Cultură
Se împlinesc la 5 decembrie a.c., 155 de ani de la nașterea academicianului năsăudean VIRGIL ȘOTROPA, un înțelept, elegant în expresie, implicat, un briant, un explorator în căutarea sâmburelui de lumină, în fața căruia ne aplecăm cu atenție și interes, aducându-l în sufletele noastre măcar de ziua sa de naștere.
S-a născut la Gheorgheni, Harghita, în familia funcționarului regesc Alexandru Șotropa la origine măierean, stabilit la Gheorgheni ca președinte al Consiliului teritorial de inspecție silvică.
Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, Uniunea Scriitorilor din România, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, Centrul Cultural Municipal Bistriţa, revista „Mişcarea literară” şi cenaclul „George Coşbuc” au organizat Saloanele „Liviu Rebreanu” şi Festivalul Național de Proză, ediţia a - XL-a.
Evenimentul a debutat cu jurizarea Festivalului Național de Proză. Juriul format din
Cotată drept una dintre cele mai bune reviste literare din ţară, fiind premiată de către Asociaţia Revistelor printr-un juriu condus de către Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, revista Mişcarea Literară apare neîntrerupt de 21 de ani, în seria nouă, datorită, în primul rând, directorului Olimpiu Nuşfelean, cel care îşi dedică din timpul lui pentru ca publicaţia să vină neîntrerupt în faţa cititorilor.
Această nouă apariție editorială a distinsului Părinte bistrițean se adaugă unui șir de alte apariții anterioare, care atestă o intensă și benefică activitate pastorală, desfășurată la amvon, în Biserica -zisă comun ,,la Coroana” din municipiul bistrițean- și în spațiul public.
Ministerul Culturii, Uniunea Scriitorilor din România, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Asociația Națională ale Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România și Mișcarea literară organizează vineri, 25 noiembrie 2022, ora 11:00, în Sala de Conferințe „Gavril Scridon” a Bibliotecii Județene (Bistrița, str. Alexandru Odobescu, nr. 11), Colocviul revistei Mișcarea literară 2022.
În program:
– Premiile revistei Mișcarea literară – 2022
– Dezbaterea „Mizele prozei actuale”
,,Înainte să te culci cu amanta, adu-ți aminte că soția ta te așteaptă singură și fragilă și îți poartă de grijă”
(Miguel de Cervaantes da Saavedra)
Născut la 21 septembrie 1948, în ,, oraşul academicienilor’’, aşa cum le este drag năsăudenilor să spună cu orice prilej, scriitorul Ion Istrate vine în întâmpinarea cititorului, după alte cincisprezece cărţi tipărite, cu o nouă lucrare intitulată simbolic ,,Năsăud, dragostea mea !’’, apărută la Editura ,,George Coşbuc’’, Bistriţa, 2022, un titlu care sugerează nostalgia autorului pentru oraşul natal.
„Nu este alta mai frumoasă și mai de folos zăbavă în toată viața omului, decât cetitul cărților”. (Miron Costin)
Cu douăzeci de ani în urmă, scriitoarea Dora Alina Romanescu, cu numele ei adevărat, Saveta Georgescu Bachiş, originară din comuna Rebra, judeţul Bistriţa-Năsăud, îşi publica primul său roman intitulat "Dealul Comorii’’. De atunci şi până astăzi, palmaresul scrierilor sale cuprinde peste 20 de romane şi alte trei, în curs de apariţie, dintre care, multe sunt dedicate comunei sale natale, oamenilor în mijlocul cărora şi-a trăit anii tinereţii, după care şi-a împletit destinul cu lumea de la Malul Mării, unde îşi are familia.