Cultură
Cenaclul Conexiuni al Societăţii Scriitorilor Bistriţeni, ce fiinţează la Centrul Cultural Municipal Bistriţa, s-a întâlnit în şedinţă de lucru, sub semnul lui Liviu Rebreanu. Preşedinta Societăţii, scriitoarea Elena M. Câmpan, a conferenţiat despre rolul desăvârşitor al lui Liviu Rebreanu pentru literature română şi nu numai. A urmai lansarea volumului de versuri „Actori pe scena divină”, cea de-a treia carte care apare la Editura George Coşbuc sub semnătura Nazaricăi Munteanu.
Cea de a 41-a ediţie a Concursului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” a avut loc la Târgovişte, în perioada 5-7 noiembrie 2009 şi a fost organizată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, Centrul pentru Cultură Tradiţională Dâmboviţa, Casa Municipală de Cultură „I. Gh. Vasiliu”, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Mihai Popescu”, Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu”, Universitatea „Valahia” Târgovişte şi Societatea Scriitorilor Târgovişteni.
Fundaţia culturală "Societatea de Concerte" Bistriţa, manageriată de Gavril Ţărmure, şi galeria "2R Art" din Londra, au finalizat zilele trecute expoziţia "Artişti români contemporani", vernisată în luna martie cu lucrări semnate de Vasile Tolan, Miron Duca, Marcel Lupşe, Radu Hanganu, Doru Petrehuş, Istvan Volovits, Darie Dup,Viorel Marton, Gheorghe Marcu, Mariana Gordan, Alex. Păsat, Gheorghe Anghel, Florin Ciubotaru, Teodor Moraru, Andrei Ciubotaru, Marcel Bunea, Petru Lucaci, Mircea Roman, Mircea Popescu, Victoria şi Marian Zidaru.
Festivalul de Teatru Profesionist "Liviu Rebreanu", are, în acet an, ca noutate, o întâlnire scriitori-actori, care va include şi o expoziţie de cărţi. “În holul instituţiei vor avea loc lansări de carte, în prezenţa autorilor. Vor mai fi expoziţii de afişe de teatru, de caricaturi şi creaţii plastice realizate de artişti şi de actori care au şi astfel de înclinaţii”, ne declară prof. dr. Dorel Cosma, directorul festivalului.
Festivalului Naţional de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Pană de Păun” organizat de Asociaţia Nunta Zamfirei, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Cultură şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa devine din ce în ce mai valoros pe plan naţional şi nu numai. Anul acesta pe lângă concurenţii din ţară, şi-au anunţat prezenţa şi două tinere de la Chişinău, Republica Moldova. Ieri a avut loc preselecţia pe judeţ, din 17 tineri rămânând 8 care ne vor4 reprezenta în concurs.
Staţiunea Băile Felix din Oradea a găzduit o nuntă în care tradiţiile romîneşti au fost împletite cu cele maghiare şi …jamaicane. Cel mai gustat moment de către nuntaşi a fost cel în care nănaşii au primit găina de la două sălăuance cunoscute Alina şi Genuca Ceuca. Dacă românii mai ştiau ceva despre datul găinii la nuntă, cu siguranţă nănaşul venit tocmai din Jamaica pentru a fi alături de fini, nu a mai văzut până acum o găină aşa de împănată.
Centrul Judeţean pentru Cultură a găzduit cel de al doilea vernisaj, în localul „ART Galeria” deschis pe pietonalul bistriţean, constând dintr-o excepţională expoziţie personală de pictură a bucovineanului David Croitor.
Asociaţia Nunta Zamfirei, prezidată de artistul Alexandru Pugna, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Cultură şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa organizează în zilele de 11 şi 12 noiembrie a IV-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Pană de Păun”. Participanţii vor prezenta în concurs două cântece, un cântec fără acompaniament orchestral (doină, baladă, cântec doinit) şi un cântec cu acompaniament muzical, asigurat de Orchestra Profesionistă DOR ROMÂNESC a Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa Năsăud.
Scriam nu de mult despre noile forme de pluralism apărute după dec. 89 în paralel cu trecerea la economia de piaţă, una dintre acestea fiind pluralismul societăţii care este acela al unor instituţii apolitice, cu rolul unic de a veghea asupra îmbunătăţirii randamentului guvernării, a conducerii statului, cu respectarea principiilor democraţiei. Societatea civilă, ca formă a pluralismului societăţii, este domeniul poziţional aflat între piaţă şi guvern, fiind format din toate activităţile care alcătuiesc viaţa culturală a indivizilor şi a comunităţilor.