Cultură

Când vorbesc despre Sărbătorile care țin de celebrarea Nașterii lui Iisus, mereu și mereu îmi vin în minte ninsorile abundente, nămeții cât casa, gheața care închega apa Zugului, și o monedă de argint cu efigia Împărătesei de la Viena, pe care nu știu cine o prindea, în dimineața zilei de Ajun, într-o crenguță din mărul ponic de la noi din ogradă. Ai mei îmi spuneau că mi l-a adus Îngerul. Dintr-un astfel de monedă, în vara următoare, mi-au făcut cercei în formă de inimă, țiganii zlătari care veneau cu cortul la noi în sat.

          Sărbătoarea Naşterii Domnului era aşteptată cu mare nerăbdare şi la Nandra, satul copilăriei mele.

Crăciunul meu este unul tradițional cu brad împodobit și daruri sub brad, cu cozonaci și vin. Pînă anul trecut cozonacii îi făcea mama și petreceam prima zi de Crăciun la ea. Nu știu cum va fi primul Crăciun fără ea.
În copilărie, fiind vremuri grele, sub regim comunist, Crăciunul era mai puțin opulent, dar plin de aceeași bucurie. Petrecut mereu acasă. Nu se dădea liber de Crăciun, așa că plecam la schi doar în jur de Anul Nou. Mă bucur că fiul meu și-a trăit toate Crăciunurile în libertate.

 
Viaţa omului a fost, dintotdeauna, chinuită, plină de lipsuri, de mari greutăţi care îi produceau multe nelinişti şi spaime, iar împotriva acestor temeri, proiectate la proporţii fabuloase pe plan psihic şi spiritual, omul a căutat să lupte cu mijloace materiale şi spirituale, pe care le socotea avantajoase pentru el, cum ar fi: camuflarea, deghizarea, travestirea. Deghizarea i-a fost mai la îndemână.

Amintirile mele din copilărie nu sunt nici pe departe rurale: m-am născut și am crescut într-un cartier multietnic din București. Dar, sigur, aveam și noi tradițiile noastre parte urbane, parte etnice. Împodobeam în Ajun cu părinții bradul de Crăciun, cu lumânări adevărate și ghirlande de hârtie creponată, cu bonboane „Salon” învelite în poleială multicoloră și globuri de sticlă - mult prea fragile pentru elanul nostru. Moș Crăciun era un vecin bătrân care venea îmbrăcat cu un cojoc pus pe dos și cu barbă de vată și îmi cerea să spun o poezie: invariabil, era o poezie de Otilia Cazimir.