SPECIAL

 
 
ARHIEPISCOPIA VADULUI, FELEACULUI ȘI CLUJULUI
ASOCIAŢIA „FILANTROPIA ORTODOXĂ”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, de sărbătoarea Sfintei Mucenițe Varvara, Preasfințitul Părinte Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din satul său natal Spermezeu, din județul Bistrița-Năsăud. După slujbă, a fost lansat, în cadrul comunității, noul album de colinde tradiționale de la poalele Munților Țibleș, intitulat: Sus la Slava ceriului, editat de Radio Renașterea.
Tinerii și credincioșii înveșmântați în portul strămoșesc de la poalele Munților Țibleș au cântat mai multe colinde.

Proiectul INTERTRAP, propus de cercetătoarea româncă originară din Beclean, dr. Alida Iulia Gabor (Timar) de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, va beneficia de un grant în valoare de 1,5 milioane de euro, din partea Consiliului European de Cercetare. El are în vedere dezvoltarea unei noi tehnici de datare cu acuratețe a perioadelor glaciare și de încălzire globală, de-a lungul unei perioade ce începe acum 2,5 milioane de ani și se termină în prezent.

Bistriţenii s-au adunat sâmbătă seara, într-un număr mare, în centrul istoric, pentru a asista la momentul aprinderii beculeţelor din bradul de Crăciun şi a ghirlandelor luminoase care împodobesc oraşul de sărbători. În acest an, luminile s-au aprins în absenţa primarului Ovidiu Creţu, aflat în această perioadă la Paris, la Summit-ul Liderilor Locali. Pe scenă au urcat viceprimarul George Avram şi directorul Centrului Cultural Municipal, Dorel Cosma. O fetiţă din public a apăsat butonul de aprindere a iluminatului festiv.

Ca să devii cetăţean activ în cadrul acestei societăţii eşti invitat la Cuibul Democraţiei din Bistriţa, care activează şi funcţionează în cadrul proiectului „Al Treilea Spaţiu al Cetăţeniei Active”, finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, din cadrul programului Fond ONG România.

Pe un petec de hârtie,
Printre vreascuri cu rășină
Am găsit o scrisorică
Ce mi s-a lipit de mână.
 
Ce-o fi asta, mă întreb?
Un răvaș din cel străvechi?
Deschid plicul și îmi pare
Că-i o lacrimă ..... mai mare!
 
Și privesc nedumerită
Cum mărgeaua se ridică...
Prinde viață, are gene
Are ochi, dar și sprâncene
Are barbă și mustăți,
Plete albe, cărlionți
Și obrajii-mbujorați,
Ochelarii sus, pe nas,
Răsfoiește cu răbdare
Într-o carte mare, mare.
 

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Asociația Brickenburg, vă invită la Expoziția de iarnă Brickenburg, care va fi deschisă în perioada 4 - 6 DECEMBRIE, între orele 1100 și 1900, la Casa Argintarului, str. Dornei nr. 5.
Anul acesta vizitatorii se vor putea familiariza cu sistemul LEGO Technic, având posibilitatea să observe funcţionarea diverselor mecanisme construite din piese LEGO® şi să vadă seturi funcţionale produse de celebra companie de jucării din anii `80 ai secolului trecut şi până în prezent.

Repertoriul de colinde din Spermezeu, reprezentativ pentru acela al întregii zone a Văilor Țibleșului, se constituie într-un veritabil patrimoniu al spiritualității tradiționale românești, ca o adevărată magistrală de comunicare între generații, prin care, de secole întregi, s-au putut transmite simboluri, acte rituale, reprezentări mitice, într-un cadru festiv al sărbătorilor Nașterii și Botezului Mântuitorului, ce își au izvorul în aceeași prăznuire a Teofaniei din perioada creștinismului primar.

Am onoarea să invit cetăţenii municipiului Bistriţa sâmbătă, 5 decembrie 2015, la manifestările organizate cu prilejul deschiderii Târgului de Crăciun. Manifestările vor avea loc în Piaţa Centrală și vor debuta la ora 17.00 cu aprinderea iluminatul festiv de sărbători și un program artistic, iar comercianţii vor oferi spre vânzare produse tradiţionale.

Primarul municipiului Bistriţa,
Ovidiu Teodor Creţu

Ing. Ion Şandru, directorul general al Aquabis, şi Marian Constantinescu, reprezentantul asocierii SC TPF CPproject SRL – Compania de Consultanţă şi Asistenţă Tehnică (CCAT) – Getinsa-Payma SL, au parafat contractul de asistenţă tehnică pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Bistriţa-Năsăud în perioada 2014-2020. Nu mai puţin de opt asocieri cu 40 de firme au participat la licitaţie pentru adjudecarea acestor servicii.

Abonează-te la SPECIAL