Cultură
A fost definitivat programul Zilelor Municipiului Bistriţa, ediţia 2009, 17-19 iulie. Manifestările debutează vineri, 17 iulie, la ora 10.00 cu deschiderea festivă la Primăria municipiului Bistriţa, urmată de conferinţa „Patrimoniul local urban”. La ora 13.00 va fi vernisajul expoziţiei filatelice la Centrul Cultural Municipal, iar de la 17.00 pe scena din Heidenfeld – Viişoara este concertul de muzica populară cu Ansamblul folcloric Cununa de pe Someş, iar de la ora 18.00 iubitorii de muzică cultă pot participa la un concert simfonic la Centrul Cultural Municipal.
Începutul lunii iulie aduce “Sărbatoarea Portului Popular şi Hora satului din Zagra“, un eveniment cu un impact deosebit asupra culturii judeţului nostru. Manifestarea tradiţională va avea loc in data de 12 iulie şi va fi organizată de Parohia Ortodoxă Zagra, condusă de Părintele Protopop Ioan Dâmbu, cu sprijinul Primăriei Zagra şi al Centrului Judeţean pentru Cultură.
Uniunea Scriitorilor din România are, de curând, doi noi membri de pe meleagurile bistriţene. Dora Alina Romanescu, pe numele ei adevărat Saveta Georgescu, este originară din Rebra şi trăieşte acum în Mangalia. Printre lucrările publicate de Dora Alina Romanescu se află „Dealul Comorii“, „Distanţe“, „Elmira Mahmudi, o lacrimă pentru eternitate“, „Blestem“ şi „Gara Centrală“. Al doilea scriitor, membru USR, este Dumitru Munteanu.
Între 16-19 iulie Societatea de Concerte Bistriţa, alături de Primăria Bistriţa, Muzeul de Artă Comparată din Singeorz-Băi organizează prima ediţie a festivalului de poezie din judeţ. Sunt invitaţi poeţii Ioan Pintea, Adrian Popescu, Dan Sociu, Octavian Soviany, Constantin Acosmei, Daniel Bănulescu, Romulus Bucur, Ana Dragu, Teodor Duna, Adela Greceanu, Doina Ioanid, Vasile Leac, Angela Marinescu, Vlad Moldovan, Ion Mureşan, Oana Cătălina Ninu, Florin Partene, Cosmin Perţa.
Cântăreţul de muzică populară Călin Brăteanu, director al Centrului de Creaţie Suceava, se află astăzi într-un schimb de experienţă la Bistriţa cu directorul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, prof. Nicolaie Gălăţean. La 12 ani, Călin Brăteanu s-a „îndrăgostit” de chitară şi a învăţat singur să cânte la acest instrument. Abia la 16 ani s-a hotărât să facă Şcoala Populară de Artă Suceava, cu profesoara Ludmila Hreniuc, pentru a acumula mai multe informaţii din domeniul muzical.
După pensionarea fostului director al Complexului Muzeal Judeţean,Gheorghe Marinescu, interimatul va fi asigurat de către managerul judeţului, Vasile Negruşeri. Muzeul se află în subordinea Consiliului Judeţean.
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele CJ Liviu Rusu a anunţat că în următoarea perioadă se va organiza şi concurs pentru ocuparea postului de manager, dar nu a precizat o dată exactă.
Pentru postul de director al Complexului Muzeal Judeţean sunt vehiculate numele lui Alexandru Uiuiu şi Mircea Oliv.
Astăzi, de la ora 19.30, pe TVRM, artistul Georgel Nucă, propune iubitorilor de folclor o întâlnire cu marea doamnă a cântecului năsăudean, Valeria Peter Predescu. Într-o emisiune remember vom vedea cele mai frumoase cântece ale artistei care şi-a asigurat nemurirea printr-un repertoriu autentic, prin sute de înregistrări şi materiale care au rămas în fonoteca de aur. Emisiunea va încerca să contureze portretul uneia dintre cele mai mari artiste ale ţării, care ne-a părăsit la sfârşitul lunii aprilie, lăsând un mare gol în sufletul românilor.
Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Vasile Şomlea, a primit vizita preşedintelui de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, Dan Hăulică şi a artistei Ariana Nicodim. Întâlnirea a precedat vernisajului de joi seara de la Galeriile Arcade 24 ale UAP a expoziţiei "Uşorul Vântului - Greul Pământului", o retrospectivă din creaţia plastică a lui Ion Nicodim, dispărut dintre noi în 2007. Invitaţii au fost însoţiţi în popasul lor cultural de criticul Oliv Mircea, cel care a insistat ca expoziţia de înalt nivel profesionist să fie la Bistriţa.
Editura George Coşbuc condusă de scriitorul Dumitru Munteanu scoate pe piaţă săptămâna viitoare culegerea de texte „Portrete literare”. În aproximativ 200 de pagini, 20 de prozatori şi poeţi sunt prezenţi cu un scurt portret literar, fotografie şi 10 pagini din operă. După acest demers urmează, în septembrie, o lucrare de amploare, „Dicţionarul Scriitorilor Români la frontiera mileniului trei”, care va cuprinde în 800 de pagini, în format A4, părerile critice ale prozatorului Dumitru Munteanu despre colegii de breaslă. Două cărţi aşteptate.
Societatea Scriitorilor din Bistriţa, prezidată de Elena M Cîmpan, ce se află sub aripa Centrului Cultural Municipal, a primit numele Conexiuni. După cum ne informează directorul instituţiei, dr. Dorel Cosma, scriitorii fac astfel parte din gruparea Conexiuni, ce cuprinde revista cu acelaşi nume, dar şi un cenaclu. SSB a promovat scriitorii din municipiu printr-un amplu proiect care a permis traducerea unei antologii în 6 limbi, premieră la nivel de ţară.