Administraţie
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că pachetul de măsuri fiscale şi de reducere a cheltuielilor publice ar trebui adoptat în luna septembrie, iar ulterior va fi făcută rectificarea bugetară. Potrivit acestuia, dacă aceste măsuri nu se aprobă, deficitul bugetar va ajunge în jur de 7% din PIB, iar „orice zi de amânare nu face bine pentru sănătatea financiară a României”.
Ion Șandru, director general al Societății AQUABIS S.A. Bistrița, și Dan Danoiu, administrator al Societății EUSKADI S.R.L., lider al Asocierii EUSKADI S.R.L. și Antrepriza Montaj Instalații S.R.L. câștigător al licitației, au semnat Contractul de lucrări CL 3 Lot 1 „Reabilitare conductă de aducțiune Bistrița-Lechința”. Parafarea contractului a avut loc în prezența ing. Ciprian Ceclan Oprea, director executiv în cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și reprezentant al acționarului majoritar Consiliul Județean Bistrița-Năsăud în Adunarea generală a Acționarilor Societății AQUABIS S.A.
Joi, la Beclean, a avut la evenimentul de prezentare al Centrului Social de Zi, obiectiv realizat din fonduri europene, cu o valoarea totală de aproximativ 5 milioane de euro. Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 13 – „Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiţii 9b – „Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare”, Obiectivul specific 13.1 - „Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România”.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, anunţă semnarea contractului pentru montarea panourilor fotovoltaice, la marii consumatori ai societății Aquabis. În aproximativ 4 luni, vor fi montate panouri fotovoltaice în 11 locaţii ale operatorului regional de apă.
Având în vedere că începând de miercuri, 16.08.2023 până pe data de 08.09.2023, se va închide circulația în zona sensului giratoriu de la intersecția străzilor Crinilor - Andrei Mureșanu - Ioan Slavici - Decebal pentru execuția lucrărilor la obiectivul de investiții „Reconfigurarea axei de transport public strada Gării – B-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului”, vă comunicăm reconfigurarea traseelor pe perioada lucrărilor:
Moment emoționant în cadrul vizitei în Soroca a primarului Ioan Turc, la invitația primarului Lilia Pilipețchi!
"Am avut bucuria să particip la Liturghia Arhierească oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, în Biserica având hramul "Sfânta Cuvioasă Parascheva", ctitorită de părintele paroh Ștefan Eftodi" transmite primarul Bistriţei.
Mitropolitul Basarabiei i-a decernat primarului Ioan Turc Ordinul Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, gradul I. Felicitări!
Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud anunţă că, din data de 9 august 2023, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor își va desfășura activitatea în clădirea situată pe strada Cuza Vodă nr.
Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Teofil Cioarbă, a avut onoarea de a-l primi, la sediul Instituției Prefectului, vizita Ambasadorului Republicii Federale Germania, dr. Peer Gebauer, însoțit de șefa secției presă și protocol și consilier politic în cadrul Ambasadei, Sonja Gebauer.
Ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat, luni la sediul MDLPA, 68 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 757.551.463,51 de lei.
Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, prevăd modernizarea drumurilor de interes local, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a stațiilor de epurare a apelor uzate, precum și sistematizarea și construirea de șanțuri colectoare de scurgere și evacuare a apelor pluviale.
Peste 17 milioane lei vor ajunge în comuna Maieru, după ce, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, primarul Vasile Borș a semnat contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții "Consolidare, reabilitare și modernizare drumuri afectate în urma calamităților din comuna Maieru".
"Alături de domnul primar Vasile Borș și de domnul ministru Adrian Veștea, la evenimentul organizat pentru semnarea contractelor de finanțare în cadrul Programului Național " Anghel Saligny" a participat și domnul ministru Bogdan Ivan Gruia.