Cultură

Festivalul Internaţional de Folclor „Nunta Zamfirei”, una dintre cele mai mari manifestări folclorice internaţionale din această parte a Europei, va aduce anul acesta la Bistriţa, în perioada 25-30 iulie, nu mai puţin de 10 ţări. Prima zi, va fi dedicată Galei Folclorului Românesc, în cadrul căreia vor cânta în faţa bistriţenilor dar şi a formaţiilor din străinătate nu mai puţin de 16 ansambluri membre ale Federaţiei Române de Folclor, prezidată de prof. dr. Dorel Cosma, iniţiatorul festivalului.

Mâine de la ora 15.00 postul de televiziune „FAVORIT” – prezintă transmisia realizată la Bistriţa cu ocazia Festivalului „PfingstenFest”. Realizatoarea Emilia Bubulac, prietenă a bistriţenilor, a selectat două ore cu cele mai frumoase imagini din festivalul ce s-a derulat în centrul istoric alo municipiului. Manifestarea Centrului Cultural Municipal "George Coşbuc" a reuşit prin grija directorului instituţiei, dr. Dorel Cosma, şi a partenerilor Fundaţia "Marylen" –prezidată de Emil Gâţă şi Asociaţia folclorică "Balada” să fie un promotor al păstrării identităţii fiecărei tradiţii.

La Baia Mare s-au desfăşurat recent Zilele revistei Nord Literar, ediţia a IV-a, şi Colocviile de literatură, ediţia a VIII-a, organizate de Consiliul Judeţean Maramureş, Asociaţia Scriitorilor Baia Mare şi Revista „Nord Literar”, manifestări care au avut loc la hotelul „Carpaţi” şi la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Programul manifestărilor a inclus: festivitatea de deschidere, alocuţiunile invitaţilor, decernarea premiilor literare ale revistei „Nord Literar”, colocviul de literatură „Romanul românesc contemporan”, lansare de cărţi şi reviste.

Ansamblul folcloric „Rapsodia Trişcaşilor” din Leşu va reprezenta România la un festival-concurs internaţional de folclor organizat la Siauliai, în Lituania. Aşa cum ne-a informat primarul comunei Leşu, Nicolae Lupşan, ansamblul de trişcaşi, condus chiar de dumnealui peste hotare, în perioada 7-15 iulie, face acest turneu prin intermediul ambasadorului Lituaniei în România, care i-a remarcat anul trecut pe când participau la un spectacol susţinut în localitatea Vaideeni, judeţul Vâlcea, cu care sunt înfrăţiţi pe probleme culturale.

A venit pe lume în localitatea Dumbrăveni, comuna Ciceu Giurgeşti, judeţul Bistriţa Năsăud din părinţii: Maria - casnică şi Vasile Dan - ofiţer de poliţie ]ntr/o yi ]n care soarele a salutat omenirea. Este absolventă a Institutului Pedagogic din Cluj-Napoca, în 1967. Întreg repertoriul cuprinde cântece de pe Valea Someşului Mare intrate în antologia folclorului transilvan, cântece care dau măsura respectului faţă de tradiţii, oameni şi locuri natale.

A fost terminat, de curând, filmul „Învingătorii”, realizat în judeţul Bistriţa-Năsăud de HI-FI PRODUCTION GRUP, după o muncă de aproape doi ani, depusă de un grup de entuziaşti cineaşti bucureşteni şi cetăţeni ai comunelor Ilva Mare şi Maieru, originari din Poiana Cătunenilor, un sat întemeiat de familia lui Dorotei şi Ana Cătuna, a căror urmaşi au devenit eroii documentarului cinematografic.

Centru Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Primăria Unguraş şi Parohia Ortodoxă Valea Unguraşului organizează duminică, de la ora 15, Sărbătoarea Unguraşului. Vor fi prezente Ansamblurile Profesioniste Mureşul şi Dor Românesc, alături de Fanfara municipiului Dej, Taraful Şcolii Generale Unguraş, formaţile de dansuri din Valea Unguraşului şi Arvalanyhaj. In recital sunt soliştii Nicolaie Mureşan din zona Codru şi Oana Tomoioagă din Maramureş. Pe Valea Unguraşului s-a născut deputatul IOan Oltean, invitat de onoare al sărbătorii.

Dan Puric este pentru noi, românii, arta care transcede dincolo de artă, omul spectacol, credinciosul desăvârşit. Un dialog cu Dan Puric nu poate fi decât încântător, încărcat se semnificaţii la fiecare centimetru de bandă a magnetofonului, la fiecare cuvânt, la fiecare sunet. Pe Dan Puric este de ajuns să-l ai în faţa ta pentru a vedea sclipirea de dincolo de clipă. Nu poate decât să ne bucure şi să ne încarce pozitiv, demersul părintelui Ion Alexandru Mizgan, de a sta la un taifas, pentru noi, cu Dan Puric.

Astăzi se sărbătoreşte Ziua Muzicilor militare din România. Prestigioasa muzică militară a garnizoanei Bistriţa, aflată sub bagheta dirijorală a căpitanului Dan Dumitru Stânngaciu, a pregătit pentru acest eveniment un program special, care se va desfăşura la Cercul Militar Bistriţa începând cu orele 11 30. Sunt invitaţi subofiţerii care de-a lungul anilor au fost membrii muzicii militare bistriţene, amintind aici pe plt.adj. Alexandru D. Biriş- compozitor, plt. adj. şef Vespazian Lupu-fost dirijor al orchestrei populare Doiniţa a Cercului Militar, plt. adj. Romică Sigartău. plt. adj.

În cadrul unuia dintre cele mai mari festivaluri de folclor organizat în Grecia, la Karditza, în faţa a peste 5000 oameni, în piaţa mare a oraşului, prof. dr. Dorel Cosma a primit titlul de Cetăţean de Onoare, oferit de primarul localităţii, în prezenţa autorităţilor. Distincţia de onoare a fost acordată pe un fundal muzical românesc, asigurat de ansamblul Hora. Titlul a venit în urma a 20 de ani de colaborare a prof. dr. Dorel Cosma, vicepreşedinte al Uniunii Europene de Folclor, cu animatorii culturali din ţara elenă.

Abonează-te la Cultură