Cultură
La Bistriţa se derulează de astăzi prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Multilingv "Scenă deschisă", coordonator fiind profesoar Mirela Năsăudean de la Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" din Bistriţa. Actorii vor interpreta în limbile franceză, engleză şi germană. Acţiunea este derulată de trupa "Reb-Club English Drama", Asociaţia "Argument", Primăria Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal "George Coşbuc". Prof. univ dr.
Sub numele "Acasă de Crăciun", Costel Busuioc pregăşte un turneu în luna decembrie, care va cuprinde 14 concerte. Repertoriul lui Costel Busuioc va fi compus din colinde specifice perioadei de iarnă, cât şi arii celebre de operă interpretate alături de soprana Diana Ţugui. Dirijorul şi orchestratorul Marius Hristescu îl va acompania pe Costel Busuioc pe parcursul fiecărui concert.
Prietenul bistriţenilor, actorul Florin Piersic a fost internat marţi la Budapesta, acuzând dureri abdominale. În timpul unor filmări din capitala Ungariei, pe actor a început să îl deranjeze operaţia de apendicită, facută în urmă cu 10 ani. Conform informaţiilor primate actorul se simte acum mai bine. Florin Piersic este născut pe 27 ianuarie 1936 la Cluj, fiind unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români. La 73 de ani artistul a fost sărbătorit pe scena Centrului Cultural Municipal, prilej cu care i s-a conferit titlul de cavaler al culturii bistriţene.
Iubitoare a cântecului popular autentic, Marilena Curean din Bistriţa, a dorit ca hainele din lada ei de zestre să fie la loc sigur, iubite aşa cum şi ea le-a iubit, motiv pentru care a donat artistei Lenuţa Purja două cămăşi şi o pereche de zadii, cu rugămintea să fie dăruite mai departe copiilor ce activează la Grupul folcloric înfiinţat de Lenuţa Purja in satul ei natal.
În localitatea Salas din Asturias, Spania, s-a derulat cea de-a cincea bienală de sculptură în aer liber, intitulată La escultura en el norte. Din România a fost invitat să participe artistul plastic Maxim Dumitraş. El a creat alături de Davide Orlando Dormino şi Marco Benagli din Italia, Jose Manuel Legazpi din Spania, Tiiu Kirsipuu din Estonia şi Kristaps Gulbis din Letonia. Materialul de lucru a fost lemnul de castan, operele, de mari dimensiuni, fiind realizate într-o piaţă publică din Salas, acolo unde vor rămâne expuse până la următoarea bienală.
La doar câteva luni de la înfiinţare, Ansamblul folcloric “Doina Ardealului”, al Căminului Cultural din Runc, este prezent pe platourile de filmare de la televiziunilor naţionale de folclor. După evoluţia de la Favorit TV de acum o lună, frumuseţea portului năsăudean a putut fi admirată la Etno TV. În emisiunea matinală membrii ansamblului au prezentat jocuri someşene, instructor fiind Nicolae Guşiţoaie. Runcanii au fost însoţiţi de opincăreasa Floarea Cosmi, ceteraşul Dumitru Cilica şi solista Victoriţa Colţa, care au conturat timp de o oră programul “cucurigilor” Puiu şi Jul.
În cadrul stagiunii teatrale bistriţene, astăzi, de la ora 18:30, Teatrul de Nord Satu Mare vine la Bistriţa cu spectacolulul “Visul unei nopţi de iarnă”de Tudor Muşatescu, în regia lui Andrei Mihalache.
Astăzi, de la ora 18.00, Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Bistriţa, vă invită la vernisajul expoziţiei de pictură cu lucrările semnate de Claudiu Presecan. Evenimentul se bucură de sprijinul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi are curator pe criticul Mircea Oliv. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Oficiul Interjudeţean Cluj-Bistriţa-Zalău, membru FITMA (Federation of International Tsai-Mo Artists), Taichung, Taiwan, Membru fondator, Clubul Rotary Cetăţuie Cluj-Napoca, pictorul Claudiu Presecan s-a născut la Cluj la 12 aprilie1969.
Astăzi, începând cu ora 19.00, postul de televiziune Favorit TV, a programat la iniţiativa artistului Alexandru Pugna, o emisiune in memoriam Valeria Peter Predescu, care ieri ar fi înplinit 62 de ani, astăzi împlinindu-se 6 luni de când ne-a părăsit.
La Baia Mare s-a derulat la sfârşitul săptămânii trecute o întâlnire a ministrului secretar de stat din Ministerului Culturii şi Cultelor, Vasile Timiş, cu directorii coordonatori ai Direcţiilor Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional din judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Bihor.