SPECIAL

Concursuri cu premii pentru cea mai inspirată ținută după personaje din romanul Dracula și cel mai bărbătos dintre bărbații din ținutul misteriosului conte. Mergem pe urmele lui Dracula. Lăsăm femeile să facă ce vor la cea mai mare petrecere în aer liber din Bistrița-Năsăud. Nimeni nu poartă grija copiilor, pentru că aceștia au lumea lor. Una magică. Nimeni nu o să poată spune că nu a avut ce face la Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula! În 30 și 31 iulie, în Pasul Tihuța, pe drumul către Ciosa, se întâmplă ... multe!

Joi 21 iulie, 47 de elevi din Republica Moldova, aflaţi în Tabăra de Cultură şi Civilizaţie Românească, „Acasă la noi” ediţia a 20-a, însoţiţi de câţiva profesori, au vizitat cunoscutul muzeu Cuibul visurilor din Maieru. Oaspeţii basarabeni sunt din 13 localităţi şi fac parte din Despărţământul ASTRA „Doina Răutului”, din comuna Gura Căinarului, raionul Floreşti. Sunt coordonaţi de doamna Olga Leşenco, preşedintele acestui despărţământ şi sunt invitaţii de onoare ai Despărţământului ASTRA Năsăud, preşedinte harnicul profesor Ioan Seni.

Centrul Cultural Municipal “George Coșbuc” Bistrița are deosebita plăcere de a vă invita să participați la a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor “Nunta Zamfirei”, care va avea loc în perioada 28-31 iulie 2016. În cadrul festivalului vor participă ansambluri din: Turcia, România, Argentina, Serbia, Israel, Insulele Canare, Bulgaria, Italia, Rusia.

 
            Preparativele turneului artistic al corului Appassionata pentru vara lui 2016 au început încă din luna ianuarie. După căutări şi consultări s-a decis înscrierea la Festivalul de muzică organizat sub egida World Festival Association – WOFA „BAR FEST” 6-10 iulie 2016 din localitatea Bar – Muntenegru.

Ediţia a XIV-a a Zilelor oraşului Beclean se vor derula în perioada 18-21 august. Manifestările, care anul acesta ţin patru zile, debutează joi, cu ora 10, la Primăria oraşului Beclean, cu deschiderea oficială. Vineri este programat startul Cupei oraşului Beclean, iar sâmbătă se derulează evenimentele artistice pe scena mare, dintre invitaţi amintinudu-i pe Cristina Retegan şi Cristian Pomohaci, la muzică populară, iar la muzică uşoară pe Ami, Raluka şi Alex Velea.

Vineri 22 iulie
Orele 11.00 – 16.00: Reenactment – sosirea trupelor participante (vizită la Primăria Beclean a celor de la Terra Taurina și Terra Celtica)
Orele 15.30-16.00: Deschiderea oficială a ediției a III-a a festivalului. Invitați primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, și alte oficialități
Orele 16.00-21.00: Instalarea taberelor, antrenamente, repetiție scenariu

Orașul Năsăud, centru cultural al Țării Năsăudului, a fost vizitat astăzi, 20 iulie 2016, de aproximativ 50 de copii din Republica Moldova, din Gura Căinarului - raionul Floreşti.
Aceștia au fost însoțiți, în vizitele lor, de profesorii de istorie și română pe tot parcursul vizitelor efectuate. Printre obiectivele vizitate de aceștia se numără: Casa și Muzeul Memorial „Liviu Rebreanu”, Muzeul grăniceresc năsăudean, Galeria academicienilor, Centrul Național de Informare și Promovare turistică Năsăud și nu în ultimul rând Primăria Orașului Năsăudului.

Vă invităm miercuri, 20 iulie 2016, ora 18.00 la un concert extraordinar, sustinut de participanti ai Academiei de Flaut Bistrita, aflati sub indrumarea flautistului Matei Ioachimescu si a pianistei Verona Maier.
Acest eveniment este organizat de Centrul Cultural Judetean Bistrita - Nasaud, in parteneriat cu Societatea de Concerte Bistrita.
Va asteptam sa va bucurati impreuna cu noi!

Este unul dintre cei mai îndrăgiţi dirijori ai ţării, care a reuşit să ţină, de 20 de ani, la Bistriţa una dintre cele mai mari orchestre – „Dor Românesc”. Profesionist desăvârşit, împreună cu artista Matilda Pascal Cojocăriţa, Ştefan Cigu sunt una dintre cele mai frumoase familii stabilite la Bistriţa. Putem vorbi de o adevărată familie muzicală, copiii lor urmându-le paşii în muzică.
Alin este stabilit la Bucureşti acum şi este o apariţie apreciată în emisiuni, alegând calea muzicii uşoare, deşi o perioadă a fost şi violonist la „Dor Românesc”.

Abonează-te la SPECIAL