Cultură
A doua ediţie a Festivalului de poezie, inspirat numit „Rondul de noapte”, organizat de Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud, prin doamna directoare Olimpia Pop şi poetul Mircea Măluţ, alias Marcel Seserman, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, a fost o reuşită deplină nu numai prin numeroasa participare a unor condeie de primă mărime ale literaturii noastre, ci şi prin calitatea şi noutatea demersului artistic ce a cooptat în sfera sa poeţi din aproape toate regiunile ţării.
Duminică, de la ora 19.30, în Parcul municipal reîncep concertele suşţinute în urma colaborării dintre Centrul Cultural Municipal "George Coşbuc" şi Fanfara Bisericii Baptiste. Recitalurile sprijinite de Primăria Bistriţa, sunt susţinute de instrumentiştii Fanfarei Baptiste, dirijată de Cornel Moldovan. Fanfara a concertat de curând în Austria, lângă Salzburg, într-un festival internaţional.În fiecare duminică, până în pragul iernii, după cum ne informează directorul Dorel Cosma, vom participa la serenade muzicale.Aşteptâm şi refacerea ciupercuţei, pentru ca atmosfera să fie una de vis.
Profesorul Liviu Păiuş din Rodna ne-a obişnuit, în calitate de folclorist, să aducă în atenţia publicului cărţi care scot din lada de zestre a sufletului năsăudeanului cele mai importante comori folclorice. Prin Liviu Păiuş, acestea sunt şterse de colbul uitării şi devin nemuritoare.
„Casa teslarului” al lui Ioan Pintea găzduieşte, în spaţiul ei, pas cu pas, prin intermediul constructorului, poezii inedite despre viaţă, aşa cum este ea, de la lumină la întuneric, de la bine la rău, de la îngerul decăzut la demonul ridicat, de la esenţa zilei fierbinţi la violenţa lumii prăfuită de postmodernul de neînţeles al sufletului născut din dragostea runcanilor.
Iubirea vindecă
Iubirea la tinereţea matură
Motto:
IUBIREA poate vindeca,
IUBIREA ne ajută să nu fim singuri,
IUBIREA ne inspiră să fim mai buni,
IUBIREA ne ajută în evoluţia noastră,
IUBIREA ne apropie de Dumnezeu.
Ziceam, altădată, că Măluţ, satul de sub râpă, a dat trei stele cu nume identice şi oarecum simbolice, provenind parcă din germană: SĂSĂRMAN(Om din Săsaru?). Nu mi s-a deconspirat originea numelui scriitorului T.P.S., cum i se spune la noi în familie.
Dar, iată că, de curând şi neaşteptat mi-a apărut în faţă o nouă carte despre universul satului ardelean: LUNCA, autor, Traian Parva Săsărman.
În ziarul RĂSUNETUL, când s-au lansat câteva cărţi împreună cu cartea LUNCA, ziaristul Ioan Lazăr a titrat anunţul: „Lansări de cărţi, în cascadă, ...”
Festivalul de poezie. „Rondul de noapte”, organizat excepţional de Asociaţia Bibliopolis, manageriată de Marcel Seserman ( Mircea Măluţ), susţinut financiar de Administraţia Fondului Cultural Naţional, a debutat în grădina casei marelui poet Andrei Mureşanu, cu un buchet de recitaluri de poezie. Spuse la apusul soarelui, poemele lui Gabriel Chifu-secretar Uniunea Scriitorilor din România, Dumitru Chioaru, redactor şef “Euphorion”, Lucian Vasiliu-director “Dacia Literară” şi bistriţenii Gavril Moldovan, Maria Oltean şi Alexandru Cristian Miloş.
Cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Cultură săptămâna aceasta se derulează la Bistriţa şi Mureş manifestarea “Mărturii şi muzică”, care a început la Biserica Romano-Catolică, a continuat la Sinagoga Bistriţa şi va urma la Bisericile Reformate din Târgu Mureş, Vărgata şi Vălureni. Vorbesc şi cântă despre Domnul cei 11 membrii ai familiei Klucsik din Szekesfehervar, Ungaria. În program muzică vocală şi instrumentală barocă, clasică şi modernă cu mărturii personale.
Duminică de la ora 17.00, la Căminul Cultural din Săsarm are loc spectacolul de teatru comunitar şi artă activă „I AM SPECIAL-TURNEU LA ŢARĂ”. Proiectul de artă activă pentru educaţie împreunăeste coordonat de Andreea Eşanu, Bogdan Georgescu, Monica Marinescu, Sever Andrei, Sînziana Nicola. Organizatori Ofensiva Generozităţii şi tanga Project cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural
Naţional, Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Manifestarea îşi
Cea de-a treia seară a Festivalului Internaţional de Folclor “Nunta Zamfirei” au adus pe scenă tradiţiile din Croaţia, Bulgaria, Spania şi Ucraina, într-un regal susţinut timp de două ore în faţa a mii de bistriţeni. La fel ca la parada portului internaţional, când cea mai bună reprezentaţie pe traseul din zona istorică au avut-o ucrainienii, şi de această dată cei 40 de artişti ai Ansamblului din Ucraina, au primit cele mai multe aplauze din partea spectatorilor, fiind elogiaţi de primarul Ovidiu Creţu şi de vicepreşedintele Federaţiei Europene de Folclor, Dorel Cosma.