Sport

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va aproba, în şedinţa ordinară de joi, susţinerea financiară a Clubului Sportiv Municipal Bistriţa cu suma de 220.000 lei, în anul 2015, pentru continuarea activităţii echipei de handbal feminin în Divizia A, conform Contractului de susţinere financiară încheiat între administraţia judeţeană şi clubul sportiv.

La finele acestei săptămâni, la Băile Felix s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Cros pentru junior 3, copii 1,2 şi 3.

Florentina Ciherean de la CSM Bistriţa a reuşit să cucerească titlul de vicecampioană, după are a trecut a doua linia de sosire, în proba junioarelor 3 care au parcurs 3 kilometri.

Şi la copii 1, echipa LPS Bistriţa este vicecampioană naţională, după ce Ioan Moldovan de la CSM Bistriţa a terminat concursul pe locul 5, Călin Farcaş – locul 10, Moldovan Mihai – 11, Alexandru Vădan-33, Cătălin Dănilă – 58.

Competiţia ce a adunat de-a lungul anilor mii de spectatori împlineşte 7 ani! Cei 7 ani de acasa se sărbătoresc tot acasa, la Bistriţa. Cupa Şcolilor la Street Dance 2015 a intrat în linie dreaptă, competiţia naţională fiind în toiul pregătirilor pentru faza finală de la Bistriţa, din 4 aprilie.
An de an ne simţim tot mai tineri şi plini de energie, renăscând mereu din cenuşa dansului. Aşa cum nimic nu ne-a oprit din visul nostru, şi în acest an ducem flacăra dansului mai departe, Muntele Olimp fiind, ca de obicei, Sala Polivalentă din Bistriţa.

Municipiul Dej a găzduit, la finele săptămânii trecute, cea de a doua ediţie a Campionatului Naţional de Karate Kogaion pentru copii, organizat de către Federaţia Română de Karate Kogaion, în colaborare cu Clubul Sportiv Dinamic Dojo Dej. La startul concursului au fost peste 200 de sportive de la zece cluburi din ţară.

Întotdeauna în spatele unui club de fotbal se află un om puternic, un fost sportiv de performanţă, un iubitor al balonului rotund, un om respectat care, la rândul său, respectă pe cei din jurul său, şi un bun familist.

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud în colaborare cu Clubul Sportiv Municipal Bistriţa şi Asociaţia Judeţeană de Tenis de Masă organizează, în perioada 13-15 martie, la Sala de tenis de masă “Gheorghe Bozga”, a XV-a ediţie a Cupei Bistriţa in memoriam Gheorghe Bozga, pentru juniori (M+F), individual şi echipe.

La această competiţie au confirmat participarea sportivi din Serbia, Republica Moldova, Muntenegru, Ucraina, Israel, Cehia, Bosnia Herţegovina, Franţa, Italia, Germania, Spania, Ungaria şi România.

Florentina Ciherean, legitimată la CSM Bistriţa şi antrenată de Dragoş Mihali, a reuşit să urce de două ori pe podiumul Naţionalelor de atletism rezervate juniorilor 3, care s-au desfăşurat în acest sfârşit de săptămâna, la Bacău.

Astfel, în proba de 1500 m, atleta bistriţeană s-a clasat a treia, fiind cronometrată în 4:52.45. Florentina Ciherean a reuşit să devină vicecampioană naţională în proba de 3000 m, cu 10:31.22.

Astăzi s-a încheiat la Buzău Campionatul Naţional ROMSTAL Individual Seniori.

CSM Bistriţa a reuşit să obţină două medalii de bronz, prin Bernadette Szocs şi Hunor Szocs. Cei doi fraţi au avut, astfel, ce oferi mamei, în dar.

Revenind la sport, proba de simplu feminin a fost adjudecată de Elizabeta Samara, care ce a învins-o în finală pe coechipiera ei de la CS Farul Constanţa, Cristina Hirici cu scorul de 4:1. Medaliile de bronz în proba de simplu feminin au fost adjudecate de Camelia Postoacă (CS Pristavu Câmpulung) şi Bernadette Szocs (CSM Bistriţa).

    Buzăul a găzduit ediţia din acest an a Finalei Cupei României la box feminin, compeziţie organizată de Federaţia Română de Box.
Fetele de la CSM Bistriţa, pregătite de antrenorul emerit Nicolae Zăpârţan şi Alexandru Bulz,  au avut o evoluţie excelentă, reuşind să cucerească nu mai puţin de 9 medalii, dintre care 8 de aur şi una de

Comitetul Director al Clubului Gloria Progresul Bistriţa a decis retragerea echipei din Liga a III-a şi transferarea jucătorilor la FC Bistriţa, formaţie care evoluează „pe prima scenă fotbalistică a judeţului”. Cele două staff-uri au căzut de acord că aceasta ar fi cea mai bună soluţie, din punct de vedere juridic, pentru a putea fi accesate fonduri nerambursabile de la bugetul local, în baza Legii 350/2005.

Abonează-te la Sport