Sport
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a câștigat turneul WTA de la Dubai, dotat cu premii totale de 2.513.000 dolari, după ce a învins-o sâmbătă în finală pe Karolina Pliskova (Cehia) în două seturi, 6-4, 7-6 (7/4), după o oră și 47 de minute de joc.
Echipa de cadete a României a obţinut aurul la Openul de tenis de masă al Cehiei, rezervat juniorilor şi cadeţilor. Tania Plăian, de la LPS Bistriţa, şi Andreea Dragoman au dispus de Cehia, 3-2, după ce în semifinale au trecut de reprezentativa Slovaciei, iar în sferturile competiţiei, de Croaţia.
În schimb, juniorii I (Cristian Pletea, Rareş Şipoş şi Alexandru Manole) au terminat competiţia pe locul III, pierzând semifinala cu Japonia.
În proba de simplu, bistriţeanca s-a oprit în sferturile de finală, fiind învinsă de o sportivă din Slovacia.
Fostul preşedinte al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, trece prin momente cumplite la spitalul penitenciarului Jilava, acolo unde ispăşeşte o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni în Dosarul Transferurilor, scrie fluierul.ro.
În urmă cu câteva nopţi, Pădureanu a fost găsit în curtea spitalului, fără să ştie cum a ajuns acolo. Din acest motiv, în prezent Jean Pădureanu este legat de pat în timpul nopţii.
Un ring de box profesionist şi o sală de antrenamente, dotată cu aparatură de ultimă generaţie, a fost inaugurată în 12 februarie, de către Asociaţia Club Sportiv Pro Boxing Transilvania, unde tinerii doritori de afirmare, fortificare a musculaturii şi consumatori de energie şi calorii din organismul uman pot să-şi demonstreze talentul şi forţa.
Juniorii D 2003 ai Gloriei, continuând pregătirea de iarnă în perspectiva competiţiilor oficiale ce urmează, a participat weekend -ul trecut la un turneu organizat în Parcul Feroviarilor de clujenii de la CFR. Competiţia a adunat la start 12 formaţii, organizate în 4 grupe a câte 3 echipe.
Returul Ligii a III-a va debuta peste o lună, dar fotbaliştii Gloriei Progresul Bistriţa sunt de ceva vreme în pregătire. Vineri, echipa a susţinut un meci amical la Luduş, pentru perioada următoare fiind antamate partide test cu alte competitoare din Seria V, şi anume, cu FC Zalău, CSM Sighetul Marmaţiei, CSM Avântul Reghin şi CS Iernut.
Fundaşul central Alexandru Ovidiu Bolbos (20 ani) şi mijlocaşul Paul Colţa (20 ani) de la Gloria Progresul Bistriţa, ambii cu prezenţe şi în eşalonul secund, au semnat cu echipa ACS Bucovina Pojorâta (judeţul Suceava).
De altfel, Paul Colţa a prins şi un meci în Liga I, cu Gaz Metan, şi vreo 8 partide în Liga a II-a.
Echipa naţională de junioare a României – Adina Diaconu, Andreea Clapa (CSM Bistriţa), Andreea Dragoman şi Diana Lupu, antrenor Petre Arnăutu – a câştigat medalia de aur la Openul Bahrainului. În competiţia feminină au mai fost reprezentativele ţării gazdă şi ale Siriei.
Şi la băieţi s-a cucerit aurul cu Rareş Şipoş, Cristian Pletea, Alexandru Manole, antrenor Mădălin Ionaşcu, juniorii noştri învingând echipele naţionale ale Qatarului şi ţării gazdă.
Cristina Pop şi Beata Filler, legitimate la Heniu Prundu Bârgăului, au fost convocate la lotul Under 19. Cele două jucătoare se vor pregăti până în 10 februarie la Mogoşoaia, sub comanda antrenorilor Florin Bugnar şi Irina Codrea.
Pe 4, 6 și 9 aprilie, ”tricolorele” U19 vor juca împotriva Rusiei, Franței și Islandei în ultima rundă preliminară înaintea Campionatului European.