N.R. B-N, cu implicarea deosebită şi pertinentă a preşedintelui filialei, Iacob Pop, un om devotat şi care se sacrifică pentru binele nevăzătorilor din judeţ, se implică în a face mai uşoară viaţa nevăzătorilor din judeţ şi a-i integra în societatea de astăzi, inclusiv prin folosirea mijloacelor moderne – calculatorul.