SPECIAL

Perspectiva construcţiei de milioane ce s-a prefigurat tocmai în aceste zile la Bucureşti, odată cu semnarea contractului de finanţare pentru campusul şcolar de la Colegiul Naţional “Petru Rareş” din Beclean, are cui se adresa. Brilianţii instituţiei sunt cei care au ieşit în faţă acum, când se reconturează începuturi, se fac planuri, se creează vise, dovedind că resursele umane ale Colegiului sunt, pe lângă baza materială, nucelul pe care se bazează renumele oricărei unităţi care-ţi propune excelenţă, sensul fără de care orice efort dăscălesc ar fi zadarnic.

Lechinţenii se pregătesc de sărbătoare, în acest sfârşit de săptămână, într-o nouă ediţie a zilelor comunei. Pentru tineret, primarul comunei – Romeo Florian – i-a invitat pe cei de la Reea Cover Band. De asemenea, va fi organizat tradiţionalul Bal al romilor.

La concursurile de atelaje din acest an, Team-ul Jack a obţinut rezultate deosebite câştigând medalie după medalie. În urmă cu câteva zile, mai precis în 12-14 septembrie, la Târgu Mureş, Baza hipică a depozitului de armăsari s-a desfăşurat Finala Campionatului Naţional şi Internaţional de două stele şi prima Cupă Balcanică la Atelaje.

Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” organizează săptămâna viitoare amplul eveniment „Nocturna bibliotecilor”. În cadrul manifestărilor ce vor avea loc vineri, de la ora 20, vor fi proiecţii de film, lansări şi expoziţii de carte, audiţii muzicale, ateliere. Tot acum vor fi acordate premiile „Nocturna bibliotecii” pentru cei mai vechi şi stabili cititori, managerul instituţiei Ioan Pintea declarându-ne că sunt cititori care de 30 de ani vin constant.

Cele mai sincere urări de sănătate şi bucurii, în zi de naştere, d-lui EMIL RADU MOLDOVAN, preşedinte Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.
La mulţi ani!
Redacţia „Răsunetul”

Începând de azi, de la 20.30, Maria Cârneci, Lora, Vasile Muraru, Pepe și Connect-R trebuie să decidă cine are cele mai multe șanse să devină cel de-al patrulea „Next Star” al României.

”Să vă spunem cu ce ne mândrim! Difuzăm o emisiune care e sută la sută românească, un produs românesc născocit de noi. Eu cred în formatele românești, în conceptele autohtone”, a spus Dan Negru.

Prima zi de școală la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Beclean mi-a adus multe surprize.

Vreau să le mulțumesc pentru invitație colegilor mei, Nicolae Moldovan, primarul orașului Beclean și Ioan Deneș, Senator de Beclean. Totodată vreau să îl felicit pe domnul director Cristian Nicula pentru performanțele școlare pe care le-a obținut CN ”Petru Rareș” în ultima perioadă.

Festivalul Național de Folclor ”Strugurele de Aur”, ediția a XIV-a, și-a desemnat câştigătorii, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Spre bucuria noastră, Locul I la secțiunea soliști vocali a fost ocupat de Mădălina Mîrza (din Reteag, Bistriţa - Năsăud), premiul a fost înmânat de Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba. Tânăra interpretă a impresionat prin interpretarea Baladei lui Boşotă Haiducul şi a cântecului „Drag mi-i jocul Someşan”, fiind aplaudată după fiecare străfă.

Sărbătoare mare în comuna Şanţ. Pentru prima dată administraţia locală a organizat Zilele Comunei, prilej de întâlnire timp de două zile cu cântecul, jocul şi voia bună. Manifestările, coordonate de primarul Ioan Szabo, au debutat sâmbătă cu un concert pentru tineret susţinut de Alina Mizgon, The Griin Tre, Rea Cover Band, Cumetrii, dar şi soliştii de muzică populară Nicuşor Iordan, Ana Maria Preda şi îndrăgitul realizator TV, Aurelian Preda.

Imi aduc aminte cu placere de anul 1996,anul cand am pasit cu emotie in clasa I.Vreau sa multumesc in mod special domnei invatatoare Ciurus Viorica din Dumbravita care a avut rabdare cu mine in primii ani de scoala ai claselor I-IV.

Abonează-te la SPECIAL