SPECIAL
A doua ediţie a concursului de gătit gulaş va avea loc duminică, 26 mai, în Pădurea Schullerwald. Azi e ultima zi în care se pot face înscrieri.
Show de zile mari la emisiunea O data-n viață de la TVR 1. Invitaţii Iulianei Tudor au fost Ozana Barabancea şi Cristian Pomohaci (Năsăud), Alin Pascal ( crescut şi el la Bistriţa) a fost alături de Cornelia şi Lupu Rednic (Maramureş) şi Fuego şi Steliana Sima (Oltenia).
Buna dispoziţie a fost din belşug, în compania maestrului Nicolae Botgros şi a Orchestrei Lăutarii din Chişinău, iar momentele artistice au fost remarcabile, pentru că cele trei vedete invitate să se pună în postura de reprezentant al folclorului sunt profesionişti în muzică.
Scriitorul Ioan Pintea, managerul Bibliotecii Judeţene Bistriţa-Năsăud, a primit Premiul „Valeriu Anania” pentru volumul „Proximităţi şi mărturisiri”, apărut la editura Cartea Românească. Premiul i-a fost acordat din partea Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, fiind înmânat de preşedinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, Irina Petraş, în prezenţa primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. Premiul „Valeriu Anania” a fost instituit în acest an pentru a păstra vie memoria si amintirea omului de litere Valeriu Anania.
“Zâna Surprizelor” a acceptat invitaţia fundaţiei Doris Moldovan de a fi prezentă la Bistriţa, cu Şcoala Mamelor, pe 28 mai.
Evenimentul este programat de la ora 18.00, la Centrul Cultural Municipal "George Coşbuc".
Intrarea este liberă, aşa că sunt aşteptate să participe toate bistriţencele pentru a fi părtaşe la un seminar ce are mult succes în ţară.
De ceva timp, Anuţa Motofelea, cea căreia Fundaţia Valeria Peter Predescu i-a încredinţat repertoriul marii artiste, poartă cu cinste costumele acesteia. Nicu Predescu, fiul doamnei cântecului năsăudean, i-a oferit Anuţei Motofelea frumoasele costume spre a fi prezentă cu ele pe scenele ţării. O primă apariţie a fost de Sărbătorile de iarnă în emisiunea Tezaur folcoric. Zilele trecute, în Festivalul Valeria Peter Predescu , Anuţa a venit pe scenă cu unul dintre cele mai frumoase costume ale regretatei artiste, inclusiv cu traista cu cântece.
Conform pronosticurilor, Danemarca a câştigat concursul Eurovision 2013 cu melodia "Only TearDrops", interpretată de Emmelie De Forest, cu 281 de puncte. Pe locul al 2-lea s-a clasat Farid Mammadov din Azerbaijan cu 234 de puncte, urmat de Zlata Ognevich, reprezentanta Ucrainei cu 214 puncte.
Nume de referinţă al cântecului gorjenesc , cu o bogată activitate concertistică EMILIA BUBULAC îşi va aniversa cei peste 40 de ani de activitate artistică alături de colegi, artişti de frunte ai scenei muzicale româneşti: Tiberiu Ceia, Dumitru Zamfira, Geta Postolache, Sirma Granzulea, Pamfil Roată, Emilia Drăgotoiu Nanu, Nelu Şopterean, Simona Dinescu, Valentin Sanfira, Andra Matei, Alin Trocan, Ştefania Narenji, Cosmina Brădean, Roxana Croitoru, Ştefan Popescu şi Taraful „Rapsozii Gorjului”din Tg.Jiu.
Marcel Berbecar a publicat un filmulet interesant pe facebook cu o lumina aparte.
Sala „Liviu Rebreanu” a Bibliotecii Judeţene a fost gazda întâlnirii cu scriitoarea Cleopatra Lorinţiu, care şi-a lansat după 23 de ani o carte acasă, la Bistriţa.