SPECIAL

În prima zi de şcoală terestră – 15 septembrie 1959, aveam 7 ani şi eram un cetăţean de onoare al copilăriei. Îmi amintesc o zi de toamnă cu o lumină divină. Bătea ora 8, în oraşul Oradea, în curtea Şcolii Generale nr. 10, plină de boboci, elevi din clasa întâi, profesori, învăţători, părinţi. Toţi la fel de emoţionaţi. Aveam un ghiozdan în spate, eram în uniformă a acestei lumi de învăţătură, iar în ghiozdan aveam un sandwich şi două mere, un penar, două caiete – unul cu linii şi altul cu pătrăţele -, creion cu radieră, toc cu peniţă şi familiara călimară cu cerneală de culoarea cerului.

Prima zi de şcoală există doar în biografii şi trece drept o zi însemnată, fiind, de fapt, ca şi timpul, ( ca timp), o noţiune răspândită în gând. După 15 Ianuarie şi 15 Iunie ( semne legate de Eminescu şi de poezie), 15 Septembrie este al treilea 15 important în mersul vieţii mele, atâta vreme cât şcoala începe în fiecare an la această dată. Orice abatere de la obişnuitul 15 Septembrie îmi aduce o undă de tristeţe.

Sunetul strident al clopoțelului se făcu auzit peste larma glasurilor, abătându-ne de la joacă, apoi vârstele, după ce s-au îmbulzit prin ușa școlii, s-au despărțit fiecare spre clasele lor. Peste tot auzeai tropăituri pe podele și pocnetul băncilor.

Emoţii şi la Colegiul Naţional Andrei Mureşanu. Nerăbdători, cu buchete de flori în mână, povestind despre cum s-au distrat în vacanţă, copiii aşteptau să se termine discursurile pentru a putea intra în clase. Într-un tur de forţă au fost prezenţi şi la festivitatea de deschidere de la CN Andrei Mureşanu, preşedintele CJ Radu Moldovan şi parlamentarii Ioan Oltean şi Cristian Florian. Spre deosebire de colegii lor de la Liviu Rebreanu, elevii şi profesorii de la Andrei Mureşanu au avut parte şi de binecuvântarea feţelor bisericeşti.

Anul şcolar 2014-2015 va avea 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă, fără cele din vacanţa de vară, potrivit structurii aprobate printr-un ordin al ministrului Educaţiei care a fost publicat în Monitorul Oficial.

Edith Hebrank, o doamnă foarte simpatică în vârstă de 75 de ani, este una din miile de persoane care au fost nevoite să își părăsească, împreună cu familia, locul în care s-a născut și unde a făcut primii pași din viață.
Impresionanta ei poveste a început în urmă cu 70 de ani, în frumosul nostru oraș Bistrița. De aici ea a fost luată, împreună cu întreaga familie și trimisă înspre Austria și Germania.

Am copilărit pe strada Iosif Vulcan. Până la Şcoala Generală nr. 1 erau 300 - 400 de metri. Eram atât de mic şi lumea era atât de mare, încât până la şcoală şi înapoi, îmi părea un drum aşa de lung. Învăţător mi-a fost Câmpan Gavril, actualul inspector din Inspectoratul Şcolar Judeţean, şi asta a fost un noroc pentru viaţa mea. Am fost prima lui generaţie, după ce a absolvit Liceul Pedagogic.

Prima zi de şcoală… a fost demult, în satul Răzoare, în judeţul Mureş, de care tot vorbesc cu mândrie de fiecare dată. E cel mai frumos loc pentru mine. Era în 1959, am mers de mână cu bunica, care mi-a fost aproape până în clasa a VIII-a, când am plecat la liceu. M-a dus la şcoală în costum de pănurice, cu flori, unde ne aştepta tovarăşa învăţătoare Guţă.

Am aşteptat cu multă nerabdare ziua de 15 septembrie. Mătuşa mea, profesoara fiind, a ştiut cum să-mi trezească interesul faţa de învăţătură, m-a dus de câteva ori la şcoala unde preda, m-a pus în prima bancă, de unde priveam curioasă la tot ce se întâmpla la oră.