SPECIAL

Traficul feroviar este blocat între localităţile Telciu şi Fiad, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Potrivit datelor de pe site-ul Poliţiei Rpmâne, opt vagoane ale trenului de marfă 43622 Vişeu de Sus – Dej (încărcat cu buşteni) au deraiat.

Primele informaţii indică faptul că patru vagoane s-au răsturnat, iar celelalte patru au rămas pe roţi.

Autorităţile locale vor organiza şi anul acesta manifestări cu prilejul zilei de 9 mai, Ziua Europei. Acţiunile organizate la Bistriţa şi-au propus să vorbească „despre Europa şi despre tine”, acesta fiind şi motto-ul Zilei Europei 2013, ne comunică organizatorii.

În cea de a treia zi de Paşte, scena din faţa „Pavilionului cultural” din Parcul cu castani, a fost locul de desfăşurare a unui spectacol muzical susţinut de artiştii Ansamblului folcloric „Plaiurile Bârgăului”, prezentat de Ioana Suciu, directoarea Căminului Cultural din Prundu Bârgăului, sub conducerea muzicală a maestrului Dumitru Ciupa şi coregrafia lui Valentin Ciurea şi Florin Flămând, în care au evoluat tineri şi tinere din întreaga Vale a Bârgăului, precum: Anuţa Sălăgean, Florina Bălan, Andreea Burlui, Cristina Bugnar, Andreea şi Maria Pavelean, după care a urmat melodii de muzică

European Royal Orchestra a revenit la Bistriţa cu ocazia sărbătorilor pascale. Deşi ora concertului a coincis cu meciul de fotbal Gloria-Steaua, puţine scaune din sala mare de spectacole a Centrului Cultural au rămas neocupate, aşa încât putem spune că bistriţenii au dovedit din nou a fi un public călduros ce preferă şi astfel de spectacole.

Primăria Municipiului Bistrița
Centrul Cultural Municipal “George Coșbuc” Bistrița
Societatea de Concerte Bistrița
prezintă
joi, 9 mai 2013, ora 19:00 la Sinagoga Bistrița

concertul Cântece de iarnă pentru toate anotimpurile
susținut de Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Cristi Rigman și Anca Hanu

Intrare: 10 RON.
Vă așteptăm cu drag!

Dacă iubeşti Gloria Bistriţa sau vrei să o vezi pe noua campioană a României, nu rata meciul din această seară!

Gloria Bistriţa - Steaua Bucureşti va începe la ora 21:30.

Contrar zvonurilor, încă mai sunt bilete. Preţul unei legitimaţii de acces este de 20 lei.

"Întâlnirile europene de la Cluj", organizate de Ambasada Franţei la Bucureşti, între 9 şi 11 mai, sunt dedicate apei, energiei, deşeurilor şi dezvoltării durabile, iar oraşele Turda şi Bistriţa sunt incluse în acest an în amplul program al manifestărilor, transmite agerpres.ro.

Creștinii ortodocși au prăznuit azi, a doua zi de Paști. Trăim cu toții bucuria, lumina și strălucirea, pe care le avem în aceste zile, o dată cu Învierea Domnului. Spre minunea străjerilor, a femeilor mironosițe, mai apoi a apostolilor și a întregului neam omenesc, Mântuitorul Hristos a transformat moartea în viață. Mitropolitul Clujului a oficiat astăzi, în a doua zi de Paști, Sfânta Liturghie în parohia “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Bistriţa. Slujba a început la ora 10 și a avut loc pe o scenă special amenajată în preajma bisericii ce se construiește pe calea Moldovei, nr.9.

Abonează-te la SPECIAL