SPECIAL

„Casa cu Lei” a fost gazda expoziţiei tradiţionale semnată în fiecare an de sărbători de creatoarea Virginia Linul. Evenimentul a adunat mulţime de lume dornică să cunoască tradiţiile năsăudene, modul în care erau împodobite casele noastre la sărbătorile de iarnă.

Cu adâncă durere în suflet anunțăm trecea spre veșnicie în noaptea de 29 decembrie 2016, ora 24:00, a celui care ne-a fost frate și unchi, Jean PĂDUREANU!
Pentru toți cei ce l-au cunoscut și prețuit ca OM și susținător al fotbalului bistrițean și românesc, care doresc să își ia rămas bun de la el, anunțăm că trupul neînsuflețit va fi depus astăzi, 30 decembrie 2016, începând cu ora 14:00, la Capela Cimitirului Evanghelic din Bistrița de pe Bulevardul ”General Grigore Bălan” (lângă Domus).

Zi de sărbătoare pentru sportul bistriţean la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, unde a avut loc lansarea volumului „Cartea Gloriei Bistriţa”, semnat de prof. Constantin Sănduţă. Moderatorul evenimentului a fost managerul instituţiei, Ioan Pintea, care i-a invitat pe cei prezenţi, în mare majoritate sportivi, să fie şi utilizatori ai Bibliotecii Judeţene, care este la zi cu achiziţia de carte sportivă.

În organizarea Consiliului Judeţean B-N, a Bibliotecii Judeţene „G. Coşbuc”, a treia zi de Crăciun, în sala „Gavril Scridon” a Bibliotecii Judeţene a avut loc un eveniment literar – poetul Gavril Moldovan a fost aniversat cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani.
Cu acest prilej a fost lansat şi volumul biblio-biografic „Gavril Moldovan – 75” din colecţia „Perpetuum scribere” îngrijit de Laura Goia şi apărut la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca.
Amfitrionul acestei întâlniri literare a fost directorul Bibliotecii Judeţene, poetul şi preotul Ioan Pintea.

Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Naţional de Colinde şi Obiceiuri de Iarnă „Slobozî-ne gazdă-n casă”, organizată de Parohia Ortodoxă Mărişelu şi Primăria comunei Mărişelu a debutat cu parada portului popular pe ritmuri de colinde de la şcoala din localitate până la Căminul Cultural.
Deschiderea oficială a festivalului a fost făcută de iniţiatorul acestuia, preotul Aurelian Poptean, care a mulţumit pentru prezenţă tuturor formaţiilor, urându-le în acelaşi timp credincioşilor sărbători cu pace şi bucurii.

În cea de-a treia zi de Crăciun, de Sfântul Ştefan, Biserica din centrul localităţii îşi celebrează hramul. Şi anul acesta Biserica şi-a sărbătorit hramul într-o splendidă atmosferă, cu un sobor de preoţi şi peste 400 de credincioşi. I-am văzut pe preoţii Dan Cismaş, parohul Bisericii, Ioan Lăpuşte, Maieru, Nechita Lazăr, Rodna, Paul Gavriloae, Centrul Misionar Sângeorz-Băi, Nicodim Sângeorzan, duhovnic Mânăstirea Cormaia, Cristian Lupşan, Ilva Mare, Ioan Bizău, profesor Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj, Dan Vâscu, arhidiacon, Dorel Gălan, Cluj, Marian Şteopoaie, Arşiţa.

O acţiune de la care am învăţat cel mai mult, care adună cel mai repede cei mai mulţi voluntari şi care este cea mai veche acţiune pe care Tăşuleasa Social o organizează consecvent, Camionul de Crăciun/Weihnachtstruckers.
13 camioane pline de daruri au plecat din Landshut, Germania. Acestea aduc peste 18.000 de cadouri pregătite de copii şi familii din Germania pentru tot atâţia copii din judeţele Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sălaj, Maramureş şi Cluj.

Sărbătorile au venit anul acesta cu fel şi fel de improvizaţii în ceea ce priveşte colindele. Toţi artiştii au dorit să filmeze cu drone prin pădure, de parcă colindele nu erau în vatra satului la uşa gazdei şi, mai ales, în grup de colindători. Pentru a nu colinda toţi la fel şi-au făcut şi texte noi, apelând la compozitori şi linii melodice zgomotoase ce numai colindului din judeţul nostru nu apartin

Fără Cruduța, fără Mitoșeru, fără Țociu și Palade. Horia Brenciu, juratul show-ului X Factor, alături de Diana Morar, prezintă din 25 decembrie Uniplay Show, noul bingo al Antenei 1, care din acest sezon va fi difuzat în prime-time și care va avea și o componentă importantă de divertisment.

Abonează-te la SPECIAL