SPECIAL
Nuntă mare în showbiz cu peste 1200 de invitaţi şi naşi - Nea Marin şi artistul Călin Crişan. O nuntă de poveste în care mire a fost Vasilică Gojda, cunoscutul ceteraş de la „Românii au talent”, iar mireasă tânăra interpretă Amalia Ursu. Cererea în căsătorie a avut loc la Londra, unde Vasilică i-a oferit un inel de logodnă iubitei lui.
Evenimentul „Poezia e la Bistriţa”, organizat de Consiliul Judeţean şi Centrul Judeţean pentru Cultură, a continuat lângă Petroşani, în comuna Băniţa. Gavril Ţărmure, managerul Centrului Judeţean pentru Cultură, alături de soţia Mihaela şi fiica Lina, dar şi de scriitoarea Camelia Toma şi fiica acesteia Ana Toma, au participat la un eveniment mai aparte prilejuit de lansarea „la apă” a unui album inedit de poezie şi fotografie semnat de Ion Barbu şi Mihai Brabu, „Sticle pentru minte, inimă şi literatură”, apărut la Editura Charmides.
Scriitorul Virgil Raţiu va face parte, începând cu data de 1 august, din rândul tinerilor pensionari. Coordonator al Departamentului Carte al SC Aletheia SA, Virgil Raţiu a primit de curând şi premiul „Librarul anului” în cadrul Festivalului „Poezia e la Bistriţa”, ca o încununare a activităţii sale de până acum. Locul său va fi ocupat de Olimpia Andrean, însă Virgil Raţiu rămâne în continuare la Aletheia în calitate de consilier directorial, fiind şi printre acţionarii lanţului de librării cu acelaşi nume.
Nu vă stresați că nu are cine să conducă înapoi de la Festivalul usturoiului în Ținutul contelui Dracula sau că nu aveți mașină să ajungeți acolo! Toată lumea poate ajunge relaxată la eveniment, cu toții puteți bea o bere cu prietenii fără grija șofatului de după, pentru că și în acest an Transmixt va face sâmbătă și duminică curse speciale tur-retur Bistrița-Piatra Fântânele.
Din cei 363 de candidați care s-au prezentat la titularizare, 151 au obținut note peste 7 (41,59%) – nota minimă pentru ocuparea unei catedre pe durată nederminată.
S-a obținut o notă de 10 la disciplina istorie. Este vorba de Iulia Cristina Ani, absolventă a Facultatăţii de Istorie si Filosofie la UBB Cluj-Napoca, care desi predă de 14 ani nu a reuşit să se titularizeze şi se pare că nici anul acesta nu este catedră vacantă. Doamna profesoară a demonstrar, însă, că poţi fi şi dascăl de nota 10.
A impresionat prin participările sale împreună cu trupa „Corint” la festivaluri importante de teatru, nu doar din ţară, ci şi din străinătate. Ultimele participări, la care l-am putut aplauda au fost Festivalul de Carte CoşBook şi Festivalul „Poezia e la Bistriţa”. De 6 ani, face parte din proiectul „Corint”, fiind unul dintre actorii apreciaţi de regizorul Camelia Toma, dar şi de spectatori.
Daniel Iacob Fetti este un tânăr model pentru generaţia lui. A absolvit cu media 10 Şcoala Gimnazială din Salva, fiind premiat la vremea aceea de preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan. A demonstrat că se face şcoală şi la sat reuşind să intre primul la Colegiul Naţional „George Coşbuc” cu media 9,92 care şi-a păstrat-o de-a lungul anilor, fiind liderul generaţiei sale.
Olimpic la fizică, matematică şi informatică, Dănuţ a făcut parte şi din clasa de excelenţă a profesorului Constantin Gălăţean, venind pentru cursurile acestuia din Năsăud la Bistriţa.
Bucurie mare acasă, la Sângeorz Băi, în familia Hoza. Oana Hoza a fost prima admisă la Academia Tehnică Militară din Bucureşti, la Programul de studii Materiale energetice şi apărare CBRN ( Chimice, Biologice, Radiologice şi Nucleare). Cu media de admitere 9,92, Oana a demonstrat încă o dată că din judeţul nostru pornesc în lume tineri cu care ne putem mândri. Oana a absolvit anul acesta Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, având la bacalaureat media 9,23. Pentru Academie, Oana a susţinut examene la engleză, matematică şi fizică.