Administraţie
Prefectul Teofil Cioarbă a efectuat o vizită la diverse supermarketuri din municipiul Bistrița pentru a vedea la fața locului dacă Ordonanța de Urgență nr. 67/2023 a Guvernului României privind instituirea unui cadru temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la anumite produse agricole și alimentare este respectată întocmai.
Municipalitatea are o flotă de 25 de maşini electrice, achiziţionate printr-un program finanţat de Administraţie Fondului de Mediu, a anunţat primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestuia, 7% din numărul total de maşini finanţate prin AFM a ajuns la Bistriţa, valoarea acestor vehicule fiind de 2,7 milioane lei, Primăria Bistriţa profitând de orice oportunitate de finanţare guvernamentală sau europeană.
Sunt mândru de Țara mea!
Pompierii români, intervin la incendiile devastatoare din Grecia! Sunt primiți cu aplauze de către localnicii eleni!
Chiar dacă avem și noi neajunsurile noastre, în multe situații, am demonstrat că avem o inimă bună și știm să fim solidari cu cei aflați în nevoie!
RESPECT!, este mesajul pe care l-a transmis primarul comunei Căianu Mic.
***
130 de pompieri români sunt în Grecia și luptă de parcă incendiile ar pune în pericol casele lor, a transmis IGSU.
Președintele Asociației Crescătorilor de Taurine din Galații Bistriței, Vasile Fetinca, a reclamat, în cadrul ședinței de lucru cu ministrul Agriculturii, Florin Barbu, atacurile animalelor sălbatice din ferme, grajduri care produc pagube foarte mari fermierilor. Acesta a fost în asentimentul tuturor celor prezenți, oamenii plângându-se de faptul că ursul și lupul au devenit mai importanți decât omul pentru Statul Român.
Timp de două zile, ministrul Agriculturii, este în Bistriţa-Năsăud! Oficialul guvernamental are în program întâlniri cu fermieri, autorităţile locale şi antreprenori! Florin Barbu va participa astăză și la Cununa Grâului, sărbătoarea comunei Sânmihaiu de Câmpie.
Primarul Bistriţei, Ioan Turc, anunţă că, în municipiu vor fi construite două noi blocuri ANL. "Nu un bloc, cum era preconizat inițial, ci două blocuri la Bistrița vor fi finanțate simultan de Agenția Națională pentru Locuințe! Acesta este fondul discuțiilor avute în cadrul unei întâlniri cu directorul general al ANL, Gabriel Stanciu.
Conceptul este realizat, urmând aprobarea noilor indicatori tehnico-economici în Consiliul Local și contractarea proiectului tehnic și de execuție.
Consilierii judeţeni vor dezbate, în şedinţa ordinară de astăzi, proiectul de hotărâre privind aprobarea contractării unui împrumut în valoare de 15.000.000 lei de la Ministerul Finanțelor, în conformitate cu prevederile art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare destinate acordării unor împrumuturi din Trezoreria Statului, cu modificările și completările ulterioare.
Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a semnat, la sediul Guvernului, împreună cu ministrul Educației, Ligia Deca, contractul de finanțare prin PNRR a modernizării și digitalizării pentru 24 de unități de învățământ din Bistrița, plus Palatul Copiilor, valoarea totală a proiectului derulat de municipalitate fiind de 18.516.963,10 lei cu TVA.
Obiectivul constă în dotarea unităților de învățământ cu echipamente IT, mobilier, materiale didactice și sportive pentru creșterea calității și diversificării ofertei educaționale și a nivelului de digitalizare a actului educațional.
Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a avut o întrevedere cu ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, temele abordate vizând proiectele municipalității aflate în diverse stadii de implementare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny' sau prin Compania Națională de Investiții.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, managerul Bibliotecii Judeţene "George Coşbuc" Bistriţa-Năsăud, Ioan Pintea, alături de specialişti din administraţia judeţeană, reprezentanţi ai firmei de construcţii au evaluat stadiul lucrărilor de la viitoarea Casă a Colecţiilor şi a Documentelor de Patrimoniu.
"Avansează vizibil, lucrările de reabilitarea a clădirii care o să devină Casa Colecţiilor şi a Documentelor de Patrimoniu, casă unde a trăit pentru o bună perioadă, fratele poetului naţional Mihai Eminescu, Matei Eminescu.