SPECIAL
Peste 100 de angajaţi ai CFR Infrastructură din judeţul Bistriţa-Năsăud - impiegaţi de mişcare şi nu numai - au declanşat, miercuri dimineaţă, începând cu ora 7.00, un protest spontan, graficul de circulaţia al trenurilor fiind afectat. Protestul spontan vine pe fondul unor nemulţumiri salariale mai vechi, încă din 13 martie fiind semnalate proteste sub formă de grevă japoneză. Numai în Gara Bistriţa au fost staţionate patru trenuri, acestea fiind pornite în jurul orei 11.
Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti şi Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud au inaugurarat Raftul American (American Shelf). La întâlnirea cu Hans Klemm, ambasadorul S.U.A. în România, au fost prezenţi preşedintele CJ-Radu Moldovan, prefectul Ovidiu Frenţ, vicepreşedinţii CJ-Ioan Ţintean şi Vasile Puica, primarul Ovidiu Creţu, directorul Centrului Cultural Municipal, Dorel Cosma, protopopul Alexandru Vidican, scriitori, şefi de instituţii, cititori.
Cea de-a doua ediţie a Festivalului de Folclor Lucreţia Ciobanu ne-a demonstrat încă o dată că folclorul autentic se află pe mâini bune. Tinerii interpreţi din toată ţara au fost prezenţi într-un maraton folcloric ce s-a derulat pe scena Sălii Thalia, din Sibiu în acompaniamentul orchestral asigurat de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, dirijor Gabriel Popescu.
Celebrul actor Florin Piersic, prieten al bistriţenilor, revine în oraşul nostru cu piesa „Străini în noapte” alături de actriţa Medeea Marinescu. Evenimentul va avea loc la Palatul Culturii duminică, 7 mai, de la ora 19.00, biletele putând fi achiziţionate contra sumei de 60 lei de la casieria instituţiei.
Deşi vineri după masa, la Centrul Cultural Dacia se anunţa un eveniment de zile mari cu nume sonore ale muzicii uşoare româneşti, acesta a fost anulat. Se pare că bistriţenii nu s-au înghesuit să cumpere bilete pentru a se întâlni cu cei care au scris istorie pentru muzica românească, un motiv fiind, probabil, şi faptul că organizatorii nu au promovat deloc acest eveniment prin intermediul mass media, nici afişele nu au fost prea vizibile prin oraş.
În cadrul evenimentelor dedicate Zilei Internaţionale a Poeziei (UNESCO), scriitorii bistriţeni Dorel Cosma, Menuţ Maximinian şi Zorin Diaconescu au fost prezenţi la Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul. Aici, bistriţenii au susţinut lecturi publice de poezie alături de colegi scriitori din Turcia Haydar Ergülen, Hilal Karahan, Mesut Şenol, Elçin Sevgi Suçin, Osman Öztürk şi Spania.
Multiplu câștigător la numeroase competiții naționale și internaționale, pompierul salvator Nicolae Bălan a reușit, și de această dată, împins de toată susținerea familiei, colegilor și prietenilor de acasă, să câstige Limassol Marathon la categoria sa de vârstă: 30 - 39 de ani. Într-un clasament general, Nicolae s-a clasat pe locul 4 din aproximativ 1000 de concurenți din numeroase țări cu o bogată tradiție în atletism (Kenya, Etiopia etc).
Mă consider un om norocos, pentru că viaţa mi-a oferit şansa de-a vedea faţa mai puţin cunoscută a lumii moderne contemporane. Dacă până mai ieri călătoream doar pe hartă şi o cunoşteam numai din cărţile de istorie şi geografie, acum mă simt spiritual mai bogat, că am văzut realităţile care pun stăpânire pe acest univers.