SPECIAL
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Biblioteca Judeţeană George Coşbuc au gândit, în colaborare cu Fundaţia Culturală Casa Limbii Române Cernăuţi, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, un proiect amplu menit să aducă în faţa fraţilor din Ucraina adevărate valori culturale, în semn de solidaritate, preţuire şi respect în aceste momente grele în care trec prin clipe grele prilejuite de războiul ce are ca scop menţinerea păcii şi deschiderea porţilor europene.
În cadrul amplului proiect „Dialoguri culturale”, care s-a întins pe durata a trei zile, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, Fundaţia Culturală Casa Limbii Române Cernăuţi, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Cultură şi Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud au organizat trei ample concerte folclorice care au avut ca scop adunarea de fonduri pentru familiile soldaţilor dispăruţi sau răniţi în războiul din Ucraina.
De îndată ce vara şi-a intrat deplin în drepturi, cu vremuri propice pentru plajă şi înot, marea de la Beclean, cum sunt cunoscute în judeţ Băile aflate la trei kilometri de oraş, a adunat puhoi de oameni în unul dintre puţinele weekend-uri caniculare ale acestui sezon. Dacă la un moment dat părea că ploile au compromis, în plină vacanţă, încasările unei perioade de vârf pentru parcul de distracţii acvatice, iată că soarele a ieşit în sfârşit şi pe străzile de la Figa, unde oamenii s-au îngrămădit efectiv la intrarea pe poarta staţiunii.
Distracţie mare în acest sfârşit de săptămână, la Valea Străjii, unbde are loc Dracula Moto Party.
Spectacolul aniversar "Junii Sibiului" - 70 de ani are loc în data de 1 august 2014, ora 19.00, și face parte dintr-un amplu proiect ce reunește turnee în țară și străinătate, spectacole în Sibiu și în alte județe, lansări de carte — toate menite să marcheze cele șapte decenii de existență ale celui mai vechi ansamblu folcloric din România, conform AGERPRES.
AVERTIZARE HIDROLOGICĂ PENTRU FENOMENE IMEDIATE
COD PORTOCALIU
MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE: 31.07.2014 ora 17:00 – 31.07.2014 ora 21:00
Dintr-o perspectivă cronologică, ca orice fapt cultural, Mioriţa nu e doar „pierdută în negura vremurilor” şi nici „păstoritul nu a fost ocupaţia de bază a poporului român”. Sub raport ştiinţific, Mioriţa are o faţă văzută – scrisă şi una nevăzută – nescrisă.
O ediţie “ cum n-a mai fost” a Festivalului de folclor ”Nunta Zamfirei”, vorba primarului Ovidiu Teodor Creţu. Alaiurile din Rusia, Serbia, Italia, Ungaria, Bulgaria, Israel, Polonia şi Egipt au adus, timp de 4 zile, pe pietonalul Liviu Rebreanu, frumuseţea folclorului mondial.
Spectacolul de gală a debutat cu mesajul prieteniei şi păcii transmis de directorul Centrului Cultural Municipal ”George Coşbuc”, dr. Dorel Cosma, iniţiatorul festivalului, cel care a făcut ca numele Bistriţei să rezoneze cu folclorul de peste mări şi ţări.
Zilele comunei Prundu Bârgăului se vor încununa frumos, şi în acest an, cu o nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor “Regele Brazilor”, programate în perioada 15-17 august, ne spune primarul Doru Crişan. Alături de Primăria şi Consiliul Local Prundu Bârgăului, în organizarea acestui eveniment cultural se vor implica arât Consiliul Judeţean, cât şi Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.
Lora, trupa Maxim şi Vama - acestea sunt capetele de afiş la Zilele Bistriţei de anul acesta. Flavius Buzilă - Asociaţia Culturală Hara va fi prezentatorul evenimentului.
Acesta spune că bugetul redus nu a permis ca în final să existe şi un show de lasere şi artificii.
Zilele Bistriţei 2014 vor fi organizate de către Primăria Bistriţa în perioada 22-24 august. La fel ca şi în anii trecuţi, spectacolele de muzică clasică şi pop-rock vor avea loc în municipiul Bistriţa, iar cele de muzică populară în Zona Heidenfeld din Viişoara.