SPECIAL
Poliţiştii din Bistriţa-Năsăud efectuează la această oră mai multe percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Suceava la persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni silvice şi abuz în serviciu.
"Astăzi, 3 decembrie a.c, poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, efectuează 41 de percheziții, pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Suceava.
Editorul Vasile George Dâncu, originar de pe meleagurile noastre, de la Runcu Salvei, a fost premiat de Academia Caţavencu la cea de-a XII-a ediţie a premiilor Media de Excelenţă. Evenimentul s-a derulat pe scena Operei Naţionale din Cluj-Napoca, iar premiul a fost dat ca o recunoaştere a eforturilor lui Vasile George Dâncu de a face cunoscută Capitala Transilvaniei pe harta internaţională a cititorilor şi editorilor de carte, prin intermediul Festivalului Internaţional de Carte „Transilvania” şi al Editurii Şcoala Ardeleană.
Timp de două ore, în programul dedicat Zilei Naţionale la Antena 1, în cadrul emisiunii Acces direct, realizată de Simona Gherghe, Matilda Pascal Cojocăriţa a fost Zână bună pentru trei copii din Reghin. Aflaţi în grija tatălui Feri, micuţii Flavius, Felix şi Ionuţ duc lipsa mamei, care i-a abandonat, trăind de pe o zi pe alta în sărăcie. „Mi-am dedicat o zi din viaţa mea acestor minunaţi copii, impresionându-mă până la lacrimi faptul că tatăl lor nu are ce să le spună pe masă. Este cumplit. De acum, fiind şi aproape de Bistriţa, vor fi parte din viaţa mea.
În preajma Zilei Naţionale, în ziua în care l-am celebrat pe Sfântul Andrei, ocrotitorul României, fostul director de Cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a avut o surpriză de zile mari. Bistriţeanca Alina Hetrea a fost cerută în căsătorie de către iubitul ei. „Cum să te trezeşti şi să îmi furi inelul ca să faci măsurători? Cum să-mi iei inelul împreună cu un ciocan? Cum să mă întrebi dacă vreau să fiu soţia ta într-un pub plin cu oameni? Cum să te pui în genunchi şi să mă faci să plâng ca un copil şi cum să mă laşi tu pe mine fără cuvinte?
Ceremonia dedicată Zilei Naționale a României, a început, la Năsăud, la ora 10.00. Toți cei prezenți, administrația publică locală și invitații acestora (nu puțini la număr): reprezentanți ai consiliului județean, reprezentanți ai consiliului local, reprezentanți ai partidelor politice, reprezentanți ai veteranilor de război, reprezentanți ai școlilor și ONG-urilor, reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cetățeni ai orașului, au luat parte la ceremonia festivă care a avut loc în Parcul central al orașului, Monumentul eroilor.
În perioada 27-29 noiembrie 2015, s-a desfăşurat la Botoşani ediţia a X-a, a Concursului Naţional de Electronică T.E.A.M.. Competiţia, cuprinsă în Calendarul Activităţilor Educative al Ministerului Educaţiei Cercetării şi Ştiinţei a fost organizat de Palatul Copiilor Botoşani, şi găzduit impecabil de sălile de conferinţe ale hotelului „Europa” din Botoşani.
Clubul Sportiv Palatul Copiilor Cluj-Napoca, sub egida Federaţiei Române de Karate Kogayon, prin îndrumarea preşedintelui Federaţiei, Sensei Teodor Telenbici 7 DAN, a fost gazda primei ediţii a Cupei României la Karate, desfăşurat în municipiul Cluj-Napoca, la sala de sport a Palatului Copiilor Cluj.
Pe parcursul istoriei, românii au luptat cu devotament pentru câștigarea independenței, suveranității și democrației țării noastre.
Noi, cei de astăzi, suntem obligați să apărăm cu orice preț aceste valori.Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918, a însemnat realizarea unității naționale a poporului român, consacrând în acest fel dorința de veacuri a românilor de pe aceste meleaguri, de unire cu țara.