SPECIAL
Casa memorială “Andrei Mureşanu” a găzduit un amplu eveniment menit să marcheze împlinirea a 150 de ani de la trecerea în veşnicie a poetului nepereche Andrei Mureşanu, autorul versurilor Imnului Naţional- “Deşteaptă-te, române!”.
Cu gândul la Lucian Blaga şi la Octavian Goga, doi poeţi reprezentativi pentru literatură, un grup de elevi din clasa a IX-a, profil filologie, de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, împreună cu diriginta, profesoara şi scriitoarea Elena M. Cîmpan, au urmat drumul memoriei vii, într-o călătorie pe urmele caselor şi locurilor încărcate de amintiri.
Adriana Ausch va canta la Centrul Multicultural Sinagoga din Bistrita vineri, 22 noiembrie, in cadrul primei zile a festivalului “Bistrita folk”, ocazie cu care isi va lansa albumul “Calul albastru”, produs in premiera in Romania, de Societatea de Concerte Bistrita. Si, cum pe 25 noiembrie incepe sarbatoarea luminilor Hanuca, Adriana Ausch isi va delecta publicul si cu cateva cantece din repertoriul traditional evreiesc.Acestora li se vor adauga cantece in limba maghiara si in limba engleza, recitalul fiind construit pe cantecele folk de pe album.
Festivalul „Pana de Păun” a adus, timp de două zile, lumea folclorului românesc la Bistriţa. Evenimentul iniţiat de artistul Alexandru Pugna, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a ajuns la ediţia a VIII- a, organizată de Asociaţia Culturală „Pană de Păun” din Bistriţa, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Cultură şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, la Teatrul de Vară, care s-a dovedit a fi neîncăpător pentru iubitorii de frumos.
Într-o organizare de excepţie a Consiliului Judeţean B-N, Centrul Judeţean pentru Cultură B-N, Societatea de Concerte Bistriţa şi nu în ultimul rând a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, s-a desfăşurat, sâmbătă, la Sinagoga Bistriţa, un regal de muzică, un superb şi înălţător concert susţinut de renumita orchestră de tineret „Claudiopolis” din Cluj-Napoca, manifestare prilejuită de aniversarea a 40 de ani de la înfiinţarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, o unitate de referinţă în judeţul nostru, unde medicii se luptă pentru a ne reda sănătatea.
Peste zece ani de demersuri făcute de Primăria Beclean pe lângă factori guvernamentali de decizie și-au găsit acum ecoul pozitiv în sensul investițiilor necesare pentru ca trecerea rutieră spre Figa să se facă în siguranță peste calea ferată ce intersectează, fără avertizările de rigoare, curbat și, implicit, cu vizibilitate extrem de redusă pentru șoferi, drumul spre stațiune.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa a sărbătorit, vineri, 40 de ani de la înfiinţare. Festivităţile au debutat cu o slujbă de pomenire, ţinută în capela spitalului, după care a fost dezvelită placheta din holul spitalului pe care stă scris ”În cinstea celor pe care îi leagă visurile şi lupta, în care au stat şi stau alături pe viaţă... pentru viaţă! 1973-2013”. La eveniment au fost prezenţi şi preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, şi ministrul delegat pentru Dialog Social, Adriana Doina Pană.
Sărbătorim 40 de ani de la construirea spitalului
Festivalul „Pana de Păun”, iniţiat de îndrăgitul artist Alexandru Pugna, a ajuns la ediţia a VIII- a. Asociaţia Culturală „Pană de Păun” din Bistriţa, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Cultură şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, ne propune două zile de sărbătoare sub semnul folclorului.
După mai bine de patru ore de şedinţă, consilierii municipali au aprobat, joi seara, noul Plan Urbanistic General (PUG). Principala modificare adusă proiectului este perioada de valabilitate a documentaţiei de urbanism. Iniţial în proiectul de hotărâre era prevăzut termenul de 10 ani. Consilierul liberal Sorin Hangan a propus ca valabilitatea acestui PUG să fie redusă la cinci ani, cu posibilitatea de prelungire pentru încă cinci ani, propunere care a şi fost adoptată.
Un număr de 221 de societăţi comerciale din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost premiate joi seara în cadrul celei de-a 20-a ediţii a Topului Firmelor organizat de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) BN, în baza rezultatelor economice obţinute în anul 2012. Printre societăţile comerciale premiate se numără LEONI WIRING SYSTEMS RO SRL, SC RAAL SA, ROMBAT SA, COMELF SA, ITALTEXTILA SĂRATA SRL, ROMFULDA PROD SRL.