SPECIAL
Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii Sinteza Zilei, difuzată la Antena 3, a prezentat o serie de documente care îl vizează pe președintele Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean. Potrivit documentelor, Augustin Zegrean s-a pensionat mai devreme cu zece ani decât era normal, pentru a beneficia de pensie, prezentând dovada unui handicap. Casa Naţională de Pensii i-a acceptat cererea, dar în locul pensiei de 1.379 lei, care fusese stabilită iniţial, preşedintele CCR primeşte 10.747 lei, în baza legilor speciale.
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va contracta un împrumut în valoare de 10 milioane de lei de la Trezoreria Statului.
Contractarea finanţării rambursabile va fi făcută pentru decontarea lucrărilor la DJ 151.
Împrumutul de 10 milioane de lei a constituit subiectul unei şedinţe extraordinare a Consiliului judeţean.
*de mai bine de jumătate de an se tot discută despre Legea Dialogului Social, însă ordonanţa ar putea apărea abia în octombrie, în varianta cea mai pesimistă, a spus ministrul delegat pentru Dialog Social la Bistriţa * piaţa muncii nu va suferi modificări majore, cu excepţia accesului mai facil la reprezentativitate
Întrebat dacă crede că luni la Parlament va fi cvorum pentru citirea în plen a deciziei Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului, ministrul delegat pentru Dialog Social a răspuns:
,,Ca cetăţean al României şi ca membru al Guvernului, apolitic, nu vă pot spune ce decid nici partidele şi nici parlamentarii. Informaţiile, ştiţi că sunt stăpânite de alţii, e greu de spus. Vom vedea luni, şanse sunt ca parlamentarii să vină din ceea ce am văzut din declaraţiile publice”, a declarat ministrul Liviu Pop, la Bistriţa, în cadrul unei conferinţe de presă.
Nu mi se pare normal un salariu de genul acesta (n.r.- salariul uni şofer de la Hidroelectrica este de 2.700 lei) în condiţiile în care, şoferul de la Hidroelectrica este văzut ca şi bugetar şi face parte din cei peste un milion şi ceva de bugetari. Dacă mă întrebaţi pe mine, un şofer de la Hidroelectrica ar trebui să aibă salariul pe care îl are şoferul ministrului de Dialog Social. Adică, 1.400 de lei pe lună. Că n-o fi şoferul de la Hidroelectrica deasupra preşedintelui României cu salariul.
Din cauza unor lucrări majore de investiţii la reţeaua de alimentare cu apă, derulate în cadrul proiectului - Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bistriţa – Năsăud, în perioada 24 – 31august, zona afectata va fi cartierul Unirea, manifestându-se prin scăderea presiunii, iar în zonele de capăt, lipsa apei, mai ales în intervalele orare de consum maxim (06-09 si 17 – 21).
În aceasta perioadă, SC AQUABIS SA va asigura cu ajutorul utilajelor din dotare (cisterne) puncte de alimentare cu apă în zonele afectate de lucrări.
Seceta vine ca un tăvălug peste culturi. Recoltele de porumb, floarea soarelui, legume şi fructe sunt deja compromise în acest an.
Agricultorii au raportat la minister pagube însemnate din cauza temperaturilor extreme şi a lipsei ploilor.
Odată cu ele mor şi speranţele fermierilor care au cheltuit până la ultimul ban pentru lucrări agricole şi seminţe. Acolo unde în anii buni îşi calculau producţia în tone, acum abia dacă reuşesc să mai umple câţiva saci.
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, va fi prezent, vineri, la Bistriţa. Cu această ocazie, ministrul Liviu Pop va participa la şedinţa Comisiei de Dialog Social, după care va susţine o conferinţă de presă, ne anunţă Mihaela Dobra, director Cancelarie, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud.
Liviu Pop: Legea dialogului social ar putea fi modificată în octombrie
Legea dialogului social ar putea fi modificată din luna octombrie, ,,în aşa fel încât ea să devina aplicabilă”, a spus ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, citat de ziare.com.
Se anunţă vremuri ,,fierbinţi” în următoarea perioadă. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben şi portocaliu de caniculă pentru întreaga ţară, valabil până duminică.
Judeţul Bistriţa-Năsăud se află sub incidenţa codului galben.
Trebuie să ne aşteptăm la temperaturi maxime care se vor situa frecvent între 35 şi 38 de grade în toate zonele de câmpie, deal şi podiş, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge, şi local va depăşi pragul de 80 al disconfortului termic.
Peste 40 de bistriţeni au ieşit pentru a doua zi consecutiv în faţa Instituţiei Prefectului pentru a cere Curţii Constituţionale să valideze referendumul din 29 iulie şi astfel preşedintele suspendat, Traian Băsescu, să fie demis.
Protestele nu au ajuns însă şi la urechile celor nouă judecători ai Curţii Constituţionale, care au decis că referendumul este invalid, dat fiind faptul că la scrutinul din 29 iulie nu a fost îndeplinit cvorumul.