SPECIAL
Toată luna decembrie, până în ziua de Bobotează, oraşul-staţiune Sângeorz Băi se află în sărbătoare. Pentru prima dată, sub genericul „Împreună de Crăciun”, în parcul staţiunii, sunt aşteptaţi colindători de seamă în fiecare zi de la ora 17.00. Cristian Pomohaci, Cristina Bugnar, Alina Ceuca, Oana Matei, Mirela Petruş, Anuţa Motofelea, Paul Ban, Lenuţa Filipoi, Petre Petruse, Marcel Avram, Radu Arcălean, Mina Buga, alături de colindători de pe raza întregului judeţ, dar nu numai, vor aduce în faţa sângeorzenilor frumuseţea colindului străbun.
Într-o atmosferă sărbătorească şi, de ce nu, tinerească, optimistă, s-a desfăşurat, în moderna sală de spectacole a Palatului Culturii din Bistriţa, vineri, 16 decembrie, festivitatea de decernare a „Premiilor anuale ale municipiului Bistriţa” 2016, acordate de către Consiliul Local şi Primăria Bistriţa, cetăţenilor burgului care prin participarea lor la concursuri, competiţii, întreceri sau alte evenimente cu participare internaţională au făcut ca numele municipiului Bistriţa să fie cunoscut în ţară şi în străinătate.
La cei 94 de ani (născut la 1 august 1922), Grațian Conea este cunoscut în mica localitate – Mireș, arondată comunei Chiuza, ca un om harnic, bun gospodar, obișnuit cu greutățile vieții. Povestea sa de viață este captivantă; provine dintr-o familie dârză, demnă și longevivă (părinții săi – Ionuț și Victoria – au trăit până aproape de 100 ani).
Palatul Culturii Bistrița vă invită miercuri, 21 decembrie, ora 18:00, la Christmas Show, un spectacol de muzică și dans organizat de Ansamblul de dansuri moderne și internaționale ”D-Fantasy”. În cadrul spectacolului vor evolua pe scena mare trupele de dans: D-Fantasy Bistrița, Reborn Dance Studio, Lotus Dance Studio, Samira-Beclean, Step Up Dance Club Bistrița și tinerii artiști: Yasmina Butilă -finalistă ”Next Star”, Cristian Moldovan - finalist ”Next Star” și Alexandra Pîslariu.
Rep.: - De curând s-a tras cortina peste ediţia a XII-a a Festivalului Internaţional de Literatură şi Teatru „Liviu Rebreanu”. Cum a pornit acest proiect în urmă cu 12 ani? De unde a venit ideea de a asocia literatura cu teatrul?
Sala de ședințe a Palatului Administrativ a fost astăzi gazda unui eveniment important pentru reprezentativitatea în Parlamentul României a județului Bistrița-Năsăud – înmânarea certificatelor de parlamentari celor șapte candidați declarați reușiți în urma alegerilor din data de 11 decembrie 2016. La festivitate a fost prezent și prefectul de BN, Ovidiu Frenț.
Documentele au fost înmânate, pe rând, celor doi senatori: Ioan Deneș și Ioan Simionca, dar și celor cinci deputați: Daniel Suciu, Doina Pană, Cristina Iurisniți, Robert Sighiartău și Ionuț Simionca.
Mari actori ai scenei românești au vizitat Năsăudul, dar și actori bistrițeni, care au jucat pe scena Casei de Cultură “Liviu Rebreanu” din Năsăud, într-o săptămână ce a cuprins trei piese de teatru pentru toate vârstele.
Vasile Muraru și Valentina Fătu Pătrașcu au încântat spectatorii cu comedia „Astăzi, minte-mă frumos”.
Claudiu Bleonț și Magda Catone au pus în scenă piesa „Un bărbat și mai multe femei''.
Cei mai mici dintre spectatori s-au bucurat de o piesă specifică vârstei lor, aceștia având ocazia să afle “Ce isprăvi a mai făcut Păcală”.
La Cercul Militar a avut loc Concertul de colinde, activitatea de final a proiectului Copil ca tine sunt și eu !, proiect cuprins în Calendarul Activităților Educative Regionale 2016 al MENCȘ.
A fost un concert caritabil care a avut ca scop adunarea de donații financiare pentru cei doi copii ai doamnei profesor Crina Cârcu, absolventă de Gene 1( băiatul este elev al școlii), și pentru copilul doamnei Adriana Buzan, ambele decedate.
Suma donațiilor a fost de 3788 de lei, suma care a fost împărțită egal între cei trei copii.
Papa Francisc i-a transmis primarului municipiului Bistrița, Ovidiu Teodor Creț, o scrisoare de mulţumire în urma participării acestuia la întâlnirea primarilor europeni, organizată de Academia Pontificală pentru Științe, cu tema "Europa: refugiații sunt frații noștri". Întâlnirea a avut loc la Vatican în zilele de 9 și 10 decembrie 2016 și la ea au participat peste 70 de primari, Ovidiu Teodor Crețu fiind singurul primar din România invitat.
Vatican, 13 Decembrie 2016
Dragă Frate Primar,
Au fost zeci de momente frumoase, dar şi clipe grele pentru juriu, care a fost nevoit să aleagă între sute de copii excepționali. Până la urmă, Alina Eremia, Dorian Popo, CRBL și Pepe au scăpat de emoţii... Au deliberat, iar decizia a fost în unanimitate! Câştigătoarea „Next Star” România din cel de-a șaptelea sezon a fost desemnat de "regele" tenisului,legendarul Ilie Năstase: Yasmina Butilă.
„Mademoiselle Yasmine, așa cum îi vor spune peste ani artiștii din Cirque du Soleil!”, cum bine a sesizat Dan Negru.