SPECIAL
Ceterașul Ionică Moldovan – primește astăzi, în mod oficial,
Titlul „Tezaur Uman Viu al României” - 2021, în cadrul
Festivalului Național „Valeria Peter Predescu”, ediția a XI-a, Bistrița.
În cunoscuta emisiune dedicată celor care iubesc muzica populară de la Televiziunea Română, prezentată de Iuliana Tudor, duminică a fost un moment aparte în care tânăra interpretă Florina Bălan s-a prezentat în faţa juriului cu tradiţiile de pe Valea Bârgăului.
„Muzica populară este ca o disciplină sportivă pentru că necesită antrenament, dar este şi ceva frumos pentru că eu fac cu plăcere acest lucru. Simt că m-am născut să cânt”, a spus Florina Bălan în filmuleţul de prezentare.
Tineri din toată ţara s-au prezentat, marţi dimineaţa, la sediul Centrului Cultural Dacia unde a avut loc preselecţia pentru cea de-a XI-a ediţie a Festivalului „Valeria Peter Predescu”. Juriul preselecţiei a fost format din Alexandru Pugna – manager Centrul Judeţean pentru Cultură, Nicu Predescu, Matilda Pascal Cojocăriţa – director Ansamblul Profesionist „Dor Românesc”, Emilia Bumb – şef serviciu CJC, Cornelia Ardelean Archiudean – îndrăgit artist, Cristina Bălan – şef serviciu Şcoala Populară de Artă, prof.
De câțiva ani buni, preotul de Zagra, respectiv protopopul Țării Năsăudului IOAN DÂMBU, în ziua a doua a Sfintelor Paști, a scos la lumină obiceiul străbun HORA și tradiționalul costum popular specific zăgrenilor. O manifestare cultural-tradițională, un izvor de cultură românească, o sărbătoare a sufletului ce dă valoare satului ardelean, o sursă de inspirație pentru cei ce scriu pe tabla istoriei și nu o poate nimeni șterge.
Festivalul Concurs Naţional de interpretare vocală a cântecului popular românesc „Drăgan Muntean”, ediția a IX -a, organizat de Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a avut la preselecţie peste 50 de concurenţi, iar în concurs 23 din județele: Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița –Năsăud, Brașov, Caraș – Severin, Cluj, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Satu- Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, care au urcat pe scenă la Teatrul de Artă din Deva, în acompaniamentul Orchestrei Ansamblului Pr
Evenimentele dumneavoastră speciale (nunţi, botezuri, aniversări) trebuie să aibă, pe lângă bucate alese, şi muzică pe măsură pentru a fi cu adevărat reuşite.
Patru tineri au înfiinţat, de curând, o nouă trupă numită generic Bistriţa Band. Bodgan Budea – vioară, Călin Drăgan – orgă, Florin Moisil – saxofon şi Ilieş Tommaso – voce, vă asigură de acum reuşita muzicii la cele mai frumoase petreceri.
La ceas de mare sărbătoare creştină – Izvorul Tămăduirii –administraţia publică locală din Parva a organizat inaugurarea grădiniţei şi a Şcolii Gimnaziale „Vasile Scurtu”. Sute de copii, părinţi şi bunici, în frumoase straie populare, cadre didactice, oficialităţi guvernamentale, judeţene şi locale, alături de invitaţi de seamă de o parte şi alta a Prutului au însufleţit străzile comunei.
Daria-Maria Timiș-Varga, elevă în clasa a V-a la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din municipiul Bistrița, a obținut locul al II-lea la Olimpiada Națională de Limba și literatura română, ea fiind pregătită la clasă de profesor coordonator Dragomirna Zăpârțanu.
Olimpiada Națională de limba engleză a avut loc săptămâna trecută, la Pitești. “Vlad Colța din clasa a IX-a A a obținut Premiul I la secțiunea intensiv/bilingv. Markus Roth-Gross din clasa a XII-a A a obținut Mențiune la aceeași secțiune. Bravo, băieți, sunteți grozavi!”, a transmis Colegiul Național Andrei Mureșanu Bistrița, pe pagina de facebook.
Despre cei doi olimpici a scris Mihai Vlad, reporter de liceu la CNAM, în materialul Portret de grup cu olimpicii naționali de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” (I), postat pe cnamonline.ro.