PORTRET

Ştiam cândva că-s aparent, 

Că nu sunt chiar inconştient, 

Că sunt zgârcitul la tărâţe

Şi mult prea ieftin la făină,

Că am o inimă haină. 

 

Dar toate astea au trecut 

Şi-am devenit ca la-nceput:

Sentimental şi anacronic, 

Apoi incendiar, canonic,

Ce lucrurilor le zâmbeam

Şi de acasă nu plecam

Fără să ştiu ce-i Infinitul, 

Fără substanţa şi chibritul

Ce ar putea aprinde văi 

Când îl tot freci de vânătăi,

De umerii grăbiţi ai tăi. 

 

Pe-atunci aveam prea multe şoapte 

Distribuite-n larga noapte 

A paşilor intransigenţi 

Şi ai mai multor insurgenţi 

Mascaţi în plină pandemie, 

De măşti făcând economie. 

 

E lumea toată un incendiu 

Ce nu-şi găseşte vreun remediu. 

Ard locurile vegetale

În care eu mă plimb agale, 

Cu pasul meu preponderent, 

De pompier incoerent,

De incendiator frecvent. 

 

Căci uneori mă lasă urma 

Şi nu ajung de flăcări turma

Ponoarelor ce le înscriu

În mersul meu anost, candriu. 

Suflet pribeag de muşatin, 

De matein, de brâncovin,

De arlechin, 

Ce dă din colţ în colţ bezmetic 

Şi se concepe drept eretic. 

 

El are întrebuinţări 

De a sări direct în zări, 

În zarea care ocroteşte

Cuprinsul unui veac, fireşte. 

Rosteşte câteva cuvinte

Pe care drumul se întinde 

Şi se  adapă-n paşii săi, 

Neanunţaţi de alte căi. 

 

El codrului rămâne sclavnic, 

Urmaş uman mai îndăratnic, 

Ce a cuprins cu pasul lui 

Doar flăcări albe şi pustiu.

Pustiul se înfăţişează

În haina lui ce-o-nmormântează

Pe-un trup căzut în suferinţă

De-atâta lacrimă aprinsă.

                        

                 

 ORAŞUL MEDIEVAL

Oraşul medieval m-a învăţat să flămânzesc. 

Zidurile lui umbroase sunt taine cereşti. 

Paşii trecătorilor se-ncâlcesc în cuvinte.

E  bine atunci să circuli cu luare aminte, 

 

Măturătorii mătură pe stradă cuvinte.

Câinii cu laba

Frunzăresc silaba!

 

Orice clădire e o filă veştejită de carte,

Orice faţadă, o faţă de om ajuns aproape de moarte. 

Oraşul medieval e un tom greu de citit, 

Ale cărui litere le scotocesc la infinit. 

 

De câteva sute de ani ceasul din turn tot bate, 

Ca şi cum ar bate din palme un confrate, 

Care-ţi direcţionează gândurile spre nori. 

 

În oraşul  medieval e bine  să te-nsori, 

Doar câteodată dă semne că mori.

 

Când la cenacluri apar  indivizi

Ce-şi caută moartea în strai de livizi.

 

 

Neliniştea ce el mi-a împrumutat-o o port mereu cu mine 

Ca pe o brăţară legată de mână.

Duc toate întrebările  nerăspunse cu mine, 

Îmi place această stare de soare-apune. 

 

Când veşnicia se-agaţă de-un pai şi-l face cărbune,

Când să ne  pierdem, ne-nvaţă calea mai bine,

Urmând semafoare, marcaje cu rime.

                                                           

SCRIE!

Scrie: că nimicul prea oboseşte privirea, 

Că tainele circuitului prin natură adună contrarii de tot felul, 

Cum gravitaţia-ţi diminuează creierul,

Iar însufleţirea nu poate face dintr-un pas greşit

O duminică roditoare.

 

Acordă-mi câteva clipe să-ţi pun în faţă

Această interminabilă ceaţă,

Algoritmul nesăbuit al paşilor mei,

Care se lasă aprinşi de scântei.

 

Scrie! 

Cum tristeţea se preface în celulă vie.

 

Ai alergat după actele de deces ale  prietenilor 

Prin grote, la stările necivile 

Şi ai scrutat nemărginirea ce te înconjura

În odaie pe negrele file. 

Ca zidurile unei cetăţi ce nu vrea să se predea 

Am asaltat obârşia ta

Şi tot n-ai aflat cheia.

 

E şi odaia ta folositoare la ceva,

Ascunzătoarea manuscriselor cuiva.

Cum se luptă ea cu bolta,  

Când noaptea te trezeşti cu fruntea-nstelată,

Cu tavanul luminat, deodată!

 

Fă Haosmosului loc în cetate.

Asta-i menirea poeţilor lumilor

Să-mpiedece  a doua năvălire a hunilor.

Scrie că ai atâta încunoştiinţare

Încât să nu încunoştiinţezi nimic, ca atare,

Ai tu o obsesie a nimicului fiindcă numai el poate 

Concura cu marea ta discontinuitate.

 

Firele de iarbă cresc pe suprafaţa pământului 

Ca firele de păr pe obrajii-mi trişti ai mormântului.  

Şi tot n-ai găsit actele de deces ale prietenilor tăi,

Ce dorm cu copacii la cap legănaţi de idei.

Pline de absolut şi răcoare.

 

Ca şi cum te-ai duce nechemat la recrutare.