SPECIAL
Fundaţia Inocenţi Bistriţa derulează, în perioada 1 august 2012 – 30 septembrie 2013, proiectul ,,Tineri Europeni pentru copii bistriţeni”, finanţat de Comisia Europeană prin programul ,,Tineret în Acţiune, administrat în România de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale - Acţiunea 2. Serviciul European de Voluntariat.
Inspectorul şcolar general adjunct, Mihai Mureşan, le-a comunicat directorilor că din cele 15 săptămâni de şcoală din primul semestru al anului şcolar 2012-2013, 12 sunt dedicate inspecţiilor. „Avem în vizor 40 unităţi şcolare care nu au fost văzute în cadrul unei inspecţii complexe din anul 2002. Pentru început ne-am oprit la un colegiu, două licee tehnice, două cluburi, cinci şcoli generale şi două grădiniţe”, declară Mureşan.
Prezentă la întâlnirea cu directorii din şcoli, prefectul Ani Bob le-a urat acestora un an plin de realizări, spunându-le că Instituţia Prefectului a constituit o echipă care să verifice ca anul şcolar să înceapă în condiţii cât mai bune în toate unităţile şcolare. În acelaşi timp, le-a cerut directorilor să asigure protecţia unităţilor şcolare, în multe şcoli existând doar un protocol cu Poliţia.
Astăzi se împlinesc 164 de ani de când pompierii militari şi civili îşi omagiază eroii din Dealul Spirii care, prin actul lor de mare curaj, au apărat, cu preţul vieţii, aspiraţiile de libertate şi demnitate promovate de Revoluţia Română de la 1848.
Totodată, 13 Septembrie este un moment de comemorare a tuturor pompierilor care, de-a lungul timpului, s-au sacrificat la datorie, dar şi un moment de sărbătoare pentru toţi cei care, zi de zi, îşi fac meseria cu profesionalism şi dăruire.
Ziua Pompierilor din România, sărbătorită şi la Bistriţa ,,ca-n poveşti”. Trei zile pline cu evenimente, chiar patru, dacă punem la socoteală şi spectacolul demonstrativ de duminică din centrul istoric.
Agricultorii îi vor putea vota pe cei care le vor reprezenta interesele în Camera Agricolă Bistriţa-Năsăud. Scrutinul se va desfăşura duminică, 7 octombrie, între orele 8-18, la secţiile de votare din cele 62 de oraşe şi comune ale judeţului nostru.
La începutul lui septembrie, a fost constituit Comitetul Judeţean de Iniţiativă, din care fac parte 11 membri, în vederea organizării alegerilor membrilor Colegiului Judeţean a Camerei Agricole. Acest forum decizional va avea 25 de membri.
Schimbările din instituţiile publice din judeţ continuă. Ultima mişcare a fost făcută la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud, acolo unde a fost numită preşedinte-director general, prin ordinul preşedintelui CNAS, ec. Camelia Ilişuan. Aceasta a mai deţinut funcţia şi în perioada septembrie-decembrie 2009.
Deocamdată, Camelia Ilişuan a preluat funcţia cu titlu de interimat, până la organizarea concursului. Fostul director, ec. Szekely Vilhelm, îşi va relua activitatea ca director economic al instituţiei.
Asociaţia Culturală Eikon în colaborare cu Primăria comunei Runcu Salvei a acordat Premiul „Spirit, Tradiţie, Cultură” pentru promovarea satului românesc marelui poet contemporan Ioan Es. Pop care, cu forță și autenticitate, surprinde în poezia sa filonul tragic al satului maramureșean.
Alba Iulia a fost, pentru câteva zile, capitala folclorului românesc, prin găzduirea celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Naţional de Folclor „Strugurele de Aur”. În cadrul concursului au urcat pe scenă 48 de concurenţi (după o selecţie din 80), solişti vocali şi instrumentali din toate zonele ţării, dar şi din Republica Moldova.
Zile de sărbătoare ne aşteaptă în această lună la Bistriţa. Flavius Buzilă nu a uitat de frumuseţile oraşului natal, promovând, prin Asociaţia Cultural-Artistică Hara, Biserica Evanghelică Bistriţa, eveniment inclus în cadrul proiectului “ Biserica Evanghelică din Bistriţa –Înapoi spre viitor”, finanţat din fonduri europene.