SPECIAL

Jucătorii din teren şi suporterii din tribune şi-au luat, sâmbătă seara, rămas bun de la prietenul „Creţu”, tânărul din Beclean dispărut săptămâna trecută într-un tragic accident de circulaţie, chiar când împlinea 22 de ani. La meciul susţinut pe teren propriu cu Pandurii Târgu Jiu, dispută câştigată cu scorul de 4-0, dinamoviştii au dovedit că deviza “Câni până la moarte şi dincolo de ea!” e mai mult decât un blazon, e act al credinţei care-i călăuzeşte şi în lupta sportivă, şi în cea a vieţii.

Proiectul cultural de promovare a valorilor literare bistriţene în New York a continuat cu o nouă întâlnire a Cenaclului literar „Mihai Eminescu", condus de poetul Theodor Damian, în care au fost lansate cărţile „Drumul până la drum", de Elena M. Cîmpan, şi „Cronica de gardă", de Menuţ Maximinian.

Este întotdeauna o mare bucurie şi, în acelaşi timp, o onoare să primim la cenaclul literar ”Mihai Eminescu” din marea metropolă americană New York oaspeţi dragi din patrie.
În seara zilei de vineri, 14 octombrie, la restaurantul Boon (fost Bucharest) din Sunnyside, s-a desfăşurat sesiunea specială a cenaclului la care au participat, ca invitaţi de onoare, trei reprezentanţi de frunte ai culturii din oraşul ardelenesc Bistriţa: Dorel Cosma, Elena M.Cîmpan şi Menuţ Maximinian.

Mănăstirea Petru Rareş Vodă din localitatea bistriţeană Ciceu Corabia şi-a sărbătorit, vineri, hramul în prezenţa Înaltpreasfinţitului Mitropolit Andrei al Clujului.

Cele mai performante firme din domeniul agriculturii, silviculturii şi pescuitului au fost premiate la Topul Firmelor 2016, de către Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud. Clasamentul este realizat conform metodologiei unitare, aprobate la nivelul Sistemului Camerelor de Comerț din România care are la bază date furnizate de către operatorii economici și validate de Ministerul Finanțelor Publice.

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ajuns la cea de a 49-a ediţie, aduce pe scena Teatrului „Tony Bulandra” din Târgovişte, în perioada 20-22 octombrie, tot ce are mai frumos acest gen muzical, balsam pentru suflet.   Pentru prima oară în istoria sa, Festivalul „Crizantema de Aur” se va desfășura sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, fiind inițiate procedurile oficiale în vederea înscrierii romanţei româneşti pe lista Patrimoniului cultural imaterial UNESCO.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa s-au întâlnit în această dimineaţă, la Paltul Administrativ,  pentru a stabili primele măsuri în urma exploziei de la blocul de locuinţe de pe str.

Astăzi, în cadrul lucrărilor Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România, au avut loc alegeri în urma cărora primarul sectorului 3 al municipiului Bucureşti, Robert Sorin Negoiţă a fost ales din nou în funcţia de preşedinte al AMR, iar primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, a fost ales la nivel naţional în funcţia de vicepreşedinte.
Reamintim faptul că primarul municipiului Bistriţa este, totodată, şi vicepreşedintele Regiunii de Nord-Vest a A.M.R.

După zece ani, cu consecvența ce mă caracterizează, revin cu portretul  matematiceanului năsăudean, aducând elemente noi din viața și activitatea sa. Începând de azi îmbrățișează numărul 7, care așa cum spun astrologii este unul dintre cele mai înțelepte și mai spirituale numere, ca dovadă eroul zilei de azi are puternice capacități organizatorice, are legături puternice cu măiestria dimensiunii spirituale a vieții, se simte împlinit și posedă o mare pace interioară.

Abonează-te la SPECIAL