Administraţie
Col. ing. Cristian Bucur, inspector prim-adjunct al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, a anunțat, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, că în județul nostru, 215 clădiri în care funcționează unități de învățământ dețin autorizații de securitate la incendiu (ASI), alte 222 nu necesită o astfel de autorizație, iar 14 nu o dețin. Situația este bună, județul nostru clasându-se pe locul 3 la nivel național ca număr de clădiri fără ASI.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, și-a cooptat în echipa de la București un tânăr bistrițean. Horia - Răzvan Botiș este directorul de cabinet al ministrului Bogdan Ivan. Mai mult, Răzvan Botiș este reprezentantul industriei de armament a României la NATO. “Avem două companii din Bistrița care sunt acreditate ca furnizori oficiali NATO prin el, până a fi directorul meu de cabinet”, a declarat ministrul Bogdan Ivan, la Bistrița, la seminarul de informare organizat de Camera de Comerț și Industri Bistrița-Năsăud.
Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, anunță cp. după efectuarea unei expertize din care a rezultat soluția tehnică, se reiau lucrările la pasajul pietonal subteran din Decebal!
În urma numeroaselor solicitări ale locuitorilor comunei Silivașu de Câmpie, prefectul județului, Teofil Cioarbă, s-a deplasat în comună pentru a se informa despre nemulțumirile cetățenilor. La întâlnire au participat primarul Ioan Cămărășan, dar și locuitori din comun, pentru a-și spune păsurile.
Potrivit Instituției Prefectului, principalele probleme sunt legate de cadastru și includ incertitudini referitoare la drepturile de posesie a terenurilor.
Ing. Emil Mănăşturean, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bistriţa-Năsăud (OCPI), consideră că în acest an ar putea fi finalizate lucrările de cadastru general în comunele Petru Rareș, Prundu Bârgăului, Ilva Mare și Ilva Mică, inclusiv să fie înmânate extrasele de carte funciară. În acest moment, documentațiile sunt la stadiul de soluționare a contestațiilor, un proces dificil, pentru că sunt mii de situații care cer o rezolvare.
Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în primele șase luni din anul 2023, 44.472 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 44,16% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.
Ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat, astăzi, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, 100 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 1.135.215.117,18 lei.
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a aprobat, în şedinţă extraordinară, documentaţia tehnico-economică, faza P.T, şi indicatorii tehnico-economici actualizați, aferenţi obiectivului de investiții „Reabilitarea Castelului Teleki Comlod”.
Astfel, valoarea investiţiei este de 41.251.643,31 lei (inclusiv TVA), din care valoarea C+M este de: 25.220.045,46 lei (inclusiv TVA.
Din cauza faptului că sistemul de alimentare cu apă este suprasolicitat în această perioadă, procesul de acumulare a apei în rezervoare este afectat. Compania noastră anunță sistarea furnizării apei potabile astăzi, 18.08. 2023 , orele 22.00 , până sâmbătă 19 august 2023 , ora 06.00 , în loc. Jelna, Budacu de jos , Simionești , Monariu și Buduș , interval necesar pentru ca nivelul apei din rezervoare să atingă cote optime.
Lucrările la sistemul de colectare a deșeurilor plutitoare de pe râul Someșul Mare sunt în plină desfășurare. Acesta este amplasat în localitatea Beclean, în amonte de podul pietonal care asigură legătura între Beclean și Beclenuț. Deșeurile vor fi colectate de pe suprafața apei cu ajutorul unor construcții realizate din gabioane.