SPECIAL

Comuna Rebra a îmbrăcat straie de sărbătoare. Primarul Ştefan Danci a acordat primele titluri de Cetăţean de Onoare din istoria comunei pentru patru rebreni care au făcut cinste, prin activitatea lor, acestor meleaguri. Evenimentul a avut loc la Căminul Cultural în prezenţa sătenilor, dar şi a unor invitaţi, amintind aici pe deputatul Daniel Suciu, senatorul Ioan Deneş, vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Alexandru Pugna.

Pasiunea e ca un foc aprins în prima fază, când flăcările împrăștie scântei primprejurul nostru.
Apoi flacăra devine moderată și stabilă mult timp. Uneori luni de zile, alteori ani în șir.
Pasiunea este un sentiment cu intensitate mare și de scurtă durată, pentru apărarea psihicului, cine arde la maxim mai multă vreme se arde, se pârjolește și se ofilește ca o plantă fără vlagă.
E bine ca pasiunea să țină scurtă vreme, e bine ca ea să se transforme într-un foc mai domol, într-un râu cu valuri blânde și viteză controlabilă.

Apărător al reperelor bârgăuane
Redacţia cotidianului „Răsunetul” este în sărbătoare. Colegul nostru, Niculae Vrăsmaş, mai adaugă un an în jurnalul vieţii.
V-am obişnuit, ca în suplimentul nostru să apară personalităţi ale judeţului care fac cifre rotunde. De această dată, face o excepţie, la o vârstă frumoasă şi cu totul aparte: 77 de ani.

La sfârşitul lunii august 2016, efectivul salariaţilor din judeţ era de 68086 persoane, în creştere cu 129 faţă de luna anterioară şi cu 5343 persoane peste nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior. Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,4 %.
Câştigul salarial mediu brut pe judeţ a fost în luna august 2016 de 2170 lei, cu 16,3% mai mare faţă de luna corespunzătoare a anului trecut şi cu 2,3% sub nivelul lunii precedente.

O armă militară de elită a Armatei României, cu militari vrednici, curajoşi şi de un înalt profesionalism – Vânătorii de Munte – au sărbătorit un eveniment deosebit şi de o sensibilitate aparte – 100 de ani de la înfiinţare, în 3 noiembrie 1916, ei remarcându-se de-a lungul istoriei în luptele purtate pentru libertate, independenţă şi eliberare de teritoriu românesc.

 
Rep.: - Am văzut, la New York, o comunitate unită, cel puţin aparent. Vreau să-mi spuneţi câteva cuvinte despre întâlnirile românilor de aici.

În Bulgaria, la Sofia și Blagoevgrad s-au desfășurat ample manifestări cultural - artistice dedicate aniversării a 160 de ani de activitate a organizației ”Citalista”. Cu această ocazie au fost oferite distincții și premii pentru cei care de-a lungul anilor au realizat activități culturale importante la nivel național și internațional.

 
Sunteţi cel mai longeviv bibliotecar al Bibliotecii Judeţene, fiind 44 de ani în slujba cărţilor. Vă mai amintiţi prima zi în care aţi păşit în bibliotecă? Cum s-a schimbat această instituţie de-a lungul vremii? 

Ieri, absolvent al Şcolii Gimnaziale ‘’Iuliu Prodan ‘’ din Bozieş, astăzi, absolvent al Academiei Militare din Bucureşti. Cătălin Mesaroş este unul dintre elevii şcolii noastre care demonstrează că în instituţiile de învăţământ din mediul rural încă se mai face carte şi că neajunsurile materiale ale unei şcoli de ţară nu reprezintă un obstacol în împlinirea unui ideal, ci dimpotrivă - o motivaţie puternică pentru a ajunge cât mai sus în ierarhia socială, şi pentru a te face util ţării şi pământului în care te-ai născut.

Abonează-te la SPECIAL